Membrii Consorțiului Universitaria s-au adunat la „Cuza”

Academia de gardă Niciun comentariu la Membrii Consorțiului Universitaria s-au adunat la „Cuza” 7

Rectorii, prorectorii și preșe­dinții Senatelor de la universități din Iași, București, Timișoara, Cluj-Napoca și Craiova au participat la reuniunea Consorțiului Univer­si­ta­ria, care a avut loc pe 29 și 30 no­iembrie la Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. La întîlnire au luat parte peste 50 de invitați.

Unul dintre subiectele tratate a fost modalitatea de clasificare a u­ni­versităților și ranking-urile aca­de­mice. „Această discuție a avut mai cu­rînd un caracter de analiză. Sigur că rostul discutării acestor teme a fost acela de a întări ideea că sînt ne­cesare evaluările instituționale pen­tru a ajunge la o diferențiere cla­ră a universităților, pe categorii sau în funcțe de criteriile de perfor­manță academică”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC. La întîlnirea consorțiului au fost pre­­zentate și programele europene de studii, precum Erasmus Plus sau Orizont 2020.

De asemenea, s-a atins și pro­blema finanțării învățămîntului su­perior românesc. „În legătură cu a­cest subiect s-au prezentat anumite aspecte legate de cuantumul finan­țării învățămîntului superior și cer­cetării și de modalitățile de finan­țare în diferite țări occidentale, mai ales cele care aparțin Organizației pen­tru Cooperare și Dezvoltare E­co­nomică. În general, putem vorbi des­pre o subfinanțare cronică a în­vă­țămîntului superior românesc, ca­re nu e de dată recentă, ci este o sta­re caracteristică de multe de­ce­nii în­coace”, a completat rectorul UAIC.

Au avut loc și întîlniri cu re­prezentanții studenților în Senatul UAIC, la care s-au discutat aspecte legate de obligațiile și drepturile stu­­­den­țești. „În general, s-a observat fap­tul că la noi se continuă un soi de egalitarism sau de colectivism edu­cațional, în sensul că toate insti­tu­țiile de învățămînt superior sînt tra­tate la fel, indiferent de perfor­man­ță.

Că, de fapt, este încurajată o anu­mi­tă stare de pasivitate, de stag­na­re academică prin finanțarea pe un criteriu exclusiv, și anume pe o for­mulă relativă, doar a nu­mă­ru­lui de studenți, fără a o completa cu anu­mi­­te criterii de performanță”, a con­chis prof. univ. dr. Vasile Ișan.

Din Consorțiul Universitaria fac parte Universitatea din Bucu­rești, Universitatea „Alexandru I­oan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Ba­beș Bolyai” din Cluj-Napoca și Acade­mi­a de Studii Economice din Bucu­rești.

Aceasta este cea de-a X-a edi­ți­e a reuniunii Consorțiului Uni­ver­­si­ta­ria, care este organizată de două ori pe an, ultima întîlnire a­vînd loc la Cluj, în luna aprilie a acestui an.

 

Autor:

Cătălina Dobroviceanu

Redactor la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top