Ministerul Educației, la judecata mediciniștilor

Academia de gardă Niciun comentariu la Ministerul Educației, la judecata mediciniștilor 0

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași va da în judecată Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI). Motivul invocat a fost lipsa unui răspuns primit de la MECI de către instituție cu privire la cererea de aprobare a celor 75 de posturi vacante scoase la concurs de UMF.

Hotărîrea a fost luată săptămîna trecută, vineri, pe 20 noiembrie. „O să acționăm Ministerul în justiție săptămîna viitoare, pentru că trebuia să primim un răspuns pînă pe 15 noiembrie. Deocamdată se lucrează la proceduri. N-o să cerem daune sau despăgubiri. Singurul lucru pe care o îl pretindem este ca posturile să fie aprobate și publicate în Monitorul Oficial cît mai repede”, a declarat rectorul UMF, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

UMF-ul a transmis spre aprobare cele 75 de posturi didactice către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pe data de 26 octombrie. Dintre locurile vacante, cinci sînt de preparator, 28 de asistent, 20 de lector, 13 de conferențiar și nouă de profesor universitar.

„Universitatea de Medicină dispune de fondurile necesare pentru a asigura plata salariilor, nu e ca în celelalte domenii publice, în care banii vin de la stat. Scoaterea posturilor la concurs este o măsură pentru a crește standardele de calitate prin promovarea cadrelor didactice și prin a asigura numărul necesar de profesori în raport cu cel al studenților, iar universitatea își poate permite acest lucru, pe baza autonomiei de care dispune”, a adugat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Datele ar fi trebuit publicate în urma aprobării MECI în Monitorul Oficial pe data de 15 noiembrie, la maximum 45 de zile de la începerea anului universitar.

Leonaș VEZETEU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top