Orientarea în carieră răsplătită cu 500 de lei
Academia de gardă 10 noiembrie 2014 Niciun comentariu la Orientarea în carieră răsplătită cu 500 de lei 10Cea de-a V-a conferinţa de înscriere la proiectul „Studenţii de azi, profesioniştii de mîine” intitulată „Ce alternativă de carieră am după terminarea facultății?” a avut loc în Sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) pe 4 noiembrie, la ora 16.00. Totodată s-au prelungit pînă pe data de 10 noiembrie înscrierile pentru activitatea opțională din cadrul acestuia „Conferința Dezvoltare durabilă”, ce presupune prezentarea unei idei pentru dezvoltare printr-un eseu.
Proiectul își propune să ofere servicii de consiliere și orientare profesională și vizite de studiu la angajatori pentru 5.000 de studenți din țară de la universități din Timișoara, Sibiu, Oradea, Iași și Târgu Jiu. Invitatul special al evenimentului Marius Alexa, reprezentantul antreprenoriatului în Nord-Estul țării, le-a vorbit celor peste 40 de persoane prezente în sală despre importanța voluntariatului, a gîndirii pozitive și despre atitudinea care trebuie avută la un interviu de angajare. „Cred că e o dovadă de inteligență să scrii un CV succint, iar un plus îl reprezintă mail-ul de mulțumire în urma interviului”, a declarat Marius Alexa. Acesta este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, „Investește în oameni” și în prezent sînt înscriși 900 de studenți de la UAIC, din care 400 sînt de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
Aceasta a fost a cincea conferință de înscriere, iar organizarea acesteia se datorează în mare parte completării greșite a actelor de către studenți. Cei care participă la toate activitățile din cadrul programului vor primi o bursă în valoare de 500 lei, care se acordă o singură dată. Dacă înscrișii nu se prezintă la sesiunile obligatorii care se încheie pe data de 20 noiembrie, vor trebui să plătescă contravaloarea chetuielilor pe care universitatea le-am efectuat prin derularea activităților din proiect.
Adaugă un comentariu