Pianele Universitatii de Arte ramin neacordate
Academia de gardă 31 martie 2009 Niciun comentariu la Pianele Universitatii de Arte ramin neacordate 0Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi (UAGE) cauta de sapte ani un specialist in acordarea pianelor. Din totalul de 50 de piane pe care le are UAGE, 18 nu pot fi folosite deoarece nu sint acordate. “Noi am avut doi acordori, insa s-au specializat in arta muzicala si au renuntat la acesta meserie”, declara Maria Butuc, secretar al Compartimentului de Resurse Umane din cadrul UAGE. Din aceasta cauza, Universitatea a desfiintat postul de acordor, preferind sa aduca specialisti din alte orase. “Pina acum am chemat acordori de la Chisinau sau Cluj, care veneau pentru o zi si acordau toate pianele, insa acest lucru implica costuri mai mari”, completeaza Maria Butuc.
“Angajarea acordorului si costul acordarii in sine a instrumentului pornesc de la un milion de lei vechi, dar suma poate ajunge si la 1.000 de euro in cazul in care pianul este de calitatea intii”, sustine Cosmin Iliei, administratorul Facultatii de Interpretare Muzicala. Dar universitatea nu dispune de acesti bani “Cum un pian trebuie acordat o data la doua saptamini, iar Facultatea de Interpretare Muzicala detine 50 de piane, asta insemna o cheltuiala de cel putin 100 de milioane de lei vechi pe luna, numai pentru asigurarea calitatii sunetului”, a explicat Maria Butuc.
Compartimentul Resurse Umane din universitate a facut deja demersuri pentru rezolvarea problemei. “Am trimis o cerere la Senat pentru a primi aprobarea infiintarii unui post de acordor”, sustine Maria Butuc. Postul disponibil va fi inregistrat in evidentele Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, iar anunturi de recrutare vor aparea in presa si la afisierele universitatii. Cu toate acestea, problema are putine sanse sa fie rezolvata. “Un specialist in acordarea pianelor nu exista in Iasi”, sustine Cosmin Ilie. “Va fi greu sa gaseasca pe cineva”. Candidatii pentru acest post trebuie sa treaca prin doua probe de evaluare, una sub forma de interviu cu membrii comisiei si una practica.
Andra SAMOILA
Adaugă un comentariu