Practică pe bani pentru studenții de la „Cuza”
Academia de gardă 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la Practică pe bani pentru studenții de la „Cuza” 2Studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) pot face practică la Tribunal, Consiliul Județean sau Arhivele Române precum și în institute de cercetare, spitale, agenții de turism, firme de soft sau fundații caritabile. Acest lucru este posibil cu ajutorul unui proiect finanțat din fonduri europene realizat de către Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră și Plasament (CIPO) de la UAIC.
În decursul ultimelor două săptămîni, membrii CIPO s-au ocupat de contactarea firmelor și obținerea acordului pentru practică în cadrul acestora. Aproape toate cele 30 de firme s-au arătat deschise și disponibile pentru practicanți, continuînd a se mai efectua cîteva întîlniri în zilele ce urmează.
Proiectul prevede, printre elementele de noutate, ca studenții să beneficieze de doi tutori, unul din cadrul facultății, iar unul din partea organizației, plătiți pentru implicarea lor. „Recruții vor avea la dispoziție un caiet de practică, iar firma va folosi și o fișă de observație, acestea fiind sub atenta supraveghere a experților din proiect. „Înscrierile se vor deschide în curînd, studenții avînd nevoie de un CV, copie după cartea de identitate, adeverința de studii și scrisoare de motivație. Recrutarea se va realiza în luna februarie, respectînd criteriile angajatorilor, iar stagiile vor avea loc în perioada iunie-august”, a declarat Diana Niculăeș, consilier educațional CIPO și responsabil pentru promovarea proiectului.
Studenții vor fi împărțiți cîte patru la fiecare firmă, fiecare avînd practică de trei săptămîni, cîte trei ore pe zi. În urma discuțiilor purtate cu firmele, cei mai căutați sînt economiștii, juriștii, dar și cei din comunicare și marketing.
Diana NISTOR
Adaugă un comentariu