Primul ieşean din Guvernul Grindeanu, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 27 februarie 2017 1 comentariu la Primul ieşean din Guvernul Grindeanu, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” 1032
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), este noul ministru al Justiției în Guvernul condus de Sorin Grindeanu. Decretul de numire în funcție a fost semnat joi, 23 februarie, de către Klaus Iohannis, președintele României.
În acest context, vineri, 24 februarie, Senatul UAIC a decis suspendarea din funcția de rector a profesorului univ. dr. Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională, și numirea profesorului univ. dr. Mihaela Onofrei, prorector pentru activități studențești și parteneriate cu mediul economic și sectorul public, în funcția de ordonator de credite. „Rămîn suspendat din funcția de rector atîta timp cît îmi voi exercita prerogativele de ministru al Justiției. În același timp, voi continua și activitatea didactică la Facultatea de Drept, unde sînt profesor”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader.
Încă din anii 1860, au mai existat profesori care au predat la UAIC și care concomitent, au ocupat și funcții în Guvernul României. Dimitrie Gusti, filosof și sociolog, a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în două guverne; Vasile Conta, filosof și avocat – ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice; Titu Maiorescu, critic literar și rector al universității între anii 1863-1867 a ocupat și funcția de prim-ministru al României timp de doi ani, între 1912 – 1914. Matei Cantacuzino, jurist și rector, a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în 1918 și ministrul Justiției în 1920. Petre Negulescu și Vespasian Pella, ambii profesori ai UAIC, au ocupat funcția de ministru al Învățămîntului, respectiv ministru plenipotențiar la legația României din Olanda și Elveția. Petre Andrei, sociolog și profesor al universității, a fost și ministru al Învățămîntului între anii 1938-1940. De asemenea, Ion Petrovici, filosof, a ocupat funcții în trei ministere, ultimul dintre acestea fiind Ministerul Culturii, între 1943 – 1944.
După anii 1990, niciun alt rector sau profesor al UAIC nu a mai fost numit ministru într-un guvern, astfel prof. univ. dr. Tudorel Toader devine primul care deschide această listă. „Noi am fost onorați și în momentul în care am aflat că domnia sa va fi ministru al Justiției, l-am asigurat de tot sprijinul nostru – ca echipă de prorectori. Ne-am gîndit că această poziție de demnitate publică va fi în folosul comunității academice a universității, fiind în același timp o șansă pentru Iași, pentru regiunea Nord-Est, avînd în vedere că din Iași, sau din Moldova, nu era nimeni în echipa actuală de miniștri”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei.
Guvernul condus de Sorin Grindeanu a suferit și alte modificări, astfel funcția de ministru al Economiei a fost ocupată de Mihai Tudose, cea de ministru delegat pentru Fonduri Europene de către Rovana Plumb, în timp ce Alexandru Petrescu a fost numit ministru pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat. Prof. univ. dr. Tudorel Toader a preluat funcția de ministru al Justiției, după ce Florin Iordache și-a dat demisia în urma protestelor ce au avut loc în lunile ianuarie și februarie a acestui an.
Un comentariu
Admitere, admitere, admitere!