Prodecanul Facultății de Horticultură s-a stins din viață
Academia de gardă 4 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Prodecanul Facultății de Horticultură s-a stins din viață 5Prof. univ. dr. Gică Grădinariu, prodecanul Facultății de Horticultură de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) a decedat luni, 28 octombrie într-un accident de circulație, survenit în urma unor probleme la inimă de care profesorul suferea. Acesta se îndrepta spre București, la o întîlnire a Societății Horticultorilor, iar în apropiere de Tecuci, mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care venea din sens opus. Alături de profesor se mai aflau și prof. univ. dr. Lucia Drăghia, decanul Facultății de Horticultură și Cătălin Vîntu, fiul rectorului USAMV, dar care nu au fost răniți grav.
„În numele universității și a întregului colectiv, am primit cu consternare vestea trecerii la cele sfinte ale distinsului cadru didactic care a fost un cercetător neobosit. Despărțirea este greu de acceptat de către toată lumea. Înzestrat cu voință și putere de muncă, cu o imaginație creativă, perseverent, cu o inegalabilă înțelepciune, și-a pavat drumul prin viață cu roadele muncii sale neobosite“, a precizat prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV.
Slujba de înmormîntare a fostului prodecan a avut loc joi, 31 octombrie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Galata, în prezența a peste o sută de colegi, studenți și apropiați ai profesorului.
Prof. univ. dr. Gică Grădinariu a fost decan al Facultății de Horticultură între anii 2004-2012 și a fost un cercetător științific în domeniul pomiculturii.
Adaugă un comentariu