S-au validat departamentele Universității „Cuza”

Academia de gardă Niciun comentariu la S-au validat departamentele Universității „Cuza” 7

În ședința Senatului de la Uni­versitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), de joi, 5 aprilie, s-a validat noua structură a departamen­telor din interiorul facultăților instituției de învățămînt superior. Astfel, numărul acestor diviziuni a crescut de la 20 la 23, la Filosofie și Științe Politice, Economie și Adminis­tra­rea Afacerilor (FEAA) și Psihologie și Științe ale Educației înființîndu-se cîte un nou departament. „Toate cele propuse de către facultăți au fost vali­date, fiind analizate mai întîi de Con­siliul de Administrație și apoi aprobate de Senat”, a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Cîrjă, președintele Sena­tu­lui de la UAIC.

Astfel, după reorganizare, zece din­tre facultățile instituției de în­vă­ță­mînt superior vor avea în structura lor un singur departament, care poar­tă numele facultății de care aparțin. Pe același principiu, la Geografie și Geologie vor rămîne în continuare două, același număr ca și la Facul­ta­tea de Filosofie și Științe ale Edu­ca­ției, care a primit aprobarea Se­na­tu­lui de a înființa, începînd cu acest an, un nou departament. Trei astfel de structuri se regăsesc la FEAA, unde a fost creată una destinată exclusiv cer­cetării, iar la Psihologie s-au în­fi­in­țat două departamente prin divizarea ce­lui de „Psihologie și Științe ale Edu­ca­ției” într-unul de „Psihologie” și unul de „Științe ale Educației”, pe lîngă cel de „Pregătire a Personalului Didactic” deja existent.

Facultatea care a trecut prin cea mai drastică reorganizare este cea de Litere, unde s-au unit departamen­tele de „Jurnalism și Stiințe ale Co­mu­ni­că­rii” și „Limbă și Literatură română și Literatură Comparată” creîndu-l pe cel de „Romanistică, Jurnalism – ști­in­țe ale comunicării și Literatură com­parată”. S-a păstrat aceeași formă a celui de „Limbi și literaturi străine” și s-a mai creat unul destinat exclusiv activității de cercetare. „Sînt schim­bări și nu prea. Majoritatea facultăților au păstrat vechea structură dar se ob­ser­vă în general o tendință de modificare. Aceasta însă nu trebuie văzută ca o revenire la vechile catedre, ci doar o reorganizare în funcție de evo­luția facultăților, unde chiar era ne­ce­sară”, a declarat prof. univ. dr. Gheor­ghe Iacob, prorector pentru programe de licență la UAIC.

Literele sînt cele mai harnice

În cazul Facultății de Litere, vi­neri au avut loc și alegerile pentru funcț­ia de directori ai celor trei noi departamente. Astfel, la conducerea Departamentul de Limbi și literaturi străine a fost desemnat, în urma alegerilor, conf. univ. dr. Dragoș Co­jocaru, la șefia Departamentului de Romanistică, Jurnalism – științe ale comunicării și Literatură compa­ra­tă se va afla lect. univ. dr. Alex Savitescu, iar la conducerea Depar­ta­mentului de cercetare a fost nu­mit singurul candidat, conf. univ. dr. Cătălin Constantinescu. „Țin să spe­cific că aceasta este o funcție admi­nistrativă și nu un titlu onorific. Am candidat în ideea în care eu am considerat că am făcut ceva benefic pentru universitate pînă în prezent și aș putea face încontinuare același lucru”, a declarat lect. univ. dr. Alex Sa­vi­tescu.

Conform predeverilor Legii Edu­ca­ției, s-au desființat și catedrele din interiorul facultăților, acestea pur­tînd acum numele de colective.

Dan CONDREA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top