Senatorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie îşi vor alege preşedintele
Academia de gardă 28 februarie 2016 Niciun comentariu la Senatorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie îşi vor alege preşedintele 13
Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) îşi va alege preşedintele miercuri, 2 martie. În perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al forului de conducere, care a fost între 17 și 24 martie, la Registratura UMF şi-au depus dosarele patru candidaţi: prof. univ. dr. Ioana Grigoraş, prof. univ. dr Luminiţa Smaranda Iancu, prof. univ dr. Norina Consuela Forna şi prof. univ. dr. Florin Mitu. „Dacă voi obţine funcţia pentru care am candidat, cred că pot să contribui la bunul mers al universităţii de care mă simt ataşată de o viaţă. Dacă colegii mei din Senat vor considera că eu corespund acestei poziţii, voi încerca să fac o diferenţă în bine”, a menţionat prof. univ. dr. Ioana Grigoraş.
Prof. univ. dr. Florin Mitu a declarat că principalele motive care l-au determinat să candideze sînt normalitatea şi echilibrul care vor trebui să devină două componente de bază ale universităţii ieşene, în perioada care urmează. „Dorinţa de a fi preşedinte al Senatului e o dorinţă a mea, deoarece consider că sînt un om echilibrat, care a dovedit de-a lungul timpului implicare în activitatea universităţii şi acum cred că este momentul ca şi noi, cei care pînă acum nu am candidat pentru aceste funcţii să fim, cumva, în prima linie”, a mai adăugat acesta.
Prof. univ. dr. Luminiţa Smaranda Iancu a afirmat că funcţia de preşedinte al Senatului presupune un efort administrativ care solicită timp, implicare şi responsabilitate. „Candidez la această funcţie, deoarece cred că o pot îndeplini cu aceeaşi rigoare, corectitudine şi verticalitate de care am dat dovadă în îndeplinirea oricărei funcţii în care am fost aleasă sau numită în această universitate, în ultimii 25 de ani”, a menţionat aceasta. Prof. univ. dr. Norina Forna nu a putut fi contactată.
Dintre cei patru candidaţi înscrişi în cursă, prof. univ. dr. Luminiţa Smaranda Iancu şi prof. univ. dr. Norina Consuela Forna au figurat şi pe lista candidaţilor pentru funcţia de rector al UMF, aceasta din urmă fiind, în urma numărării voturilor finale, la o distanţă foarte mică de locul întîi, ocupat de către prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. Preşedintele va fi ales de către Senatul universitar prin vot secret, procesul de alegere al acestuia respectînd principiile şi metodele definite prin Legea educaţiei naţionale nr.1 /2011, prin Carta universitară şi prin Regulamentul de alegeri.
Adaugă un comentariu