Stagiile Erasmus au reunit studenții universitățior ieșene
Academia de gardă 7 martie 2016 Niciun comentariu la Stagiile Erasmus au reunit studenții universitățior ieșene 8
Joi, 3 martie, în universitățile ieșene a avut loc evenimentul Erasmus Open Doors la care au participat studenți Erasmus + și Erasmus Mundus incoming, coordonatori Erasmus pe facultăți și studenți ai acestora. Întîlnirile au fost organizate de International Exchange Erasmus Student Network și s-au desfășurat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină „Gr. T. Popa” și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV).
La cele patru reuniuni, promotorii Erasmus + au prezentat ce presupune programul de studiu, care sînt tipurile de mobilități sau statele în care pot pleca să urmeze astfel de burse. Întrevederile au constat într-o serie de prezentări Power Point ale foștilor studenți Erasmus care au arătat care sînt avantajele și dezavantajele de a fi student Erasmus. Alături de ei, cei veniți la Iași de peste hotare au prezentat țările din care provin și au motivat de ce ele reprezintă un loc ideal în care să urmezi un astfel de stagiu.
Totodată, au fost expuse criteriile generale de selecție a candidaților, modul de organizare a selecției și a dosarului de candidatură, dar și care sînt documentele necesare recunoașterii perioadei de studii și echivalarea acestora. „Fiecare student care dorește să beneficieze de programul Erasmus trebuie să aibă în primul rînd note peste 8 și să cunoască foarte bine cel puțin o limbă străină, preferabil engleza. Suma pusă la dispoziție este de 500 de euro, iar dacă studentul beneficiază de bursă socială i se mai dă încă 200 de euro”, a declarat Veronica Apetrei, membru al Biroului Erasmus, în cadrul întîlnirii de la USAMV. În același timp, lipsa restanțelor este o condiție neapărată în vederea înscrierii la această bursă.
Toți studenții, indiferent de cît timp durează ciclul de licență la fiecare facultate, beneficiază de pînă la 12 luni de bursă și își pot alege singuri mobilitățile care pot fi de studiu sau de pratică. Pot pleca fie două semestre, fie în patru stagii, dar au și posibilitatea de a le intercala, de exemplu, un stagiu de practică, un semestru de studiu și apoi încă unul de practică. „Un astfel de stagiu cîntărește cît mii de ore de voluntariat, deoarece într-un stagiu de studiu, cum am fost eu, am lucrat la proiecte mult mai dificile decît cele la care am lucrat aici, folosind tehnici mult mai moderne de lucru”, a declarat Daniela Ursu, studentă în anul al II-lea de master la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice de la UAIC.
Selecţia Erasmus se desfăşoară în perioada 5 – 25 martie, iar lista cu profesorii și universitățile partenere este disponibilă pe site-ul fiecărei universități
Adaugă un comentariu