Teatru și umor la a XVI-a ediție a UNIFEST

Academia de gardă Niciun comentariu la Teatru și umor la a XVI-a ediție a UNIFEST 8
Teatru și umor la a XVI-a ediție a UNIFEST

Uniunea Studenților din România (USR) organizează la Iași cea de-a XVI-a ediție a festivalului studențesc UNIFEST, în perioada 1-14 noiembrie. Anul acesta, ligile studențești din Iași au colaborat, pentru prima dată, și cu asociația „Firesc”, de la Universitatea „Ștefan cel Ma­re” din Suceava, reprezentînd zona de Est a țării.

Ediția de anul acesta se desfășoară sub egida „Dis­tracție gratis, nu degeaba” și cuprinde vernisaje, spectacole de umor, seri de folk și proiecții de filme, competiții sportive și seri de teatru. „Ne propunem să le oferim studenților o perioadă de 14 zile în care ei să își petreacă timpul liber într-un mod cît mai productiv, să învețe diverse lucruri, să socializeze, să cunoască mai mulți stu­denți, pentru că sînt mai multe ligi implicate cu domenii diferite de activitate, să-și descopere pasiunile comune”, a declarat Livia Bibire, organizator al UNIFEST IAȘI.

Festivalul UNIFEST va debutat la Iași vineri, pe 2 noiembrie, cu un Vernisaj de pictură, fotografie și sculp­tură, care va avea loc la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS), urmat de lansarea unui film documentar V.O.T.C.A. Seara de folk va fi pe 6 noiembrie, se va desfășura în Sala „Dublin” a CCS, iar pe scenă vor urca Walter Ghicolescu și Paula Avram. Pe 7 noiembrie va avea loc „Umor´n Iași”, iar pe 8 noiembrie, studenții de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași vor susține două spectacole de teatru, „Terorism” și „Oameni și șoareci” – ambele evenimente desfășurîndu-se în Sala „Gaudeamus” a CCS. Ca în anii precedenți, UNIFEST cuprinde și o acțiune de plantare de copaci, în zona Lețcani, care va avea loc pe 11 noiembrie.

UNIFEST este organizat simultan în 17 centre universitare din țară. La Iași acesta este organizat de ligi și asociații studențești de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asa­chi” din Iași, UNAG, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea de Ști­ințe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, în parteneriat cu CCS.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top