Vizita în Coreea de Nord, văzută la Iași
Academia de gardă 11 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Vizita în Coreea de Nord, văzută la Iași 4
Jurnalistul Adelin Petrișor vine săptămîna aceasta la Iași. Miercuri, pe 13 noiembrie, de la ora 18.00, va fi proiectat în prezența jurnalistului, la Ateneul Tătărași filmul documentar „Coreea de Nord, nimic de invidiat” realizat de acesta.
„În Coreea de Nord este considerată o infracțiune orice legătură fără aprobarea autorităților cu străinii, iar dacă oprești un om pe stradă să-l întrebi ceva, el poate să ajungă în lagăr pentru că a vorbit cu tine. De altfel, corespondenții străini sînt obligați să poarte o banderolă albastră pe care să scrie în coreeană «presa» tocmai pentru ca oamenii să-i evite și să nu intre în contact cu ei”, a precizat Adelin Petrișor.
Joi, pe 14 noiembrie, va avea loc o întîlnire cu studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) începînd cu ora 14.00, în Sala Ferdinand din Corpul A al UAIC. Tot atunci va avea loc lansarea volumului „Țara unui singur Gras”, inspirat din vizita lui Adelin Petrișor și a colegului său, Cătălin Popescu, în Coreea de Nord. La eveniment vor lua parte și prof. univ. dr. Daniel Condurache și lect. univ. dr. Alexandru Savitescu, cadre didactice la Departamentul de Românistică, Jurnalism, Științe ale Comunicării și Literatură Comparată de la UAIC. „Este vorba despre deplasarea pe care am făcut-o în primăvara lui 2012 împreună cu Cătălin Popescu, operatorul și colegul meu la Phenian. În carte oamenii pot vedea cît de greu este să trăiești în Coreea de Nord, cît de greu este să fii jurnalist acolo și cum funcționează dictatura”, a adăugat jurnalistul.
După 1989, Adelin Petrișor și Cătălin Popescu au fost primii români cărora li s-a permis accesul în Coreea de Nord.
Cătălina DOBROVICEANU
Adaugă un comentariu