Cu un Boc mai puțin
Informare 22 februarie 2011 Niciun comentariu la Cu un Boc mai puțin 0„Demisia este un act unilateral de voință și când îl manifești, îl manifești, când nu-l manifești, nu-l manifești” ar răspunde premierul la întreaga tevatură din presă iscată pe seama plecării sale de la șefia Guvernului. Toată săptămîna, acesta pare să fi trecut printr-un adevărat purgatoriu politic și nu de altă natură pentru că “în lumea modernă șeful de partid este și premier”, după cum declară Cezar Preda pentru Jurnalul Național (16 februarie).
Pe de altă parte, “PDL caută premier independent”, citează Adevărul de marți, 15 februarie. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu escortat de tehnocrați sau Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, sau nici unul pentru că, în continuarea lanțului slăbiciunilor, România Liberă din 17 februarie aduce în discuție o altă față a problemei văzută de Ion Iliescu: „Eu cred că acțiunile președintelui în acest sens sunt o diversiune. A oferit presei prilej de frământare a unei chestiuni pentru a distrage atenția de la altele. Nu cred că este intenția imediată de a schimba premierul, pentru că înseamnă schimbarea Guvernului și este mai delicată problema. Dar o mică frământare nu este inutilă și pentru partidul de guvernământ și pentru coaliția guvernamentală, ca să strângă rândurile”. Dacă ar fi să mergem după morala din basme conform căreia a treia oară e cu noroc, l-am crede fără șovăială pe Ion Iliescu mai ales că nici Victor Ponta nu pare a fi foarte optimist în privința destrămării guvernului Boc: „Fără contribuțiile udemeriștilor, eventual a unora dintre democrat-liberali, aș vinde doar iluzii promițând că vom da jos puterea. Noi suntem cei care suntem – 217 parlamentari -, nu avem majoritate, pentru asta fiind necesare încă 20 de voturi. Numai noi nu vom reuși această mutare”, a declarat acesta pentru Gândul, 17 februarie.
Și ca să fie chiar ca în basme, Jurnalul Național din 16 februarie lipește și secvența cu personajul feminin: „Elena Udrea se pare că ar avea și ea probleme în cazul în care Emil Boc și-ar depune mandatul de prim-ministru. Informațiile de la vîrful PDL spun că noul prim-ministru ar urma să primească mînă liberă în alcătuirea Guvernului, dar cu misiunea să schimbe 95% din actuala componență a Executivului. Astfel, noua echipă guvernamentală n-ar mai urma să o cuprindă și pe Elena Udrea, care, printre altele, din cauta tentativelor de a obține o înțelegere cu Vasile Blaga, ar fi căzut în dizgrația prezidențială”.
Prin urmare, ascultînd sfaturile lui Caragiale: „să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic ori să nu se revizuiască, dar să se schimbe pe ici, pe colo și anume în punctele esențiale”.
Adelina FULGA
Adaugă un comentariu