159 de ani cu Eminescu

In Sala Mare a Muzeului “Eminescu”, publicul a fost invitat sa citeasca din volumul “Poesii”. Pentru o zi, 15 ianuarie, Casa de Cultura “Mihai Ursachi” s-a transformat intr-un loc al amintirii celui pe care critica l-a consemnat ca fiind poetul nostru “nepereche”. In timp ce unii i-au urmarit in liniste pe copiii invitati sa recite, altii au ales sa ii incurajeze cu voce tare, reamintindu-le pasajele pe care emotiile i-au facut sa le stilceasca. Ca la un veritabil cenaclu literar, muzica de chitara si poeziile au recompus in mintea tuturor imaginea scriitorului romantic, brat la brat cu Veronica Micle, pe Copou.

Scriitorul Constantin Parascan, invitat de onoare la evenimentul din parcul Copou, a deschis seria de manifestari cu o conferinta intitulata “Eminescu la Iasi”. In sala plina, taberele s-au impartit dupa preferinte: in partea dreapta tinerii, care trimiteau cu frenezie SMS-uri, iar in partea stinga cei pasionati de poezie, care fosneau pagini din carti cu versurile eminesciene.

Pentru a ne aminti de geniul care s-a stins prea repede din viata, scriitorul lanseaza un indemn pentru cei prezenti: “mergeti in seara asta acasa si deschideti o carte de Eminescu”. Cu vocea schimbata, Constantin Parascan ne cearta ca “nu mai auzim pasii Veronicai Micle trecind pe sub tei si nici vocea lui Creanga care discuta nimicuri cu amicul sau”. Sintem invitati de acesta sa vizitam fiecare loc in care a calcat Eminescu, Casa Pogor fiind un alt “templu” el existentei poetului. Pe o masa ingusta, isi insira numeroasele publicatii despre viata si opera lui Ion Creanga si Mihai Eminescu: “eu scriu carti, nu tai frunza de artar pentru gindacii de Colorado!”, avertizeaza el.

“Somnoroase pasarele”

Prima pauza si sala incepe sa se goleasca simtitor. La invitatia muzeografului Corina Negura, moderatorul intilnirii, de a citi poezii in fata publicului atent raspund doar trei persoane, fiecare incercind sa dea o nota artistica “interpretarii”. Din primul rind se ridica incet Petrita Craciun, cel care in 1994 a mers pe jos de la Oradea pina la Chisinau pentru a celebra revista “Familia”, unde, odinioara, debutase Eminescu. Tinind in mina un caiet in care a strins semnaturi de la “mai marii Romaniei”, ne roaga doar sa nu uitam sa aducem un omagiu “Luceafarului”: “Am fost pe unde am putut ca sa amintesc lumii de omul acesta. Daca el nu era sa se nasca, noi nu am fi existat”.  Facind abstractie de cei din sala, un domn fara stare, din ultimul rind, isi asaza bastonul pe masa din spate si deschide volumul de creatii eminesciene “Poesii”.

Copiii de la scolile “Junior” si “Elena Cuza” fac sa dispara atmosfera grava si se imbulzesc sa ocupe primele locuri. Se schimba in graba, aruncindu-si hainele pe unde apuca si repetind cu voce tare pasajele pe care urmeaza sa le recite. Pe vocile lor versurile suna mai bine decit orice alta intonare. Grupindu-se in fata publicului, prezinta o mica sceneta, in care recita, ajutati de cele trei invatatoare, “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”. Impiedicindu-se de o esarfa alba, care ar fi trebuit sa ii ajute sa faca un cerc, se opresc si, jenati, privesc in sala, unde toata lumea era cu ochii pe ei, aplaudindu-i.

Geniul poeziilor complicate

Un baietel curios, din primul rind se ridica in picioare si trage concluzia dupa prezentarea moderatoarei Corina Negura: “Eminescu este un poet mare pentru ca a scris poezii complicate”.

Frigul din muzeu ii alunga repede pe copiii care au jucat cum au putut mai bine, in urma lor lasind o multime de manusi si fulare colorate. Publicul pastreaza linistea ceruta de eveniment doar in momentul in care un baiat de la scoala “Elena Cuza” cinta “O, mama”, doua doamne din primul rind stergindu-si lacrimile printre sughituri. Batrinul din ultimul rind nu se lasa distras de la lectura.

Dupa patru ore, timp in care scaunele s-au golit treptat, elevii claselor a IX-a si a XII-a de la Colegiul Economic Administrativ vin acompaniati de chitara pentru a reconstrui imaginea cenaclurilor literare. Primesc aceeasi invitatie de a citi poeme in fata salii, dupa care interpreteaza “Sara pe deal” si incheie cu melodia “Eminescu”.

Intr-o sala cu peretii tapetati cu tablouri si fotografii frigul si nepasarea i-au facut pe cei prezenti sa uite de semnificatia versurilor poetului. Prezenta lui Eminescu se simte mai bine la Casa Pogor.

Adriana ZAVOI