Africa, povestita frantuzeste

Un “nu” raspicat popcornului, chips-urilor, sucurilor si altora ce tin de vizionarea filmelor la Multiplex. Liber insa la cafea. La fel a fost si intrarea in Casa de Cultura “Mihai Ursachi” intre 12 si 15 martie, cit a durat Festivalul de Film Francofon Iasi, a saptea editie, pentru a saptea arta. Traditie si modernitate, suspans si umor negru, identitate. Doar citeva dintre ingredientele week-end-ului prelungit. Centrul Cultural Francez  a oferit iesenilor o calatorie  in lumea intinsa pe trei continente a francofoniei.

Vremea rea nu i-a tinut departe. O cafea aburinda luata la intrare si au fost gata de vizionare. Cum de fiecare data s-a umplut repede sala, multi s-au multumit sa urmareasca filmul asezati pe scari, pe podea sau pe pervaz. S-au perindat pe ecran imagini realiste, lipsite de coloana sonora, prim-planuri artistice si scene inedite.

Stop cadru: “Aici nimic nu se schimba”

Africa a fost prezenta dominanta prin multimea de productii realizate in Senegal, Mali, Burkina Fasso, Liban si Maroc. Chiar din deschiderea festivalului publicul a fost purtat “dincolo” de “Faro, regina apelor”. Un “dincolo” in care apa este o entitate suprema, iar schimbarea nu are scapare in fata prejudecatilor. Cind un bastard se intoarce in satul natal, o vaduva refuza sa poarte doliu si alege sa fie deasupra traditiei, comunitatea isi pierde echilibrul. Urmeaza o lunga zbatere pentru a restaura ordinea arhaica. Esenta e in replica de care se loveste bastardul intors acasa: “Se vede ca ai reusit, dar cine esti tu? Nu-l cunoastem pe tatal tau”.

Reluat si simbata, “Faro”, s-a bucurat de cea mai multa atentie, fiind subiectul conferintei tinute de producatorul sau, Philippe Quinsac. Discutia cu acesta s-a intins de la tema copilului “din flori” la lupta dintre mentalitate si modernitate. Quinsac nu a uitat sa mentioneze ca “nu e un film pentru intelectuali”, dupa ce a povestit despre satul in care au filmat cot la cot bastinasii cu actorii francezi. Descriind locul, neschimbat de secole, acesta observa ca acolo se putea la fel de bine turna si povestea lui Iisus.

Dubla 1: “Aici nu exista modern”

O alta lupta, apropiata de prima, a fost descrisa de comedia dramatica “French girl” (“Frantuzoaica”). Prinsa intr-o lume din care simte ca nu face parte, o tinara de origine marocana vrea sa se intoarca in tara natala, Franta. Urmarita de intrebarea unei foste colege de clasa: “Deci ce esti: franceza, marocana, africana sau araba?”. Sofia isi imparte viata intre munca pe cimp, internatul de fete si iubitul marocan. Intr-un decor oriental, in care adolescentii poarta aceiasi blugi si ochelari de soare ca in orice tara dezvoltata, “frantuzoaica” simte ca nimic nu e modern si, cu tenta de telenovela, isi poarta lupta impotriva unei societati ce o inghite treptat ca nisipurile miscatoare. Mai apare o lupta si in West Beyrouth. De data aceasta insa lupta devine teren de joaca pentru adolescentii Tarek si Omar, care aleg sa vada tragedia prin obiectivul camerei de filmat.

Unde sint mina, mama si fericirea?

Cautarea a fost un lait-motiv al productiilor. Daca bastardul isi cauta parintele necunoscut, iar Sofia voia sa-si afle adevarata nationalitate, in “Versailles”, ultimul film in care a jucat Guillaume Depardieu, o mama isi abandoneaza copilul unui strain fara casa pentru ca apoi sa incerce sa-l regaseasca.

In “Unde este mina omului fara cap” o tinara isi cauta fratele disparut. Un thriller psihologic pe cit de atragator la inceput, pe atit de dezamagitor pe parcurs. Imaginile gratuit scabroase si cliseele de gen au sters impresia pozitiva pe care o lasase primul cadru: o tinara pe acoperisul unei catedrale, cu bratele rastignite in aer, intre cele doua turle.

Numarul spectatorilor a depasit capacitatea salii la ultimul film. Fusese anuntata comedia “Ce te face fericit”. Surpriza insa. A fost, de fapt, “Folie privée”, de acelasi regizor, Joachim Lafosse. O drama aproape absurda la care publicul a ris mai mult din cauza asteptarilor. Pe fundalul destramarii unei familii, cu tipete si farfurii sparte, copilul repeta obsesiv “Sintem prosti, nu-i asa?” si isi intreaba ingenuu tatal “De ce esti nebun?”.

Chiar daca nu am aflat ce te face fericit, am primit “bonusuri”  din partea Centrului Cultural Francez. O petrecere cu tema africana in Acaju, intilniri cu profesionsti ai cinematografiei si o serie de scurtmetraje senegaleze. Ultimul film? “Electro Forever”. Documentarul despre elevii unui liceu cu profil electronic, un autoportret colectiv incheiat cu o poza de grup. Ultimul cadru? 14 senegalezi aliniati pentru poza. Ultima replica? “Cheeseee…sex” si-un zimbet general. Si-n sala, si pe ecran.

Delia TOMEI