Caragiale și-a scris depeșele pe ecran

„Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale a fost căutată în toată sala Ateneului din Iași, sîmbătă, 20 aprilie 2019, începînd cu ora 19.00. Premiera spectacolului de teatru „O scrisoare pierdută” regizat de Ovidiu Lazăr a umplut sala „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași, fiind nevoie chiar și de locuri suplimentare pentru oamenii care nu conteneau să apară. La începutul piesei, personajele formează, printr-un dans, cuvîntul „Caragiale” din corpurile lor, momentul cu care se va și încheia spectacolul.

Luminile se sting, iar pe scenă apar Ștefan Tipătescu, interpretat de Codrin Dănilă și Ghiță Pristanda, jucat de Ionuț Gînju. Încă din primele minute ale spectacolului se observă ticurile verbale ale lui Ghiță precum repetarea excesivă a cuvîntului „curat” pe care îl va folosi constant pe întreg parcursul celor trei ore și jumătate. Aceeași frecvență a ticurilor verbale este evidențiată și la Zaharia Trahanache (Daniel Onoae) care stîrnește rîsul de fiecare dată cînd urcă pe scenă spunînd replica „ai puțintică răbdare”.

Interpretarea actriței Cezara Fantu care o interpretează pe Zoe Trahanache este remarcat de întreg publicul, deoarece schimbările de comportament ale lui Zoe, de la rîs isteric pînă la frustrare manifestată prin țipete, toate cuprinse în mai puțin de cîteva minute, stîrnesc aplauzele publicului în mijlocul momentului, acoperind unele dintre replicile personajului. Modul în care Alexandra Paftală înterpretează rolul „cetățeanului turmentat” aduce un suflu nou întregii piese prin autenticitatea cu care joacă starea de beție a omului de rînd dezorientat pentru că nu știe pe cine să voteze în momentul alegerii noului deputat. Replicile cetățeanului sînt pline de umor deoarece sînt acompaniate de bîlbîială și mersul împiedicat dar și de specificul „nu mă împinge că amețesc”. Chiar și personajele secundare, Farfuridi și Brânzovenescu (Liviu Smântânică și Gelu Ciobotariu) s-au remarcat prin contrastul pe care cuplul îl formează, Farfuridi este mereu foarte serios și calculat în vreme ce Brânzovenescu este timid și abia dacă reușește să rostească cîteva cuvinte în fața superiorilor.

Umorul se împletește cu elementele de tensiune exagerată, iar această combinație se observă cel mai bine în momentul întîlnirii dintre Ștefan Tipătescu și Nae Cațavencu (Dumitru Florescu). Cei doi poartă o discuție aprinsă în urma căreia ai crede că se vor lua la bătaie în mijlocul momentului, însă Zoe reușește să-i calmeze pe amîndoi înainte de a se întîmpla ceva.

Apariția lui Agamemnon Dandanache (Ștefan Molnar) este scoasă din contextul perioadei istorice în care este situat spectacolul din cauza costumului format dintr-o haină lungă de blană albă și o căciulă care nu seamănă deloc cu cele purtate de partenerii lui de scenă care sînt îmbrăcați în costume cu pantaloni la dungă, în cazul bărbaților, sau rochii cu volane diafane, în cazul femeilor. Singurul care nu poartă costumul specific masculin este Prisanda, acesta fiind îmbărcat într-o uniformă militară de culoare gri.

Regizorul spectacolului, Ovidiu Lazăr, păstrează replicile inițiale din piesa lui I. L. Caragiale, motiv pentru care în sală se șoptește uneori următoarea replică a personajului. Ceea este pus diferit în scenă față de piesa originală este plasarea unui personaj nou, un grefier (Andrei Ciobanu) care are un monolog la jumătatea piesei în care explică cum se înființează societatea condusă de Zaharia și care nu mai apare deloc pînă la final. Pe lîngă asta, regizorul a introdus și un element modern, anume proiectarea scrisorilor și depeșelor primite de personaje pe cei cinci pereți falși.

Spectacolul, deși se întinde pe parcursul a trei ore și jumătate, captează atenția publicului și-i face să rîdă pe cei prezenți de fiecare dată cînd unul dintre personaje se bîlbîie sau se împiedică.

de Ioana DOLEANU