Crearea lumii dintr-o scenă goală

„Dumnezeu e mort” – literele ma­­ri, de culoare neagră, ți se li­pesc de retină și-ncep a fi rumegate; ești obligat să le privești. Te afli în Ie­ru­salim, pe scena unui teatru, la ul­ti­me­le repetiții; este momentul di­na­intea premierei. De undeva din spa­te, își face apariția Goldberg (Mar­cel Iureș), asistentul lui Mr. Jay (Călin Chi­rilă), regizor. Avertismentul di­nainte dispare, făcînd loc altuia, sem­nat de Dumnezeu – „Nietzsche e mort”. Gîndurile ți se împrăștie, lo­vindu-se de niște oglinzi fictive ori poa­te chiar de propria-ți con­ș­ti­in­ță. Într-un astfel de joc al minții ești a­tras cînd ajungi la spectacolul lui Mi­hai Măniuțiu, „Goldberg Show. Fa­cerea lumii și alte întîmplări” (du­pă „Variațiunile Goldberg” de Geor­ge Ta­bori), jucat marți seara pe scena Teatrului Na­țio­nal „Vasile Alecs­an­­dri” din Iași.

„O scenă goală e un lăcaș al fru­museții” spune Goldberg c-o voce me­lancolică, invitîndu-și spectatorii să reflecteze asupra vidului care do­mina scena lumii, înainte de spectacolul creației. Aceeași scenă pe ca­re au decis s-o decoreze Mr. Jay și Dum­nezeu, creînd un spectacol din nimic. Mr. Jay este stăpînul specta­co­lului, ai lui sînt actorii și lumea din jurul lor. Faptele sînt orînduite de regizorul nebun și despotic, iar de Cuvînt se ocupă Dumnezeu care „N-o să-ți vină să crezi: e invizi­bil!”.

O senzație bizară, de groază și de-amuzament, ți se întinde pe trup, ca un al doilea strat de piele, cînd via­­ța prinde contur, pe ritmuri rock. Reprezentația de la Ierusalim e, de fapt, un show hipnotic, în care tru­pu­rile actorilor îmbrăcați în auriu se mulează, unele de altele, într-un ritm electrizant. Se face liniște. Mr. Jay este clovnul din mîinile căruia va lua naștere lumea, viața. Nu se fa­ce lumină, în schimb, din cauza unor probleme tehnice.

Episoade din Vechiul Tes­ta­ment prind a se desfășura într-un fel cu to­tul diferit de cum sînt relatate în Bi­blie. Văzute prin ochiul omului mo­­dern, Sfînta Scriptură își pierde din sacralitate. Geneza nu mai arată la fel. Trupurile se unduiesc lasciv, pe ritmuri orientale, pe coregrafiile u­nor dansuri care leagă fragmen­te­le biblice între ele. Cain și Abel – o cri­mă rituală reexplorată, din care se ru­pe-o bucată de realitate – „pe sce­nă cel mai greu lucru e să mori, fi­in­d­că nu te crede nimeni”. Psal­mu­ri­le liturgice invocă nebunia, vocile pu­ternice, grave, măcinînd pasajele bi­blice care-și fac loc pe scenă, prin vo­ința lui Mr. Jay: pomul cu­noș­tin­tei, revelația lui Moise pe muntele Si­nai, Iona care se află în drumul spre ce­tatea Ninive.

Nu, nu e doar o banală re­pre­zen­tație ce are loc înaintea premi­e­rei, e spectacolul propriu-zis. Este Cre­­ația însăși, un timp care nu a în­­ceput și care nu va avea sfîrșit. „Eli, Eli, lama sabactani?” sînt cuvinte­le Fiului Omului răstignit pe cruce, ca­re-ar fi încheiat, într-un timp vechi, spec­tacolul. Dumnezeu a inventat deja păcatul, antisemitismul, în­du­rarea și iubirea, dar a fost absent cînd i s-a pus întrebarea cea mai im­portantă, o întrebare pe care-o ia fi­ecare cu el, cînd părăsește scena – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”.