Crîșma, calul și ciobanul
De pe scena Iașului 12 ianuarie 2014 Niciun comentariu la Crîșma, calul și ciobanul 8Ioan Maric, „pictor naiv”, după cum se prezintă el însuși și-a întins pe pereții Ateneului Tătărași din Iași creațiile care de-a lungul anilor i-au dus mai departe viziunea despre cum arată satul românesc tradițional. De la cocoși gigantici, pînă la petreceri cu capre, oi și porci, toate au putut fi văzute în vernisajul ținut de pe 15 decembrie pînă pe 13 ianuarie.
La deschiderea oficială, criticul de artă Valentin Ciucă, a vorbit despre efortul depus de artist pentru fiecare operă în parte, dar și despre faptul că „atmosfera pe care o simțim, ne-o asumăm și noi este de fapt confirmarea capacității domnului Maric”. S-a axat și cîteva clipe pe tehnica pe care a folosit-o pictorul, semănînd cu pictura pe sticlă. De asemenea a aplaudat și spiritul copilăros al creațiilor, „deoarece uneori trebuie să vedem ceea ce ne-nconjoară cu alți ochi, unii poate mai inocenți”.
Masca zîmbitoare
Sala de la etajul 1 al Ateneului este destul de încăpătoare cît pentru alte trei vernisaje, altfel unul, însă tot efortul depus în munca sa ne demonstrează de ce își merită locul. De la picturi portret pînă la cele în cadru mare regăsim în culorii vii, pastelate, un sat pe care unii se poate să-l fi uitat. Un sat pur românesc, cu propria tradiție, legende și povești transmise din bunici în nepoți.
Acesta este doar începutul pentru ce ne-a pregătit pictorul băcăuan. Cu fiecare nouă creație, imaginea devine din ce în ce mai bizară, cu animale în rolul de țăran, sătenii în lighioane și lumea întoarsă cu capul în jos. Dar dacă privești cu atenție, poți vedea că de fapt este vorba de un obicei dintr-o anumită comună, de obicei de una din zilele sfinte sărbătoresc într-un mod aparte. Fie prin port național, măști și dansuri terifiante, fie printr-o porție de mîncare după o rețetă proprie și secretă. Se mai regăsesc pe-acolo și copii care ies cu maștile de capră la urat, sau tăierea porcului, ambele tradiții din preajma sărbătorilor de iarnă.
Vernisajul „pictorului naiv” aduce laolaltă datini și obiceiuri păstrate cu sfințenie de comunele care încă se țin înrădăcinate în originile lor. Viața uneori dură, alteori inocentă a acestei lumi și-a găsit un interpret perfect prin măiestria lui Ioan Maric.
Paul ANDRICI
Adaugă un comentariu