Cu lupa pe Eminescu
De pe scena Iașului 25 mai 2014 Niciun comentariu la Cu lupa pe Eminescu 15Cartea „Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani” a fost lansată joi, la ora 11, în sala Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul celei de-a 40-a ediții a „Colocviului Eminescu”. Aceasta urmărește să-i redea fiecărui cititor în parte un Eminescu al lui, pentru că fiecare îl percepe altfel. Memoriile contemporanilor precum Titu Maiorescu adunate de autorul Cătălin Cioabă povestesc detalii din viața de zi cu zi a poetului, pentru a putea aminti cît mai exact de persoana eminesciană.
La lansare au fost prezenți prof. univ. dr. Eugen Munteanu, director editura Humanitas Lidia Bodea, prof. dr. Lăcrămioara Bădescu, cît și autorul cărții. Scriitorul Dan C. Mihăilescu nu a putut fi prezent, așa că a redactat o scrisoare pentru tinerii care trebuiau să-și prezinte lucrările științifice în cadrul colocviului. Aceasta a fost citită de Lidia Bodea, iar cuvintele încurajau la o rezistență a culturii și la adîncirea setei de cunoaștere.
Însuși Cătălin Cioabă a afirmat despre carte că este „un document de epocă, este provocatoare pentru că are mărturii care se bat cap în cap”. Nu i se servește cititorului imaginea pe tavă, ci este lăsat să își creeze una de unul singur. „Cartea nu laudă și nu critică, ci observă perspectivele autorilor despre Eminescu”, după cum s-a exprimat Lăcrămioara Bădescu. Prietenii sau cunoscuții vorbesc despre cum poetul i-a încurajat pe colegii junimiști să scrie, printre care se afla și Ion Creangă. Acesta nu avea încredere în forțele proprii și nu considera operele sale ca fiind importante. Dar Eminescu este cel care l-a adus în cenaclul „Junimea” și care l-a sfătuit să scrie în continuare.
De asemenea, sînt suprinse detalii minore care dau esența personajului. De exemplu, este descris un fragment în care poetul este la piață, își cumpără struguri, îi pune în căciulă și îi mănîncă de acolo. Intenționat sau nu, culegătorul textelor a omis zvonurile despre antisemitismul acestuia, după cum el însuși a menționat.
Personalitățile epocii „ne spun cîte o poveste, iar poveştile lor adunate laolaltă spun, în întregime, povestea vieţii lui” afirmă autorul. La întrebarea „cine a fost cu adevărat Eminescu?” a încercat să răspundă Cătălin Cioabă, adunînd mărturiile contemporanilor despre poetul național în peste 400 de pagini.
Adaugă un comentariu