Cum s-au iubit ursii panda

Matei Visniec nu plictiseste. Sexul nici atit. Cind doi actori adapteaza piesa “Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt” stind in boxeri pe scena, se cheama poveste de dragoste moderna. In “Spectacolul imaginar”, jucat de Teatrul Ludic, iubirea ia forma unei esarfe legate in jurul taliei. Un nod in plus sau in minus o boteste inutil. “Noptile cu luna noua” ale Centrului Cultural Francez au inghesuit teatrul intr-un spatiu prea mic. Miercuri seara, incepind cu ora 20.00, Sala “B. Fondane” a devenit dintr-o data exlusiva, pentru mina de oameni care au incaput. Dar asa ii sta bine amorului.

Sub cearsaful alb stau pitite doua corpuri. Se cunosc suficient cit sa imparta aceeasi parte de pat si aceeasi tigara. El nu stie cine e ea, ea nici atit. Pot spune cu certitudine doar ca sint aproape goi si ca desteptatorul n-a sunat. “Spune-mi Sonia, Alina, Ana, Corina, Natalia sau chiar Robinson”. Se numeste cum vrea el. “Pot spune aproape sigur ca ne-am cunoscut in barul Atmosphere, mi-ai vomitat pe rochie. Eram cu prietenul tau Kiki”, “Kiki, colectionarul de vinuri rare? Nu-l cunosc”. A cucerit-o cu saxofonul imprumutat, apoi a dat-o pe Cartarescu. S-au iubit simplu, ca si cind n-ar sti cum functioneaza.

Acum chiar are chef sa o cunoasca. Pe ea si boxerii ei negri. “Deci am facut dragoste?”. Ea e nedreapta si tace, iar umbra i se unduieste lasciv pe cortina. E imbracata in negru, iar pletele la fel de negre stau revarsate pe perna. Nici frumoasa, nici urita. Simpla. “De cite nopti ai nevoie ca sa ma cunosti?”, ii trinteste, ca si cind viata se scurge in citeva ore grupate cite opt. Doua, trei, cinci. “Noua nopti”, hotaraste ea, iar pactul e pecetluit cu un sarut stingaci.

Dragostea cit o luminare

In sala un pusti frantuz ride de ei, zgomotos. Poate pentru ca sint aproape goi si se cearta de la un cearsaf, poate pentru ca el stie mai bine ca iubirea nu se joaca asa, in noua nopti si un pat. La rindul lor chicotesc si ceilalti spectatori insiruiti ca niste sardine. Poate pentru ca pustiul este simpatic sau poate pentru ca fiecare a iubit macar o data asa.

Pasiunea unui saxofonist

Ramas singur, el, inalt si plapind ca o trestie, se prelinge pe scena si da lectii despre femeie,  ascunzindu-si cirliontii sub poalele unei rochii. “Este interesanta doar intre 25 si 35 de ani, nimic mai mult. Putin peste silueta si putin sub. Femeile nu sint oameni”, conchide. Isi trage pe cap rochia ce i se muleaza caraghios pe talia si pieptul plat. “Sa te feresti de femeia obisnuita din statia de tramvai. Nu te va iubi pentru ca si tu esti obisnuit”.

O vrea, n-o vrea. Nu stie. I-a dat cheile, nu ca sa poata ea intra, ci ca sa nu poate el iesi. Cind fata se intoarce, totul se rezuma la un singur geamat, raspunsul la toate intrebarile, certurile, impacarile. “Spune “a” ca si cum mi-ai spune ca ma iubesti”, “Spune “a”, mai dulce, mai tandru”, “Spune “a” ca si cind n-ai sa ma uiti niciodata”, “Spune “a” ca si cum mi-ai spune “Pleaca!”, “Ramii!””. Intre timp el si ea danseaza, se incolacesc, se trintesc pe podea, se orbesc unul pe altul, se sugruma si se arunca in sus, copilareste, ca si cind chiar ar putea zbura.

El deasupra, ea deasupra

In fiecare noapte se iubesc altfel. Intr-una isi spioneaza vecinii care se uita la “emisiuni debile”, un alt el si-o ea care n-au avut sansa unei intilniri intimplatoare. In alta danseaza pina la epuizare un vals, amestecindu-si corpurile ca un aluat inca necopt. In a patra noapte se smiorcaie ascunsi sub un cearceaf cind isi dau seama ca s-au indragostit. In penultima noapte invata sa asculte linistea.

“Vreau sa te iau de sotie”, “Foarte bine”. Insa le trebuie un pic de ceremonie, care se rezolva cu o rochie alba, diafana, cu o camasa la fel de alba si doua garoafe rosii. “O facem acum, acum, astazi, acum”. Raspund usor de ei insisi pentru ca trecerea sa nu ridice prea multe intrebari. “N-am crezut ca poate fi atit de simplu. Poate ca am devenit in sfirsit inseparabili, ca doua zvicniri de aripi in zbor”. Poate doar s-au plictisit in tot atitea nopti cit arde o luminare. Poate ca si iubirea e tot atit de interesanta ca si femeia. Putin peste silueta si putin sub. Pustiul frantuz ride din nou.

Laura BABAN