De la fantomă pînă la mizerabili, munții se cutremură
De pe scena Iașului 3 aprilie 2016 Niciun comentariu la De la fantomă pînă la mizerabili, munții se cutremură 19Un roi de albine s-a instalat pe scena Teatrului pentru copii și tineret, „Luceafărul” în seara de vineri, 1 aprilie. Cu două minute înaintea începerii spectacolului, viorile și violoncelele își dreg glasul, iar după ce orchestra și-a ocupat pozițiile în scenă, apar cei patru soliști și dirijorul Adrian Morar, care aduc publicului ieșean celebre muzicaluri. „In love with muzicals” este concertul muzical-simfonic ce a ținut minute întregi fără suflare oamenii iubitori de povești relatate prin cuvinte, emoție și voci pătrunzătoare.
„Fantoma de la Operă” este cea care intră în scenă, fură privirile și face oamenii să uite de grijile din afara sălii. Interpretarea sopranei Paula Iancic se împletește într-o perfectă armonie cu cea a tenorului Tiberius Simu. Mică de statură, dar cu o voce ce te cutremură, tînăra clujeancă atinge cele mai înalte note cu excelență, apoi cu o răsculare bruscă așterne liniștea în toată sala.
Ilinca Băcilă și Vlad Morar, ea elevă la Colegiul „Iulia Hașdeu”, iar el student la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, depășesc așteptările publicului, glasul lor răsunînd cu maturitate și profesionalism. Producția „New york, New york”, semnată de John Kander, așterne narațiunea Hollywoodiană în imaginația spectatorilor care-și țin palmele adunate ca pentru rugăciune, încîntați de timbrul puternic al tînărului ce se asemănă izbitor cu cea a interpretului american Frank Sinatra.
Vocile care insuflă viața
Tot pe aceleași ritmuri de swing și jazz urmează altă piesă cunoscută din SUA „Hello Dolly”, interpretată de tenor, iar soliștii, deși stau așezați pe scaune, saltă jucăuș și murmură versurile pe buze, iar membrii orchestrei zîmbesc și ei datorită ritmului vioi și variațiilor vocale.
Ca o tranzacție într-o altă lume, sunetul sclipitor al clopoței de vînt ne transferă în poveștile clasice. „The imposible dream” este dăruit de mișcările arcușurilor perfect aliniate și totuși săltărețe. Munții de pe decorul scenei par să nască un strigăt adînc, „Cry me a River”. Basuri de tobe abia resimțite, răsunet de trompetă și mozaicul coardelor instrumentelor cu arcuș invocă o dramă ce se citește pe chipurile neclintite ale majorității.
La pauză, un bărbat se declară dezamăgit de concert: „eu, cînd merg la operă, vreau să văd concert simfonic, nu improvizații de astea”, mărturisește domnul unor fete tinere ce par a fi studentele lui. Chiar dacă a plecat la jumătatea concertului, cei rămași pînă la sfîrșit au apreciat calitățile dirijorului, care reușește să comunice cu orchestra sa prin priviri. „Les Miserables” încheie suita de partituri, iar liniștea se instaurează peste sala rece, în timp ce viața din instrumente se scurge.
Adaugă un comentariu