Dezastrele care ne înconjoară
De pe scena Iașului 7 noiembrie 2016 Niciun comentariu la Dezastrele care ne înconjoară 12Deși piesa „Proteine Fluorescente” nu reflectă un dialog între personaje și nici nu are conflict sau acțiune propriu-zisă, aceasta este construită pe povestea oamenilor și a orașului în care trăiesc. Piesa este realizată prin intermediul unui colaj de întîmplări, gînduri sau citate adunate din diferite jurnale, care au fost prezentate publicului miercuri seară, la Teatru Fix.
Mesajul transmis pare a fi acela că, în ciuda dezastrelor absurde din jurul nostru, în ciuda fricii de moarte, trebuie să continuăm să ne trăim viața cu gîndul că totul e bine. Cei cinci actori, îmbrăcați aproape la fel, fiecare cu cîte o pereche de căști colorate, stau în mijlocul scenei și se uită la public deschizând piesa cu întrebarea „Ce s-ar întîmpla dacă o tornadă ar lovi America?” Unul dintre dintre ei sugerează să ne ascundem sub apă, un altul să plecăm pe o altă planetă, în timp ce al treilea crede că aterizarea pe lună a fost „o farsă”. Ca răspuns la întrebarea cum ar arăta sfîrșitul lumii, unul dintre actori ne spune că ar fi beznă. În sală se face apoi întuneric, singurul lucru vizibil fiind o sticlă verde, fluorescentă, care pare să plutească prin fața noastră.
Mesaje în sticlă
Prima parte este relatată prin recitarea unor fragmente din memoriile Ecaterinei Teodoriu, publicate în „Observatorul militar”. Aflăm astfel, prin intermediul actorilor, despre momentele de vitejie ale Ecaterinei de la bătălia de la Mărășești unde, deși rănită în timp ce încerca să scape din custodia unor soldați, s-a întors înapoi pe cîmpul de luptă. Scena se schimbă și urmează o relatare scurtă despre un bătrînel care stă la balcon înconjurat de mușcate, fiind curios ce părere au porumbeii despre grijile, anxietățile și fricile noastre.
Unul dintre actori face apoi o comparație între generații și sugerează că, avînd în vedere oportunitățile pe care le avem, ar trebui să fim o generație fericită. La un moment dat, sticla fluorescentă ajunge la Alexandra Caras, una dintre actrițe. Ea ne întreabă ce ar trebui să facă mai departe: să desfacă și să citească mesajul dinăuntru sau nu. Într-adevăr, chiar asta te și aștepți să se întîmple. În schimb, Alexandra se ridică și pune sticla deoparte, nedesfăcută, gîndindu-se că nu se va întîmpla nimic grav dacă nu citește mesajul.
Printre povești se numără și cea a unui student care stă prost cu banii, sau cea a fetiței care vrea să meargă în pădure cu părinții ei.
De asemenea, au fost menționate diverse atentate, precum cel din Orlando sau cel de la aeroportul Atatürk, cei cinci întrebîndu-se, la sfîrșitul acestei părți a spectacolului, dacă e mai rău să trăiești cu frica de moarte, sau cu frica că nu ai să cunoști vreodată iubirea. La final, luminițele verzi care ne înconjoară, accentuează tonul optimist al piesei care ne ia gîndul de la sfîrșitul lumii și de la alte tragedii.
Adaugă un comentariu