Dincolo de cortină se află dragostea și trădarea

Spectacolul „Tosca” a amintit miercuri, 13 martie 2019, de atmosfera medievală pe care o vedem în filme, costumele actorilor fiind asemănătoare cu cele ale persoanelor de viță nobilă. De această dată, atmosfera a învăluit Sala Mare a Teatrului „Vasile Alecsandri”din Iași, pe scenă fiind așezat un decor minimalist, care a lăsat ca privirile spectatorilor să fie furate numai de îmbrăcămintea brodată cu fire aurii a artiștilor. Opera a fost jucată pentru prima dată în Iași în 1956, iar 63 de ani mai tîrziu, oamenii încă ocupă toate scaunele din sală, lăsîndu-se purtați, ca într-un vis, către o Italie veche și plină de muzică.

Afișul spectacolului „Tosca” înfățișează un înger din piatră cu o sabie în mînă, care trimite cu gîndul la castelele sau la bisericile catolice ce au existat acum mii de anii, iar ținutele doamnelor care au venit să vadă opera te fac să te gîndești că le-ar fi plăcut să trăiască în lumea personajelor pe care urmează să le vadă: sînt îmbrăcate în rochii lungi, sclipitoare și încărcate cu bijiterii. Luminile se sting treptat, iar di¬rijorul Alessandro Cedrone ridică ba-gheta, lăsînd sunetele instrumentelor să curgă. Mu¬zica lui Giacomo Puccini um¬ple acum sala cu scaune îmbrăcate în catifea roșie, în timp ce cortina se ridică încet și oamenii încetează să se mai miște, așteptînd să vadă ce se ascunde în spatele ei. Cînd decorul de pe scenă es¬te dezvăluit, se observă o pînză pe care e pictată o frumoasă femeie blondă, cu ochii albaștri și două tablouri mari, care o reprezintă pe Fecioara Maria, decor ce reprezintă interiorul unei capele.

Pătrundem într-un final în poveste și aflăm că Floria Tosca (Simona Titieanu), o cîntăreață celebră, este îndrăgostită de pictorul Mario Cavaredossi (Cosmin Marcovici) și e geloasă că acesta a pictat-o pe marchiza Attavanti. Angelotti (Daniel Mateianu), fratele marchizei, fuge din castelul lui Scarpia (Ventseslav Anastasov) și îi cere ajutorul pictorului. Vocile lor răsună în sală, împletindu-se cu muzica instumentelor și cu jocul actoricesc, iar lumina puternică a reflectoarelor face ca bijuteriile pe care artiștii le poartă să strălucească. Momentele fără replici nu fac decît să stîrnească întrebări în mintea fiecărui om din public, să îi facă curioși cu privire la reușita fugarului.

Trădarea se face de la supus la rege

Volumul muzicii crește, iar în scenă își face apariția și Scarpia, însoțit de ajutoarele sale – merge încet, are privirea fixă și bate cu bastonul în podea. Știe de gelozia Floriei și o minte că Mario s-a întîlnit cu marchiza. Tosca pleacă spre casa iubitului său, unde stătea ascuns și Angelotti, dar nu știe că este urmărită de gărzile împăratului. Pentru a nu fi prins de Scarpia, fugarul se sinucide, însă pictorul este considerat vinovat pentru că l-a trădat pe împărat și este condamnat la moarte. Decorul se schimbă cu totul, iar scena devine o sală fastuoasă de mese, în care intră o fată și un băiat, amîndoi îmbrăcați în alb și cu cîte un baston în mînă; se așază în fața publicului și cîntă cîteva versuri, lăsînd loc Floriei, lui Mario și lui Scarpia.

„Tosca” este o poveste de dragoste care poate emoționa publicul prin întorsăturile de situație, de la sinuciderea lui Angelotti și pînă la condamnarea la moarte a lui Cavaradossi și îl poate face să spere că relația dintre personajele principale va continua să existe. Momentele de încordare fac ca întreagul spectacol să fie o dramă asemănătoare cu cea pe care o vedem azi în filme, dovadă că intrigile și poveștile de dragoste italiene pot umple sălile de teatru încă de acum 100 de ani.

de Andreea CIBOTARIU