Festivalul Documentarului Uman

Centrul Cultural Francez, impreuna cu Goethe Zentrum din Iasi au organizat, in perioada 4-6 decembrie, cea de-a doua editie a Festivalului de Film Documentar DOC EST. 11 documentare de lung sau de scurt metraj, pe tema Drepturilor Omului, trei dezbateri si o expozitie fotografica. Fara premiere sau covor rosu. Cafeaua si vinul frantuzesc nu au lipsit, iar prajiturile au indulcit pina si organizatorii agitati, cu limbile stilcite si programul bine pus la punct.

La intrare nu se vindeau floricele de porumb. Nu te astepta decit un teanc de pliante si cartulii rosii,  aranjate liniar pe masuta alba. Cei citiva germani si francezi alergau dintr-un capat in altul al salii cu foi in mina sau cu telefoanele la ureche ca niste albine intr-un stup. O melodie ce-ti mingiia urechea te invita in sala in care doar doi spectatori si-au gasit locul. Aceeasi melodie cauta sa te pregateasca parca pentru singele sau lacrimile din filme. 11 probleme sociale, incalcari ale drepturilor omului, nu si-au gasit solutia in panoul alb de proiectare, dar au reusit sa se faca vazute, chiar daca numai de citiva dintre iesenii obisnuiti cu duritatea unui documentar.

Ultimul supravietuitor

In pofida faptului ca dezbaterile din cele trei zile de festival s-au desfasurat pe tematici bine incropite, “Drepturile minoritatilor”, “Dezumanizarea” sau “Problematica muncii” i-au prins pe spectatori cu rucsacurile in spate, cu jumatate de pas spre iesire. Mai putin interesanta in prima seara, celelalte doua i-au adus in scena pe Leiser Finchelstein, ultimul supravietuitor al trenurilor mortii de la Iasi, pe presedintele Centrului Rromilor pentru Politici Publice si pe regizorul Thomas Ciulei.

Dezbateri “din ghiveci”

Curajul de a vorbi despre experiente refulate de multa vreme i-a intors pe spectatori in sala. Acestia si-au revenit din amorteala si discursurile s-au transformat in niste conversatii cu miez, mult prea sincere.

Criza financiara a trezit doar interesul studentilor de la Economie, insa masacrul evreilor a reusit sa taie elanul glumetilor din ultimul rind. Ne-a lasat fara putere de exprimare, ascunsi in propria rusine de a nu fi stiut mare lucru. Vasile  Ionescu, presedintele Centrului Rromilor a inceput “cu maneaua “We Don’t Need No Education””, care si-a pierdut repede taraganeala. Tinind microfonul la burta dezgolita de sacoul ruginiu, rromul “dintr-un ghiveci, cu un bunic evreu si o bunica romanca”, ne-a tinut o lectie despre istoria etniei sale si ne-a rugat sa ii dam o nota. Optul rostit cu voce infundata l-a intristat.

Podul fara flori

Peliculele s-au intrecut in duritate sau dramatism. Povesti asunse in pietrele din Afganistan sau in lupta pentru identitate a nativilor Bielorusiei. Cele 11 proiectii i-au scos deopotriva pe tineri si pe batrini din fata “Stirilor de la ora 17:00” si i-au adus intr-o sala fara popcorn, reclame sau ecran de 10/6 metri. Nu s-au putut hlizi si nici n-au avut timp pentru birfit. Un film pe seara si am uitat ca mai vine Mos Nicolae. Imaginea copiilor flaminzi din Kenya sau a femeilor-mineri din Ucraina le-au coborit colturile gurii pe multa vreme. Iar fotografiile de la expozitia de pe hol nu au reusit decit sa le taie cheful de viata si mai mult. Noroc de prajituri si Fornetti. Filmul “Podul de flori” a strins cele mai multe chicoteli. Pelicula prezinta cazul unei familii in care tatal are o postura dubla, mama copiilor muncind ilegal in Italia. Costica trebuie sa isi trateze baiatul de varsat de vint, sa cultive porumb si sa le convinga pe cele doua fete ca o tunsoare ca a lui Demi Moore este prea scumpa. Cei 200 de euro pe care ii primesc lunar din Italia nu le ajung pentru a “repara casa”.

Trei scrisori ale copiilor si o poezie de Esenin au “stirbit” din comedia filmului. Regizorul documentarului “Podul de Flori”, Thomas Ciulei, a precizat ca ar dori ca dupa vizionarea filmului spectatorii sa ii puna orice fel de intrebare. Tinerii romani, dar si cei straini, l-au bombardat cu cite doua sau trei intrebari. Reprosurile au ramas in planul doi. Ina i-a multumit pentru modalitatea in care a surprins realitatea de acasa, iar Alex l-a felicitat pentru subiect. Cinefilii si-au uitat florile acasa.

Lina VDOVII