Fuga în oglinzile mincinoase

De Ziua Internațională a Teatrului, pe 27 martie, începînd cu ora 19.00, cei de la Teatru’ Fix au pregătit un ghem bine strîns de emoții, pe care l-au aruncat apoi de toți pereții unei camere mici de motel din sudul Americii. „Featuring Loretta” face parte din proiectul „Autor Dramatic. Autor viu” și ne spune povestea unei simple chelnerițe care încearcă să-și lase trecutul în urmă. Însă, pe măsură ce o cunoaștem mai bine, evadarea devine din ce în ce mai imposibilă, în ecuație întrînd un soț mîncat de urs, o sarcină nedorită, un agent de vînzări bîlbîit și un „impresar” care vrea să-i vîndă corpul, singura prietenă fiindu-i o cameristă paranoică al cărei tată este un fost șef KGB.

Înainte să părăsim Iașul și să pă­­șim pe ușa micului orășel american, unul dintre organizatori ne îm­păr­tă­șește un mesaj internațional care este auzit astăzi în aproape toate tea­­trele din lume, din partea lui unui re­­gizor sud-african, Brett Bailey: „..în această lume a puterii inegale, în care diverse ordine hegemonice în­cear­că să ne con­vin­gă că o na­țiu­ne, o rasă, un sex, o preferință se­xua­lă, o religie, o ideologie, un anume ca­dru cultural, sînt superioare tu­tu­ror ce­lor­lalte, mai putem oare sus­­ține că arta ar trebui să fie se­pa­rată de cons­trîngerile agen­­de­lor so­cia­le?”

Lorrie este personajul principal, care așteaptă un apel de la un impresar, în urma căruia i se va schimba viața. Speră să ajun­gă în Tokyo, unde i s-a promis o ca­rie­ră în modeling. Și niște dansuri exotice.

Ei bine, parcă la această între­ba­re încearcă să răspundă piesa, care ne introduce o tînără supărată din cau­za unei convorbiri telefonice. Af­lăm doar că o cheamă Lorrie și că aș­teaptă un apel de la un impresar, ca­re-i va schimba viața. Speră să ajun­gă în Tokyo, unde i s-a promis o ca­rie­ră în modeling. Și niște dan­suri exo­tice. Însă chiar și așa, ig­no­rînd sfa­turile mamei care-i repetă obs­esiv că-i vorba doar de trafic cu carne vie, fata este hotărîtă să meargă pî­nă la capăt, doar să cîștige niște bani care să-i desfacă cătușele invi­zi­bi­le. Doar că, la un moment dat apare Dave, pseudo-prietenul ei, care răs­­punde la telefon și strică toată afa­cerea.

Dave, un simplu vînzător  de șu­ru­buri, este cel mai amuzant per­­so­naj, fiind instabil atît emo­țio­nal cît și psihic.

De la rîs și plîns, bărbatul bîl­bîit ajunge să răpească pe cineva și să-l țină ostatic într-un portbagaj sub amenințarea unui deget. Aces­ta este totodată stereotipul prie­te­nu­lui gelos și naiv, care este dispus să meargă oricît de departe este ne­voie pentru a-și apăra relația, chiar dacă aceasta este mai mult una ima­ginară. Iar cînd vine vorba despre prieteni, singurul pe care Dave și-l face, mai mult involuntar, este chiar cel care încearcă să i-o fu­re pe Lor­rie, Micheal.

Filme și agenți KGB

Micheal, impresarul care i-a pro­mis fetei „cariera” în modeling, apa­re la un moment dat la ușa fetei să vadă ce s-a întîmplat cu ape­lul an­te­rior. Actorul a reușit să-l trans­for­me pe bărbat exact în ge­nul de per­so­naj pe care ți-e imposibil să nu-l urăști de fiecare dată cînd își mișcă buzele și începe să vor­bească. Re­prezentînd „șmecherul de cartier”, Micheal pare un libidinos care ar pu­tea să te convingă să plă­tești pen­tru aerul pe care-l res­piri. După ce-i explică despre puterea  specială pe care o are și prin care toți bărbații „se îndrăgostesc ins­tant” de ea, îi pro­pu­ne să facă niș­te filme porno, „nu porno iubita, ero­tice” căci ar fi pă­cat să exporte „un asemenea talent”.

Ultimul personaj, fata unui fost șef la KGB și cameristă în motel es­te la fel de bine conturată ca și res­tul. Foar­te paranoică, terorizată de fap­tul că tatăl ei țipa la ea cu fie­ca­re oca­zie, își pierde mințile de fiecare dată cînd în jurul ei se întîmplă lu­cruri anormale, totul pînă ce ajun­ge într-un final să cedeze și să evo­lue­­ze într-un alt personaj.

În „Featuring Loretta”, unul din­tre cele mai colorate elemente îl re­prezintă probabil limbajul, ce nu se ascunde după metafore și expresii cu dublu înțeles, ci este transmis direct, vulgar și fără inhibiții.

Poate de aceea, piesa nu este pen­­tru toată lumea, iar cîteodată une­le dintre înjurături par forțate. Însă toa­te acesta reușesc să cons­tru­ias­că o tensiune specială care ne plim­bă pre­cum un șoc termic de la o sta­re la alta. Fiecare dintre cele pa­tru per­so­na­je au parte de o stră­lu­ci­re pro­prie și ajung rînd pe rînd într-un punct fără de întoarcere, un punct în care sînt gata să facă orice compromis doar să-și înde­pli­neas­că obiectivul. Fie că vor să fugă de tre­­cutul care pare mai blînd în coș­ma­ruri decît e el în realitate, fie că în­cearcă să-și găsească rostul.