Ghid pentru interviuri dilematice
De pe scena Iașului 13 aprilie 2014 Niciun comentariu la Ghid pentru interviuri dilematice 7Peste 100 de liceeni au avut șansa săptămîna trecută să-l intervieveze pe criticul literar și jurnalist la Dilema Veche, Marius Chivu. Întîlnirea a avut loc miercurea trecută, 9 aprilie, la librăria Cărturești din Palas Mall. Iar jurnalistul nu venit singur, ci i-a avut aproape pe Dan Lungu, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici, pentru a ne povesti despre două din cărțile sale. Prima a fost „Best of: proza scurtă a anilor 2000”, în care criticul a adunat 40 dintre cele mai bune povestiri de proză scurtă, singurele pe care acesta le-ar lua cu el „pe o insulă pustie”. De asemenea, între ele se regăsesc și cîte o operă a celorlalți autori prezenți la întîlnire, formînd o colecție variată, cu povești de la țară, sau din oraș, cu oameni, copii, sau extratereștrii, fericite sau triste.
Tocător pentru întrebări
Celălalt volum, „Ce-a vrut să spună autorul”, reprezintă un ansamblu de 50 de interviuri realizate de către Marius Chivu în 10 ani pentru diferite reviste precum Dilema Veche, Observator cultural sau 22. „Ei bine, nu este o carte în care doar le-am adunat. Ci, m-am gîndit eu să le dau înapoi interviurile scriitorilor să le recitească și să le comenteze. Să spună ei dacă mai sînt de acord sau dacă nu. Așa că ele sînt însoțite de cîte un update”.
Una din primele curiozități ale tinerilor a fost cum se pregătește jurnalistul înaintea fiecărui interviu. Răspunsul criticului a fost simplu, admițînd că în primul rînd le citește opera autorilor. După care, acesta verifică ce alte inteviuri s-au mai luat cu persoana respectivă și analizează ce subiecte să abordeze sau unde să insiste, pentru ca în cele din urmă să intervină curiozitățile de cititor.
Totodată, Dan Lungu a apreciat că în timpul unui interviu, Marius Chivu pune întrebările „cu o curiozitate naturală. Sînt mulți alți intervievatori care vor să-ți arate cît de inteligenți sînt ei. Și îți țin mai întîi un mic curs despre ceva, după care la urmă te întreabă o banalitate. Sau alții care-ți pun o întrebare așa în fel încît tu să răspunzi «da, tu ai dreptate». N-ai încotro, pentru că dacă spui nu, pari prost”. În timp ce Dan Teodorovici a spus despre „Ce-a vrut să spună autorul”că este o carte inteligentă, deoarece „puteți vedea cum reacționează diferite tipuri de oameni la aceeași întrebare”.
Iar în cele din urmă, Florin Lăzărescu a spus despre interviuri, că cele mai bune întrebări sînt acelea care-l fac pe interlocutor să se gîndească la ceva ce nu s-a gîndit niciodată.
Adaugă un comentariu