Idilă cu buchete de morcov și ciorbă de pui

Actorii Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași au arătat joi seara, pe 6 aprilie, începînd cu ora 18.00, că iubirea chiar nu are vîrstă și că nu există nicio regulă care să îi interzică inimii unui bătrîn să se îndrăgostească ca-n adolescență. Piesa de teatru „Joc de Pisici”, scrisă de Örkény István, în regia Irinei Popescu – Boieru, s-a jucat pe scena micuță a sălii studio „Teofil Vâlcu”. Pornind de la mottoul „cînd bătrînii au ceva de împărțit între ei, noi rîdem” – spectatorii au fost puși în fața unei comedii, la prima vedere, comicul fiind stîrnit de ipostazele ilare în care nu te-ai aștepta să vezi o persoană trecută de cea de-a doua tinerețe, dar care apoi, dezvăluie drama personajelor împinse spre penibil de către singurătatea apăsătoare care le înconjoară.

Pe fundalul sonor al unor valuri ce se sparg de mal și cu ajutorul unui reflector cu lumină albă, reu­șim să deslușim silueta unei feme­i cu părul cărunt și care încearcă să-și amintească care este povestea din spatele zîmbetelor misterioase ale celor două fete din fotografia pe ca­re o strînge cu drag la piept. Fru­moa­sele surori Orban: Eliza (Mihaela Ar­senescu – Werner) și Gizela (Moni­ca Bordeianu), își amintesc de vremea tinereții, cînd înfățișarea lor era cu totul alta, iar fericirea nu era la fel de greu de obținut ca acum. Cele do­uă surori ce locuiesc în țări diferite își alină singurătatea și bătrînețea uneia alteia, povestindu-și la telefon zilnic întîmplările.

Pasărea Phoenix în costum bej

Rutina este întreruptă de apa­ri­ția prietenei din tinerețe a Eli­zei, Pa­ula (Doina Deleanu) cea „ca­re poar­tă culori fistichii”. Rolul de „fe­mme fatale” o cucerește pe bă­trî­na plic­ti­sită de monotonia vieții sale și es­te atrasă în vîrtejul în­no­i­rii, al re­naș­terii. Astfel, Eliza își vop­seș­te părul, își cumpără pantofi noi și își schimbă garderoba, purtînd ținu­te mai colorate sau chiar mai decol­tate, mulate și scurte. Femeia este în­cîntată de faptul că „în sfîrșit, exis­tă cineva care o ascultă, care îi dă im­portanță…” și îi încredințează Pa­u­lei toate secretele, dezvăluindu-i și relația amoroasă adulterină pe ca­re o are cu cîntărețul de la operă Vic­tor Csermleny (Constantin Avăda­nei). Pentru acest bărbat, Eliza poar­tă o dragoste încă de înainte de ma­riajul cu răposatul său soț cu care s-a căsătorit la insistențele familiei.

Povestea de dragoste ado­les­cen­tină este trăită de cei doi, dar bu­che­tele de flori și sărutările pătimașe sînt înlocuite cu legături de pătrun­jel și păstîrnac și cu o oală aburin­dă de ciorbă. Povestea de dragoste ia o întorsătură neplăcută atunci cînd Victor o cunoaște pe Paula, și ajun­ge să viseze la ciorba de găină gătită de o altă gospodină. Îndurerată de trădarea iubitului și-a prietenei, Eli­za încearcă să-și domolească dure­rea prin diferite metode care o pun într-o postură penibilă în fața perso­najelor cu mult mai tinere. Astfel, fiica acesteia (Haruna Condura­che), este incapabilă să-și înțeleagă ma­ma, catalogînd comportamentul acesteia ca fiind inadecvat pentru vîrsta ei, ba mai mult, alege să o ignore complet.

„Miau! Miau!”

Personajul principal, Eliza Or­ban, este prezent pe scenă pe întreg par­cursul spectacolului. Decorul ne­gru se luminează doar ca să dezvăluie microscenele ascunse de paravane transparente dispuse pe lateralul scenei. Astfel, în cuburi de pînză pu­tem vedea secvențe ce se desfă­șoa­ră în paralel cu acțiunea principală sau chiar secvențe din trecut.

În spatele glumelor și a situa­ți­i­lor absurde care îi amuză pe cei din sală, se ascunde drama interioară a personajelor, dar aceste povești nu sînt dezvoltate, multe dintre aspec­tele acestora rămînînd învăluite în mister. Astfel este și personajul Șo­ri­cica (Catinca Tudose), vecina și prietena din umbră a Elizei. Ea a tre­cut printr-un mariaj eșuat cu un fost deținut, în urma căruia a ră­mas cu vî­nătăi și amintiri neplăcute. „Miau!” este semnalul celor două prietene ce se prind într-un fel de joc de pi­sici, miorlăind una la cealaltă.

Deși relațiile între personaje sînt numeroase și ele interacțio­nea­ză frec­vent, fiecare dintre acestea su­feră de singurătate. De aceea, Pau­la fură bărbatul unei alte femei, Vic­tor se complace într-o relație ce durea­ză zeci de ani, dar fără a-și cere drep­tul de iubit în totalitate, Șoricica se alintă pe lîngă vecina ei, vorbele bu­ne fiind singura mîngîiere, Gizela este imobilizată într-un scaun cu rotile într-o casă în care toți au ui­tat de ea, iar Eliza se luptă să nu fie uitată de cei care i-au fost cîndva apropiați, punîndu-se în ipostaze penibile, încercînd chiar să se si­nu­cidă. Chiar dacă cei tineri din sală nu au putut înțelege de ce singu­ră­ta­tea le înspăimîntă atît de tare pe personaje, s-au putut amuza de situa­ții­le comice, amintindu-le de rudele mai în vîrstă care îi așteaptă acasă și la care probabil vor fi mai atenți.