Îmblînzitoarea de cavaleri

Un conte se duelează cu un mar­­chiz, dar cu mîinile goale. Sin­gu­re­le arme pe care le au sînt banii și ran­gul. Și dragostea pentru hangița Mi­randolina, ai cărei ochi lucesc în fa­ța broșelor și cerceilor cu diamante, primiți de la oaspeți. Toată po­ves­tea este împachetată în comedia „Han­gi­ța”, prima premieră a Ateneului Tă­tărași din această stagiune, re­gi­za­tă de Andrei Ciobanu și pusă în sce­nă vineri, pe 11 aprilie, de la ora 19.00.

Trec minutele și cei doi adorato­ri nu mai contenesc din a o lăuda pe Mirandolina. Că e frumoasă, că „vor­bește cum trebuie”, că „se îmbracă cu gust”, ce mai, o femeie și ju­mă­tate. Dar unde este această han­gi­ță? Să vină, să vedem și noi dacă au dreptate contele și marchizul, unul mai amorezat decît celălalt. Cît vor­besc în sala de luat masa, cos­tu­me­le lucioase, după moda de acum cî­teva secole, sclipesc sub reflec­toa­re­le puternice. Roba pînă în pămînt îl cam incomodează pe conte cînd se așa­ză pe taburet, dar haina lungă a marchizului e numai bună pentru a ascunde sub ea o sticlă de vin și-o por­tocală, gest care e ca un trăgaci pentru un maraton de rîsete. Cînd in­tră în scenă și Cavalerul di Ripa­fra­tta, chicotelile încep să se cam îngroașe pentru că glasurile feminine din sa­lă amuțesc. „Femeile? Hah! Feriți-vă de ele ca de dracu’”, rostește foarte con­vingător cavalerul. N-avea de unde să știe că hangița și-a pus în gînd să-l cucerească, să-l „îmblîn­zea­scă”, cum avea ea să ne mărturi­seas­că numai nouă.

Cînd Mirandolina ni se con­fe­sea­ză, în monologuri scurte, luminile de pe scenă se domolesc într-o pîclă verzuie, iar auriul satinat al rochiei pălește. Nu e singura care își spune gîndurile cu voce tare, de parcă cei de lîngă ea nici n-ar fi acolo. Pe rînd, fiecare actor vorbește de unul singur, privindu-i pe spectatori în ochi sau fixînd un punct imaginar deasupra lor, încrezător că pub­li­cul nu îl va da de gol. Însă în măr­turisirile hangiței stă cheia co­me­diei.

Șiretenia, falsitatea și intere­se­le bănești sînt trăsăturile ei ade­vă­ra­te și nu atributele înflorite de con­te și marchiz. În spatele zîm­be­te­lor ei stă o altă Mirandolina, iar actrița ne-o arată ori de cîte ori vine mai aproape de public, la marginea scenei.

Nici o clipă nu a lipsit voioșia, de ambele părți ale sălii, chiar dacă nău­cirea unui cavaler îndrăgostit nu e tocmai de rîs. Finalul lecției de șiretlicuri o găsește pe hangiță singură, în mijlocul scenei, sperînd că toți cei prezenți au tras foloase din ce-au văzut. Chiar și cei care s-au regăsit în costumul cavalerului „îmblînzit”.