Micul Prinț în căutarea fericirii

„Adulții sînt niște ființe ne­ma­i­­pomenit de ciudate” este fraza ca­re a fost auzită cel mai des sîm­bă­tă, 24 februarie în sala de spectacol a Teatrului „Luceafărul”. Niciun sca­u­n nu a mai rămas liber așa că cei care au decis pe ultima sută de me­tri că vor să vadă o piesă de teatru „pentru oameni mari” au ajuns să stea pe scări sau în picioare. Lu­mi­nile s-au stins pe rînd și pe scenă au apărut cei trei actori care s-au așe­zat în liniște pe scaune și au tăcut pentru cîteva minute. În spatele lor, pe un fundal alb, era proiec­ta­tă celebra imagine din carte lui An­toi­ne de Saint-Exupery: un șarpe ca­re a înghițit un elefant. „Sîntem în de­șert și nu mai avem apă decît pentru opt zile”, se aude dintr-odată vocea lui Ștefan Ruxanda, unul din­tre actori. Deși cei de pe scenă nu se mișcă deloc de pe scaunele lor, emo­țiile li se pot citi în voce, iar expresiile feței îi ajută să completeze spectacolul și să-l facă să pară mai puțin debusolant. După replica lui Ștefan, Iuliana Nistor intră în rolul Micului Prinț și spune cu un glas de copil că ar avea nevoie ca cineva să-i deseneze o oaie pe care să o ia cu el pe planeta de pe care a ve­nit. Acum, în spatele actorilor, sînt proiectate pe rînd trei desene cu oi, însă Micul Prinț nu este mul­țu­mit de niciunul dintre ele: una este prea bătrînă, alta pare bolnavă, iar ultima este prea slabă. „Eu am ne­vo­ie de o oaie frumoasă, știți, pentru floarea pe care am lăsat-o pe pla­­neta mea”, spune acesta în timp ce în spate apare un desen cu o cutie. „Poftim, oaia ta este în această cu­tie, acum poți să o iei cu tine fără să te îngrijorezi că i se va întîmpla ceva” spune cel pe care Micul Prinț îl rugase să deseneze.

Pe rînd, fiecare dintre cei trei ac­tori au intrat în rolul personajului lui Saint-Exupery, prezentîndu-i aventurile. Au călătorit mai întîi pe planeta pe care nu locuia decît un rege care domnea peste întreg universul, mai apoi, pe planeta unui be­țiv, urmînd să ajungă pe planeta unui îngînfat, unui om de afaceri, iar apoi pe o mică planetă pe care nu exista decît un felinar și o per­soa­nă care era responsabilă de în­gri­jirea acestuia.

Fiecare dintre aceste expe­rien­țe l-au făcut pe Micul Prinț să-și a­precieze din ce în ce mai mult lo­cul pe care-l numea „acasă”. Tre­ce­rea de la o planetă la alta era în­so­țită de o melodie pe care cei trei actori o cîntau cu ochii închiși de parcă și ei ar fi călătorit dincolo de sala de spectacol.

Mica aventură a personajului prin­cipal se încheie pe Pămînt, lo­cul care, deși nu era populat de o singură persoană, era la fel de singuratic ca și celelalte planete. Aici a învățat că „limpede nu vezi decît cu inima, căci ochii nu pot să pă­trundă-n miezul lucrurilor”. Tot Pă­mîntul a fost locul în care Micul Prinț a învățat că deși multe ființe arată identic pentru noi pot fi speciale datorită relației pe care o a­vem cu acestea.

Spectacolul „pentru oameni ma­ri” a fost, de fapt, o amintire a co­pi­­lăriei în care nu ne doream de­­cît să descoperim cum putem fi adul­ți. Actorii și-au „îmblînzit” publi­cul și i-au făcut pe cei din sală să fie din nou răbdători cu ei însuși, așa cum și copiii reușesc să aibă răb­da­re, de fiecare dată, cu „acele fiin­țe nemaipomenit de ciudate”.