Odă pentru poeziile italiene

Faldurile rochilor lungi, de un al­bastru electric, se mişcă graţios prin­­tre scaune şi strălucesc în bă­ta­ia luminii cînd se opresc, luîndu-şi fiecare locul prestabilit. În­ca­dra­tă într-un fundal roşu, corul Fi­la­rmo­nicii Moldova Iaşi ce a cîntat vineri, 24 martie, la ora 19.00 pe sce­na Casei de Cultură a Stu­den­ţi­lor din Iaşi (CCS).

Cînd întunericul a înghiţit de tot lumina, bagheta dirijorului Vlad Conta, ridicată acum în aer, este în­vîrtită de trei ori, semn că spectacolul este gata să înceapă. Aşezaţi cuminţi pe scaunele roşii, oamenii nu au fost lăsați s-aștepte, nici un minut mai tîrziu, nici un minut mai devreme, concertul intitulat „Messa da Req­u­iem”, de Giuseppe Verdi a început în forţă cu primele acorduri puternice de trompetă, făcînd loc, mai tîrziu sunetelor dulci şi melodi­oa­se de vioară.

Tuba a înghițit vioara

Fiind în sine o odă prin care es­te omagiat poetul italian Ale­ssan­dro Manzoni, concertul, structurat în şapte părţi, dă de la sine o notă pu­ţin sumbră şi funebră, iar sub ba­­gheta dirijorului, sunetele grave din tube ies şi înghit violent toate a­cor­durile de vioară sau violoncel, lă­sînd loc unui sentiment de gol în sto­mac amestecat cu bucurie cînd recunoşti cîte o piesă care a fost fo­lo­sită la desenele animate din co­pi­lărie, cu Tom şi Jerry.
Îmbrăcată în­tr-o rochie nea­gră, pe ici colo cu ac­cente de roz, mez­z­osoprana Lili­a­na Mattei simte fi­e­care arcuş care a­lunecă pe corzi. Cînd nu cîntă, ges­ticulează şi dă din cap întocmai pe ritmurile me­lo­diilor scuturîndu-şi bu­clele blon­­de care îi încadrează chipul.

Pe rîndul din spate, un băiat în­alt şi blond şi-a adus, pentru pri­ma dată, frăţiorul mai mic la un con­cert simfonic. Îmbrăcat cu o bluză în dungi colorate, acesta este foar­te atras de ceea ce se întîmplă pe sce­nă, iar spre amuzamentul fra­te­lui mai mare, începe să imite cînd o trompetă, cînd un violoncel, ca la final să se hotărască şi să rămînă la tobe.

Dirijorul ridică bagheta şi o miş­­că de trei ori în aer, semn că s-a ter­­minat, iar ca prin magie instrumen­tele se opresc din cîntat de parcă li s-au terminat de învîrtit rotiţa, lă­sîndu-ne şi pe noi în aceeaşi stare de reverie. Băieţelul îmbrăcat în du­ngi a lăsat acum deoparte instrumen­te­le imaginare şi stă sprijinit de umărul fratelui său ascultînd ultima parte a concertului şi îşi mişcă greoi pleoapele amorţite.