Pacate la foc mic

Ii salutam pe strada, le zimbim politicos cind isi cer scuze ca ne-au imbrincit in autobuz, le cedam chiar si locul daca ii simtim mai batrini sau mai obositi. Nu-i privim in ochi, nu-i aratam cu degetul pe strada si nici nu trecem trotuarul cind ii vedem. Insa n-am vrea sa raminem singuri cu unul dintre ei intr-o camera si nici sa legam o prietenie mai lunga de o conversatie. Si asta nu pentru ca sintem noi prea ingusti la minte sau pentru ca ne-au gresit noua cu ceva, ci pentru ca avem acel sentiment de ezitare inca din nastere. Cu totii sovaim cind e vorba de niste detinuti. Ca atunci cind ai vrea sa urci intr-un turn inclinat. Esti curios, tragi cu ochiul, dar preferi solul.

Zece dintre actualii condamnati ai  Penitenciarului de Maxima Siguranta din Iasi au dat o lectie spectatorilor prezenti la Ateneul Tatarasi vineri seara. Au vrut sa se apropie de noi prin teatru si au facut-o prin piesa “Haina de om”. N-au batut cu pumnul in masa, ci ne-au privit senin si au parasit umil scena ori de cite ori li se terminau replicile.

Prin fata bliturilor presei s-au perindat criminali, violatori, traficanti de persoane sau tilhari. Alina Horeanu, in rolul de femeie de serviciu, Francisc Stroescu, in rolul de criminalul inadaptat sau Cristian Barsan, ca groparul cu simtul umorului care si-a botezat catelul Dumnezeu. Au cerut sa nu mai fie priviti cu eticheta, ci ca simplii oameni, care ar putea sa stea linga noi fara sa ne stirneasca vreun gind. Insa toti cei prezenti s-au imbulzit pe locurile de spectatori din patima curiozitatii nu dintr-un prea plin de intelegere. O trupa de teatru din zece studenti aflati la inceput n-ar fi ridicat nici o scama.

In intunericul din fata scenei ne-am permis sa fim cu totii la fel. Ne-am bucurat ca nu sintem in locul lor, am comentat fiecare replica a actorilor prin liceenii care faceau pe grozavii unul in fata celuilalt, am strimbat din nas prin doamnele care-au pufnit cind cei de pe scena s-au luat de Dumnezeu, am plins la sfirsit prin ochii domnisoarelor si n-am aplaudat prin tinuta serioasa a gardienilor ascunsi printre noi.

Nu stii cum sa reactionezi si nu stii de ce te simti vinovat. Insa te gindesti macar o data cum ar fi aratat o piesa de teatru jucata de altii. Sa zicem victimele lor si familiile acestora.

Laura BABAN