Radio Europa Libera s-a ascultat pe unde reci

In sala cinematografului Republica din Iasi, vineri, sapte decembrie, regizorul filmului documentar „Cold Waves”, Alexandru Solomon si-a motivat succesul a treia oara, dupa Bucuresti si Oradea. S-a asteptat la reactii din partea spectatorilor si a vrut sa dea explicatii la finalul vizionarii. Nu s-au pus intrebari, povestea a fost clara, demersul cinematografic apreciat, numai citiva nostalgici au tinut sa ii spuna personal ca si ei au trimis cindva o scrisoare la Radio Europa Libera.

Filmul documentar „Cold Waves” s-a vrut a fi o creatie de autor in care regizorul Alexandru Solomon sa introduca printre marturii si imagini, „propria sa experienta” cu Radio Europa Libera. Spectatorii au ramas insa cu amintirea unor destine care s-au construit in jurul provocarii de a dispune de puterea undelor.

Pretextul

Am fi inteles prilejul unui asemenea documentar si fara cuvintul autorului de la inceputul filmului: „Am crescut cu vocile astea fara sa le vad. Le auzeam, dar nu ma interesa. Politica era ceva scirbos. Oricum nu se putea face nimic. Dar tata asculta în fiecare seara Radio Europa Libera. Daca-l inchidea se auzea radioul din vecini”. Radio Europa Libera se asculta in toate caminele romanilor si reda realitatea asa cum era de fapt si nu cum se urzea din sloganuri propagandiste. Pe ideea ca daca nu ar fi fost, nu s-ar mai povesti astazi, regizorul Solomon isi ia inutil rolul de povestitor cind subiectul se contureaza oricum din marturiile angajatilor radioului. Ioana Magura Bernard, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu si Nestor Ratesh, fosti angajati ai Radioului Europa Libera se intilnesc la vechiul sediu al institutiei din München pentru o disecare a trecutului, fiecare cu propria experienta legata de comunism, libertatea cuvintului si viata personala. Camera ii urmareste pe culoare si in camere, cadrele sint largi, din cind in cind surprinde detalii, mici semne ale existentei unui radio.

Povestea

Marturiile se iau la cadru restrins si obligatoriu intr-o camera antifonata, ca si cum personajele ar fi avut nevoie de o confruntare directa cu un trecut despre care ei ar fi povestit si cu ochii inchisi. Pe-atunci vorbeau la microfon despre o Romanie care le parvenea dinafara: scrisorile ascultatorilor, manifestul pentru drepturile omului al lui Paul Goma, cartea lui Ion Mihai Pacepa, seful adjunct al Departamentului de Informatii Externe al Republicii Socialiste Romania, omul lui Ceausescu care desarta realitatile regimului dictatorial dupa plecarea sa din functie.

Angajatii radioului fentau cenzura impusa de guvernul american care patrona institutia, in timpul talk-show-urilor. In iuresul cuvintelor, scapau adevaruri pentru care nu aveau prestabilit un plan al emisiunii. Nu aveau voie sa instige, sa provoace o miscare pe care sa nu o poata sustine dupa. Dar exista entuziasmul de a avea puterea undelor, fapt care i-a facut dusmani cu Romania Socialista. Monica Lovinescu recunoaste acest fapt: „N-aveam nici o putere in afara de microfon. Mare putere”. Gruparea „Eterul” a fost desemnata sa ii reduca la tacere: spionaj, atentat cu bomba, radiatii, colaborarea cu teroristul Carlos Sacalul. Noel Bernard si Vlad Georgescu, directori ai radioului au murit „din cauze naturale”, dar fostii angajati stiu ca au fost „lucrati”.

Destinele

Confruntarea personajelor, oameni de la radio cu vocile lor, ascultatori din popor, secretari de partid, securisti, jurnalisti francezi, procurorul german, se contureaza din marturii si imagini. Demersul regizorului se vede din modul in care o declaratie o sustine pe alta, o imagine contesta un fapt sustinut de un personaj: a fost razboi pe calea undelor.

Pe linga poveste, ramin destinele unor oameni care si-au trait viata „usor schizofrenica”, intre doua tari, Germania si Romania, in doua timpuri, libertate si dictatura. Neculai Constantin Munteanu, stabilit in Germania se explica: „Pentru ca zece ore vorbeai despre nenorocirile din România si dupa aceea inchideai usa si ieseai într-o lume libera… Traiam în acelasi sos pe care-l lasasem în urma. Nu puteam altfel! Asta era meseria si într-un fel viata mea”. Acesta vine des in Romania, nu se poate rupe de o lume de care s-a legat dintotdeauna de la departare. Emil Hurezeanu mai primeste reprosuri care incep cu „tu nu ai fost in tara pe-atunci”, dar acesta se apara in film ca „Europa Libera era pentru mine o forma de a descoperi România în mic”.

Personajele se feresc sa catalogheze. Ce a insemnat Radio Europa Libera in contextul regimului dictatorial din Republica Socialista Romania? Serban Orescu, angajat al radioului recunoaste faptul ca „Europa Libera a tinut loc de opozitie”. Filmul nu mai avea nevoie de o alta concluzie.

Carmen AVADANOAEI