Singurătate construită din fluturi imaginari
De pe scena Iașului 11 octombrie 2015 Niciun comentariu la Singurătate construită din fluturi imaginari 8Publicul piesei „Fluturi, Fluturi…” scrisă de Aldo Nicolaj și regizată de Liviu Manoliu nu a fost numeros, dar a fost unul care a trăit povestea pe care Eda (Mihaela Arsenescu Werner), Foca (Georgeta Burdujan) și Elio (Ionuţ Cornilă) au pus-o în scenă. Hohotele de veselie care au răsunat joi, 8 octombrie de la ora 18.00 în Sala Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași au fost repede reduse la tăcere de țipetele demonice ale lui Elio. El e bărbatul de 30 de ani care a apărut la ușa Edei fără pic de încredere, timid și încurcat, atitudine care pare să i se potrivească perfect actorului Ionuţ Cornilă. După zece zile în care a stat în casa femeii, comportamentul i s-a schimbat radical, timiditatea a dispărut în totalitate și a fost înlocuită cu aroganța.
Jocul în care a intrat de la bun început alături de Eda, o femeie cochetă care și-a făcut din casă un univers al poveștilor inventate pline de „trandafiri, peste trandafiri, peste alți trandafiri” dăruiți de pretendenți imaginari a fost unul periculos. Nu pentru Elio, ci pentru Eda. Asta pentru că nu își alegea atent persoanele cărora să le povestească aventurile scornite, ci aducea în casa ei orice bătrîn surd pe care îl găsea pe stradă, doar să-i țină noaptea companie. Acesta a fost și tîrgul pe care l-a făcut cu Elio.
Servitoarea, Foca, este persoana pe care Eda o tratează cu superioritate pentru că zice ea: „Ferice de tine Foca, ești urîtă!”. Își bate joc de gusturile acesteia în materie de bărbați pentru că a fost îndrăgostită de un cioban. „Dragostea de cioban poate fi de-a dreptul pasionantă” zicea Eda batjocorind-o pe servitoarea ei. Plus că mai avea o problemă și cu numele Focăi, nu știa dacă „foca” este sfînt sau animal.
Eda povestește cu entuziasm despre o lume demult trecută, cu o puzderie de fluturi multicolori care umpleau casa, veranda, grădina, strada, orașul, lume pe care Foca nu o confirmă și despre care pune o întrebare: „Fluturi?”, de parcă nu ar fi știut despre ce este vorba.
Grupul de elevi care a venit însoțit de o profesoară rîde în hohote, iar cea care trebuie să le poarte de grijă se uită cînd în stînga, cînd în dreapta aruncînd priviri cu subînțeles și din cînd în cînd ducînd degetul arătător la gură sperînd să facă liniște, însă adolescenții nu se puteau abține. Peste această atmosferă plină de amuzament s-a lăsat liniștea cînd în piesă au început să intre momentele dramatice, lăsînd umorul să se odihnească. O femeie cu buzele roșii și ochii conturați cu negru nu reușește să își stăpînească lacrimile. Aceasta plîngea soarta Edei a căreia viață a fost distrusă chiar de fiul și de servitoarea ei.
Adaugă un comentariu