Sloiuri poleite cu dragoste

Vineri seara, începînd cu ora 18.30, la Opera Națională Română din Iași, oamenii s-au adunat în casa pictorului Marcello și a poetu­lui Rodolfo ale cărui manuscrise au prins viață în focul slab din sobă. Pentru opera lui Giacomo Puccini, „La Boheme”, publicul s-a fandosit în fel și fel de rochii, cu butoni la cămașă și pantofi scumpi și gustă în imaginația lor din nimi­cul care împinge personajele de pe scenă la distrugerea propriei arte. Lipsurile materiale și frigul persis­tă de la începutul operei pînă la sfîr­șitul acesteia și reprezintă cauza înlănțuirii faptelor.

În mansarda celor doi sosesc filosoful Colline și muzicianul Schaunard, prieteni și vecini ai a­cestora, care aduc provizii pentru zilele negre. După ce îl gonesc pe proprietarul Benoît care venise să ceară chiria, băieții hotărăsc să con­tinue sărbătoarea în Café Momus. Rodolfo rămîne pentru a mai scrie cîteva rînduri, însă este oprit din lucru de o bătaie în ușă. De după ea, înflorește ca un boboc de bujor Mimi, îmbrăcată în puloverul ei ro­șu, cerînd să își aprindă lumî­na­rea. Dă să plece, dar se întoarce sub pretextul pierderii cheii. Bui­măcită, se agită dintr-un loc în al­tul și se sting lumînările. Mîinile lor caută, orbite de simțul direc­ți­ei, și se-ntîlnesc într-o împreuna­re caldă, de parcă inimile s-ar vedea pe întuneric. „De visuri și himere sufletul meu e plin”, îi cîntă Ro­dolfo, distrugînd răceala iernii și a inimii fetei care gustă singură în fiecare an din sărutul lui din apri­lie. Privind în aceeași direcție a des­tinului, cei doi îndrăgostiți se înfofolesc zgribuliți în paltoane și pornesc spre Café Momus.

Slăbiciunile inimii

Cartierul Latin mustește de via­ță. Vînzători, cumpărători ambu­lanți, copii trăgîndu-și părinții de mînă, se-ngrămădesc pe străzile îm­podobite de sărbătoare. În fața prietenilor, Rodolfo își prezintă iubita drept muza lui. „Eu sînt poetul, iar ea e poezia”, spune acesta la brațul firavei Mimi care se as­cun­de sub noua beretă.

La marginea Parisului, iarna-și ninge gîndurile peste Marcello și Mimi care îi cere sfatul pictorului pentru că nu mai găsește fericire alături de Rodolfo. Fata crede că gelozia, mărul otrăvit al oricărei iubiri, a pătruns cu pasul grăbit în inima poetului, însă acesta este doar îngrijorat de starea de sănă­tate a fetei, care se înrăutățește din cauza condițiilor sărăcăcioase în ca­re trăiesc. Giacomo Puccini pune în comparație legăturile dintre Ro­dolfo și Mimi, calzi, plini de grijă, și Marcello și Musetta care se con­fruntă cu necredința și frivolitatea.

Răceala vre­mii este combătută prin puterea de a iubi a persona­jelor și prin în­toar­cerea fi­delă a ce­lor patru băieți la bucuria de a pe­trece în mansardă și de a prețui puținul. Atmosfera e înghețată de vestea Musettei, care o aduce pe Mimi, foarte bolnavă, venită să-și ia ră­mas bun de la iubitul ei. În brațele dragostei, sub privirile plînse ale prietenilor, Mimi a­doar­me fericită ca-ntr-un tablou schițat în gheață.