Transformarea „Golem”-ului din Monstru în Mesia

Mitul, credința și dorința omului de a deveni Dumnezeu. Acestea au fost temele pe care scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” le-a primit, le-a adoptat și le-a transformat sîmbătă seara la deschiderea sta­giunii într-un specatacol de fum, muzică, umbre și lumini. Golem, piesă pusă în scenă de Alexander Hausvater, după textul lui H. Leivick, pre­zintă repercusiunile care pot apărea atunci cînd ura, violența și răz­vrătirea față de divinitate anulează capaci­tatea de a ne iubi aproapele.

Nașterea

Viu, dar fără suflet, greoi, diform, născut din pămînt și din ură, go­le­mul pășește pentru prima dată la marginea unui cartier evreiesc din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Botezat Iosif de către Rabi, creatorul său, acesta învață care îi este menirea, de a adăpa țărîna cu sîngele dușmanilor.

Mai mult animal al întunericului decît om, focul și lumina îl sperie, jocul, veselia și muzica îl îndepărtează. Cu mișcări de automaton și înarmat de părintele său cu un topor, acesta începe să păzească din umbră micuța așezare evreiască, îi sperie pe soldații germani și ascultă cu sfințenie fiecare ordin al creatorului său. Deși inițial temut și ocolit de către cei pe care îi păzește, „Monstrul” devine treptat „trimisul lui Dumnezeu” și „Mesia poporului lui Israel”. Este adulat și sărbătorit, dar rămîne încontinuare singur, tînjind după mîngîierea, iubirea și acceptarea oamenilor.

Obiect din carne și oase, cu aspect uman, dar fără conștiință proprie și fără sentimente, răutatea, violența, negativismul și carnalul îl transformă treptat în om, însă, asemenea lui Adam, acesta începe să-și confrunte creatorul. Își dorește să iubească și să simtă iubirea, însă născut din ura și mizeria umană acesta nu reușește decît să-i îndepărteze pe oameni.

Moartea

Doar fiica rabinului îi înțelege singurătatea, ea se apleacă pentru prima dată să-l mîngîie, iar ochii ei sînt singurii în care „Monstrul” găsește acceptarea după care tînjește. Asemenea lui Adam, golemul cade în păcatul neascultării. Nesocotește poruncile creatorului său, îl ucide pe logodnicul celei care i-a dăruit mîngîiere și îi răpește fecioria, siluirea fiind însă una aparentă, tînăra evreică tînjind și ea după mîngîierea bestiei din lut. Rabinul decide să-și distrugă creația, însă moartea „Monstrului” nu este una violentă. Singur și neacceptat, golemul nu luptă să supra­vie­țu­ias­că. Își primește sfîrșitul cu acceptarea omului care nu pierde nimic ci cîș­tigă liniștea și îmbrățișarea pămîntului din care a fost creat.

Împăcarea vine însă numai pentru bestie, doar ea cade în uitare, doar trupul său se transformă în praf și doar sufletul ei creat din sînge și ură se evaporă.

Andrei MIHAI