TVR Iași și 20 de file de istorie

De pe scena Iașului Niciun comentariu la TVR Iași și 20 de file de istorie 18

Au trecut două decenii de cînd studioul regional TVR Iași a emis pentru prima dată. Din 1992, eforturile echipei s-au concretizat în peste 100 de diplome și premii naționale și internaționale. De la o mînă de reporteri cocoșați de echipamentul greoi pînă acum, cînd lumea poate fi descrisă în cîțiva pixeli și un pic de condei, postul de televiziune s-a dezvoltat odată cu vremurile. Pe 3 și 4 noiembrie, jurnaliștii ieșieni și-au numărat laurii, punînd cap la cap cei douăzeci de ani, în producții documentare și în acorduri de pian și violoncel.

Istoria TVR Iași a fost tăiată în douăzeci de felii egale și servite pu­blicului eterogen pe parcursul u­nei întregi zile în care simbolul 20 a fost invocat constant. „20 de ani, 20 de filme, 20 de realizatori” a fost sintagma care a sintetizat o tra­iectorie marcată de povești în imagini ale unor personaje care au crescut odată cu postul TV de pe Las­căr Catargi.

Au fost „20 de pagini de istorie ale televiziunii ieșene, cîte una pentru fiecare an, în care veți vedea culisele unei televiziuni pe care nu o știați” și vocea repor­terului Carmen Olaru îi face cu­rioși pînă și pe elevii din ultimele rînduri, care se agită pe scaune. Și-au narat în documentare a cîte 20 de minute entuziasmul începutului, care eclipsa pe atunci greutatea desagilor cu trepiezi și camere vi­deo de zeci de kilograme.

Iar prima zi festivă s-a încheiat pe scena de la Filarmonică, acolo unde, în fața unui public format în majoritate din tineri, au interpretat Alexandra Dăriescu, prim-solistă a Orchestrei Filarmonice Regale din Londra, soprana Cristina Grigoraș, pianista Adina Alupei și Vienna String Duo. Un grup de tineri artiști, aduși prima dată în fața publicului chiar de TVR Iași, au făcut dovada implicării postului de televiziune în promovarea lor într-un concert vivace.

Iași versus Europa

Aniversarea a fost construită pe un traiect ascendent, de la primele imagini alb-negru, pînă la viitorul asigurat de mediul online, cînd teh­nologia va fi schimbat, din nou, fa­ța televiziunii. Această perspectivă, a noilor tehnologii și a difu­zării conținutului media și pe ele, a fost dezbătută la masa rotundă a seminarului international: „Rolul televiziunii regionale în Uniunea Europeană”. Michel Lally, preșe­dinele CIRCOM Regional a a­dus în discuție problemele cu ca­re se confruntă televiziunea regio­nală, un mediu care ar trebui mai de­grabă să se închidă, să se perfec­ționeze și să se specializeze cu mai multă acuratețe pe nișele pe care activează.

„Pentru a trece de criză televiziunile locale trebuie să distri­buie informații de calitate îndrep­tate spre public și nu spre politică, deoarece sînt media din serviciul public”, a insistat Lally, într-o discuție despre realitatea economică a posturilor regionale euro­pene. „Trăim timpuri provocatoare și dificile. Iar în viitor trebuie să pu­tem transmite pe online, pe mobil și nu doar pe stații”. Masa rotundă de vineri, 4 noiembrie, s-a axat pe credința comună a participanților că cel mai important pentru posturile TV regionale este să nu scape din vedere interacțiunea cu oamenii de rînd, care, practic, concentrează ținta demersurilor jurna­listice. „Suiți-vă pe Palatul Cul­tu­rii și strigați «TVR Iași e aici și își face treaba bine!»”, a conchis Da­vid Lowen, președintele Pre­mi­ilor CIRCOM Regional.

„Niște dorințe”

Aniversarea celor 20 de ani ai TVR Iași s-a încheiat, vineri de la 18:00, într-un cadru festiv, în care s-au reunit atît membri actuali ai echipei, cît și jurnaliști consacrați, care s-au întors pentru o seară printre oamenii care i-au dăscălit.

Pe ritmuri de vals și în apla­u­ze­le tuturor, a fost lansat volumul: „Fe­restre către prieteni – TVR Iași 20”, un document în care se află cîte o bucată din sufletul echipei stu­dioului regional, sau așa cum a mărturisit cu emoție autorul cărții, Grigore Ilisei, “o spovedanie sin­ce­­ră a celor ce au colaborat cu mine”.

Solemnitatea întîlnirii aniversare a fost marcată de momentul de recunoștință în memoria Van­dei Condurache, unul dintre cei mai dăruiți jurnaliști în ghidarea TVR Iași, în primii pași pe care i-a făcut la începutul anilor ’90.

Festivitatea de vineri s-a înche­iat cu vizionarea primului scurt-me­traj artistic realizat de TVR Iași numit „Niște dorințe”, în colaborare cu OWH Studio Chișinău. care a culminat sărbătorirea celor 20 de ani de televiziune. Dedi­ca­rea regizoarei Violeta Gorgos a dus la apariția acestui „film de fic­țiu­ne, fără buget, în care am vrut să de­mon­strez că un regizor TV, poate face și film”.

TVR Iași și-a suflat în lumî­nă­rile muiate în frișcă privind mereu înspre drumul jurnalistic pe care l-a bătătorit. Jurnaliștii i-au consemnat istoria, i-au enunțat neajunsurile și i-au elogiat meritele înttr-un cadru ceremonial. Iar publicul a fost acolo ca să asculte povestea.

Laura-Elena BEJINARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top