Autonomia universitară, o libertate atent controlată

Dezbaterea privind implicarea statului în politica internă a universităților se poartă încă de la în­fi­in­țarea primelor instituții de învățămînt superior în țară. Aceasta a revenit, însă, în actualitate, prin decizia Gu­vernului de a impune înființarea unei Facultăți de Medicină cu predare exclusiv în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Însă, dincolo de proteste, în comunitatea academică din Iași părerile sînt acum rezervate. Da, poate obiectivul guvernanților „s-a dorit a fi unul nobil”, dar dacă Senatul instituției de învățămînt superior nu și-a dat acordul atunci „poate nu este cea mai bună soluție”. În spatele tuturor neînțelegerilor, rămîne aceeași dezbatere veche de 150 de ani: statul oferă finanțare, acreditează, evaluează, dar cît de mult are dreptul de a se implica în bucătăria universității?

În articolul 32 din Constituția Ro­mâniei, la alineatul 6, sub titlul „Drep­tul la învățătură”, este specificat faptul că „autonomia universitară este ga­ran­tată”. Dincolo însă de această garan­ție, nu există nici în legea fundamentală a țării și nici în cea a Educației Națio­na­le o definiție sau o explicație a termenului „autonomie”. Iar în baza aces­tei ambiguități semantice, multe dintre deciziile luate la nivel central, în ge­neral de către Ministerul Educației, sub diferitele sale forme și denumiri, au fost acuzate că încalcă acest princi­piu constituțional. „Se spune că trebuie să luăm măsurile unui sistem universi­tar perfect. Eu mă crispez cînd aud de noțiunea aceasta de sistem de în­vă­ță­mînt superior. Ca și cum ar fi un sistem de căi ferate. Pentru că, dacă vreți, o aso­ciere de elemente mecanice care func­ționează după un principiu și în care ci­neva trebuie să le coordoneze de sus nu este un sistem de învățămînt superior. Atîta timp cît depindem de finanțarea publică, de bugetul public, fi­­nan­ța­to­rul pretinde, legiferează și reglemen­tea­ză. Pînă la urmă, universitățile nu sînt in­sti­tuții bugetare. Sînt entități publice au­tonome distincte de administrații, de pri­mării sau de direcții teritoriale ale Guvernului”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității „A­lexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Dezbaterea privind implicarea statului în politica internă a universităților se poartă încă de la în­fi­in­țarea primelor instituții de învățămînt superior în țară. Aceasta a revenit, însă, în actualitate, prin decizia Gu­vernului de a impune înființarea unei Facultăți de Medicină cu predare exclusiv în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Însă, dincolo de proteste, în comunitatea academică din Iași părerile sînt acum rezervate. Da, poate obiectivul guvernanților „s-a dorit a fi unul nobil”, dar dacă Senatul instituției de învățămînt superior nu și-a dat acordul atunci „poate nu este cea mai bună soluție”. În spatele tuturor neînțelegerilor, rămîne aceeași dezbatere veche de 150 de ani: statul oferă finanțare, acreditează, evaluează, dar cît de mult are dreptul de a se implica în bucătăria universității?

În articolul 32 din Constituția Ro­mâniei, la aliniatul 6, sub titlul „Drep­tul la învățătură”, este specificat faptul că „autonomia universitară este ga­ran­tată”. Dincolo însă de această garan­ție, nu există nici în legea fundamentală a țării și nici în cea a Educației Națio­na­le o definiție sau o explicație a termenului „autonomie”. Iar în baza aces­tei ambiguități semantice, multe dintre deciziile luate la nivel central, în ge­neral de către Ministerul Educației, sub diferitele sale forme și denumiri, au fost acuzate că încalcă acest princi­piu constituțional. „Se spune că trebuie să luăm măsurile unui sistem universi­tar perfect. Eu mă crispez cînd aud de noțiunea aceasta de sistem de în­vă­ță­mînt superior. Ca și cum ar fi un sistem de căi ferate. Pentru că, dacă vreți, o aso­ciere de elemente mecanice care func­ționează după un principiu și în care ci­neva trebuie să le coordoneze de sus nu este un sistem de învățămînt superior. Atîta timp cît depindem de finanțarea publică, de bugetul public, fi­­nan­ța­to­rul pretinde, legiferează și reglemen­tea­ză. Pînă la urmă, universitățile nu sînt in­sti­tuții bugetare. Sînt entități publice au­tonome distincte de administrații, de pri­mării sau de direcții teritoriale ale Guvernului”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității „A­lexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Cazul Târgu Mureș

La sfîrșitul anului 2010, cînd Le­gea Educației era în dezbatere, una dintre cele mai importante plîngeri făcute de către instituțiile de învățămînt superior din România era legată de faptul că acest pachet de norme cuprinde pre­ve­deri care încălcă autonomia universita­ră. Printre problemele semnalate atunci se număra și posibilitatea Guvernului de a modifica structura internă a unei in­sti­tuții de învățămînt superior fără ca, în prealabil, să obțină acordul din partea Se­natului acesteia. În mod concret, dacă art. 132, alineatul 2 din Legea Educației Naționale precizează faptul că „orice facultate se înființează la propunerea și cu aprobarea Senatului universitar, prin hotărîre a Guver­nu­lui privind structura instituțiilor de în­vă­țămînt superior”, în alineatul 5 al ace­lu­iași articol se pre­zintă o al­ter­na­ti­vă. „Prin ex­cepție, în si­tu­a­ții temeinic jus­ti­fica­te, Gu­ver­nul, la propu­ne­rea Mi­nis­te­rului E­du­cației, poa­te în­fi­in­ța fa­cultăți, în cadrul u­ni­versi­tă­ții de stat, cu con­sul­tarea Se­na­tu­lui uni­ver­si­tar”.

Iar săptămî­na tre­cută, marți, 27 mar­tie, în cazul U­niversității de Me­dicină și Far­macie din Târ­gu Mureș, Guver­nul a decis, printr-o Ho­tărîre de Gu­vern, că se întîlnește aco­lo o astfel de si­tu­a­ție „te­meinic jus­tifica­tă” și a intervenit pen­tru a în­fi­ința Fa­cul­tatea de Me­dicină cu pre­da­re exclusiv în lim­ba maghia­ră. De­cizia a fost mo­tivată prin faptul că nu s-a ajuns la un consens între profesorii care pre­dau în limba ma­ghiară și cei care predau în lim­ba ro­mână le­gat de a­ceas­tă se­pa­rație. În schimb, în­că de di­nainte de aceas­tă ho­tărîre, studenții și profesorii de la UMF Târgu Mu­reș au în­ce­put o serie de proteste con­dam­nînd „ames­te­cul po­liticului în ches­tiuni ca­re im­pli­că doar Senatul in­stituției. Cîtă vre­me autonomia universitară își păs­tre­ază esența, atunci ministerul nu tre­buie să intervină și nici măcar Gu­ver­nul în activitatea unei universități. Este o men­talitate de stat centralist și autoritarist care vine de dinainte de ’89, pen­tru că toti care con­duc acum au fost edu­cați înainte de ’89. Nu are nici o justi­fi­care, ei spun că da­că este o instituție publică trebuie să o controlăm. Nu! Tre­buie să faci legi și să controlezi doar dacă le­gea se aplică în acel loc, nimic altceva”, a afirmat prof. univ. dr. Va­si­le As­tărăstoae, rec­torul Univer­si­tă­ții de Medicină și Far­macie din Iași.

Acesta apreciază că decizia Gu­ver­nului în privința situației de la Târ­gu Mureș face mai mult rău decît bine studenților care doresc să studieze în limba maghiară. La universitate exis­tă în prezent linii de predare în limba ma­ghiară, iar o astfel de decizie nu face decît să îi izoleze pe tineri și să îi țină departe de limba română de care ar avea nevoie dacă doresc să profeseze în Ro­mânia. „Dincolo de faptul că este o în­călcare a autonomiei, se observă, ceea ce este mai grav, o derogare de la criteriile de calitate. Pe de o parte, toate universitățile sînt evaluate și li se cer criterii de calitate, mai puțin la această facultate, unde se spune «peste cinci ani mai vedem și discutăm». A făcut mai mult rău. Autonomia trebuie să revină în limite normale, cu atît mai mult cu cît este vorba de un principiu constituțional”, a adăugat prof. univ. dr. Va­sile Astărăstoae.

Înc-o lege și mă duc

Însă situația din Târgu Mureș nu este decît un caz concret în care ra­por­tul dintre instituțiile de învățămînt superior și minister a suferit modifi­cări. Conducerile universităților ieșe­ne au remarcat faptul că, de-a lungul ani­lor, au existat diferite măsuri luate de către minister care, în opinia lor, au li­mitat sau au restrîns autonomia univer­sităților.

Printre acestea se numără și restric­țiile de ordin financiar, care împie­dică instituțiile de învățămînt superior să fa­că investiții din fonduri proprii fără acordul ministerului. Mai mult, acestea nu pot scoate nici măcar posturi la concurs fără aprobare, chiar dacă mul­te dintre universitățile care dispun de posibilități financiare ar fi dispuse să plătească acele cadre didactice din pro­priul buzunar. Iar conducerile in­sti­tu­ți­ilor de învățămînt superior indi­că su­prareglementarea ca fiind rădăci­na aces­tor probleme. „Calitatea cercetă­rii și per­formanțele academice nu re­zul­tă din măsuri administrative, ci din­tr-o competiție a valorilor intelectua­le și a talen­telor profesorilor și studen­ți­lor. De o bucată de vreme nici nu m-am mai re­ferit la autonomia universitară sau la cea instituțională, pentru că e greu să vorbim despre ea în condițiile în ca­re predomină suprareglementarea sau legislația pretorică, care o să ne sal­ve­ze pe noi de mediocritate intelectuală, științifică și o să ne ducă la un nivel de dezvoltare comparabil cu al țărilor ci­vi­lizate din apusul Europei. E simplu – una-două se spune că nu avem legis­lație sau este insuficientă, trebuie să mai adoptăm o lege”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan.

În plus, conducerile universită­ți­lor ieșene s-au declarat tot timpul des­chi­se către o colaborare cu ministerul, cîtă vreme această colaborare nu presu­pu­ne înlăturarea lor din procesul decizional. Pentru că, deși Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are dreptul de a controla, conform ar­ti­colului 121 din Legea Educației, „mo­dul în care universitățile își exercită au­tonomia universitară, își asumă misiunea generală și își exercită misiunea publică”, instituțiile de învățămînt su­pe­rior au libertatea, conform articolului 123, să se „organizeze și să func­țio­neze independent de orice ingerin­țe ideologice, politice sau religioase”. În mod concret, conducerile universi­tă­ți­lor din Iași susțin faptul că, în luarea unei decizii trebuie să fie implicați și cei din mediul academic, să nu fie doar executanți, pentru a se respecta principiile autonomiei universitare. „Desi­gur, atunci cînd există un amestec din afară nu este corect, după opinia mea. Trebuie să fie doleanțele celor din in­terior, ale comunității academice în a se dezvolta într-o direcție sau alta. La noi, dacă ar veni Guvernul cu propu­ne­rea să înființăm, la Iași, o specia­li­za­re de agricultură supermodernă sau biologică, am supune-o aprobării Se­na­tului și s-ar putea face. Dacă este im­pusă fără acordul Senatului, atunci nu cred că este soluția cea mai bună”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universității de Științe Agri­cole și Medicină Veterinară „Ion Io­nes­cu de la Brad”.

***

Libertatea instituțională se transfor­mă dintr-un bun de preț într-unul rîv­nit de universitățile din România. Sub pre­textul binelui național și cedînd presiunilor politice, ministerul începe să se implice din ce în ce mai mult în organizarea internă a instituțiilor de învă­ță­mînt superior din țară. Iar concesiile făcute la publicarea Legii Educației în Monitorul Oficial la începutul anu­lui trecut s-au întors să îi bîntuie pe cei ca­re s-au lăsat păcăliți de „perfomanța”, „vizibilitatea” sau „recunoașterea in­ter­națională” promise de reforma învă­ță­mîn­tului românesc. Prof. univ. dr. Va­sile Ișan concluzionează că, la un an după aplicarea legii, „dacă autonomia instituțională nu este un principiu res­pec­tat, atunci nu poți să pretinzi calitate”.

Cătălin HOPULELE

Anca TOMA