Banii din portofelul părinților bat împrumuturile bancare
Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii 6 martie 2017 Niciun comentariu la Banii din portofelul părinților bat împrumuturile bancare 45Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a devenit prima insituție de învățămînt superior din țară care pune la dispoziția studenților un program prin care aceștia pot accesa un împrumut bancar pentru a-și plăti studiile, în urma unui parteneriat făcut cu BRD. Reprezentanții universității spun că proiectul „Student la U.M.F. Iași” vine ca un răspuns la nevoile studenților, avînd în vedere că în anul universitar anterior, 30 dintre aceștia au renunțat la facultate din cauză că nu și-au putut plăti studiile. De cînd a fost lansat programul, peste 20 de studenți au fost interesați de acest împrumut și patru dintre ei au mers mai departe, pînă la semnarea contractului cu BRD. Anul viitor, după ce studenții vor fi din nou repartizați la regim cu buget sau cu taxă, se preconizează că acest număr va crește.
Proiectul „Student la U.M.F. Iași” presupune că orice student de la cele patru facultăți ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), care a intrat de la începutul anului la regim cu taxă sau, pe parcurs, a trecut de la buget la taxă, poate să-și plătească integral sau parțial, pe parcursul celor patru, cinci sau șase ani de studiu, toate taxele de școlarizare prin împrumutul de la BRD – Groupe Société Générale. Atunci cînd studentul merge la bancă pentru a obține acest împrumut, el trebuie să fie însoțit de unul dintre părinți în calitate de co-împrumutat, dacă urmează programe de studii cu 180 și 240 de credite, și de ambii părinți, dacă este înscris la o formă de școlarizare cu durată de cinci sau șase ani. În cazul în care intervin situații de divorț, văduvie sau necăsătorie între părinți, nu mai este nevoie de prezența ambilor. Condițiile pentru finanțare vor fi stabilite în baza veniturilor pe care le au co-împrumutații, care pot fi cel mult trei persoane pentru un singur beneficiar. „Este un mare pas înainte, avînd în vedere faptul că s-a constatat că sînt studenți nevoiți să renunțe la studiile de la medicină atunci cînd trec la regim cu taxă. În felul acesta, au un foarte mare suport, adică ei pot să-și continue studiile pînă la capăt, pînă în anul al VI-lea, cînd vor deveni medici rezidenți”, a declarat Ivona Burduja, purtător de cuvînt al UMF Iași.
Un împrumut flexibil
După finalizarea studiilor, cînd studentul devine medic rezident, practicant în sistemul medical românesc, și cu un venit mediu lunar de peste 2.000 de lei, va începe să restituie lunar banii împrumutați. Studentul dispune, pe perioada studiilor, de o perioadă de grație parțială de 72 de luni, egală cu perioada studiilor de licență, adică de o perioadă în care achită doar o parte din dobîndă. Dacă acesta are nevoie să-și finanțeze toți cei șase ani de studiu, împrumutînd astfel cîte 6.000 de lei în fiecare an, va plăti cîte 30 de lei pe lună dobînda, iar, după finalizarea acestei perioade de grație, va achita lunar cîte 860 de lei pe lună. De la un caz la altul, pot apărea cîteva variații, în funcție de dobînda la care este calculat creditul. „Acest produs este absolut necesar să fie flexibil, fiindcă un student intră în anul I la taxă, anul viitor intră la buget și apoi iar la taxă și tot așa. La sfîrșitul celor șase ani de studiu se trage linie, se însumează și se află creditul final”, a adăugat Ivona Burduja.
Un început lent al proiectului
În primul semestru din anul universitar curent, de la cele patru facultăți ale universității, 24 de studenți au fost interesați de acest proiect, iar doar patru dintre aceștia au accesat împrumuturi între 6.000 și 18.000 de lei pentru a-și plăti taxele de școlarizare. „Așa cum am și preconizat, în primul an numărul creditelor solicitate nu are cum să fie semnificativ deoarece lansarea a fost făcută la început de an universitar, iar studenții înmatriculați la taxă aveau o sursă sigură pentru plata acesteia pentru anul universitar început. Preconizările noastre sînt de creștere, începînd cu anul universitar viitor”, a declarat ec. Daniela Druguș, director general administrativ al UMF Iași.
Bogdan este unul dintre cei patru studenți care au apelat la acest împrumut pentru a-și plăti ultimul an de studiu de la Facultatea de Farmacie și a optat pentru o perioadă de grație de 17 luni, timp în care plătește lunar între 29 și 30 de lei. „Am fost la bancă, am vorbit cu un consultant și mi-au făcut și o simulare în ceea ce privește creditul. Mi-am ales o perioadă de grație în care plătesc o anumită dobîndă și după această perioadă, pot opta între două variante, ori plătesc toată suma pe care am împrumutat-o, de 6.000 de lei, ori stabilesc mai departe o rată lunară prin care să rambursez banii. Ideea aceasta este destul de bună și utilă pentru studenți, iar în alte țări împrumutul acesta este destul de des folosit”, a menționat Bogdan. Pentru că este în ultimul an de facultate, studentul a fost la bancă împreună cu ambii părinți, în calitate de co-împrumutați, și, deși aceștia mai aveau un alt împrumut mai mare la o altă bancă, acest lucru nu a reprezentat un impediment.
Bogdan spune că este destul de riscant pentru un student din primul an de facultate să facă un împrumut pe toți anii, fiindcă în funcție de ROBOR (n. red. rata medie a dobînzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, stabilită de către Banca Națională a României) rata poate crește și acest aspect nu poate fi controlat. „Dacă ROBOR-ul crește, te expui unor riscuri destul de mari. Eu nu am riscat foarte mult, fiindcă sînt în ultimul an și în această perioada nu se pot schimba foarte multe”, a adăugat studentul de la Facultatea de Farmacie.
Ionela este și ea tot în ultimul an de studiu, la Facultatea de Medicină, și a apelat la acest împrumut pentru a-și achita taxele de școlarizare. Spune că devine mai independentă față de părinți și că în zece ani de acum încolo, o să aibă timp să-și plătească creditul. „Fiind în anul al VI-lea, important este să nu mă mai bazez pe părinți pentru a-mi plăti facultatea. Apoi, la final, muncesc și îmi plătesc singură taxele. Momentan, am scăpat de-o grijă”, menționează Ionela.
Deși reprezentații BRD au anunțat că doresc să extindă acest parteneriat și cu alte universități din Iași și din țară, pînă acum, nicio altă instituție de învățămînt superior din România nu a adoptat un program asemănător. Cu toate că nu au fost foarte mulți studenți de la UMF care au apelat la acest împrumut bancar, el rămîne o variantă pentru cei care riscă să abandoneze studiile pentru că nu își pot achita taxele. În alte țări europene, cum ar fi Marea Britanie, studenții, indiferent de naționalitatea acestora, se pot împrumuta chiar de la stat, iar atunci cînd se angajează încep să achite rate lunare.
Instabilitatea dobînzii și a pieții economice îi face pe împrumutați să fie reticenți în fața programului și de aceea, cînd se decid să apeleze la bancă, ei o fac, de cele mai multe ori, atunci cînd mai au doar un an de studiu pentru a fi siguri că nimic rău nu se poate întîmpla.
Adaugă un comentariu