Începe cursa pentru fotoliile de rector și de senatori

Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Începe cursa pentru fotoliile de rector și de senatori 142
Începe cursa pentru fotoliile de rector și de senatori

În toamna acestui an, universitățile din Iași își vor alege membrii consiliilor departamentelor și ale facultăților, membrii Senatului, dar și rectorul. Primul pas al acestei proceduri electorale va începe în luna iunie a anului în curs, cînd comunitățile academice ale universităților vor vota, într-un referendum, dacă vor ca rectorul să se aleagă prin vot universal sau prin concurs public. Reprezentanții instituțiilor de învățămînt superior cred însă că acest pas este doar o formalitate, iar votul universitar pentru alegerea componenței Senatului, dar și a rectorului vor avea loc undeva la sfîrșitul acestui an, fiecare universitate stabilindu-și propriul calendar. Dar studenții au în continuare motive să fie nemulțumiți. Deși există în prezent în lucru o lege a învățămîntului care prevede ca studenții să aibă dreptul de reprezentare de 25% în votarea rectorului, alegerile din toamnă se vor realiza după metodologia actuală, care spune că doar studenții din Senat, Consiliile Facultăților și Consiliul de Administrație pot alege ordonatorul de credite al unei universități. În patru ani, pînă la următorul scrutin, legea se mai poate schimba de zece ori.

Primul pas din anul acest electoral va fi făcut de către uni­ver­si­tăți prin organizarea unui referendum în luna iunie a acestui an prin care să se stabilească metoda de ale­gere a rectorului – concurs public sau vot universal, direct și secret. Majoritatea universităților ieșene au stabilit deja data pentru referen­dum, „Cuza” organizîndu-l, spre exemplu, pe 11 iunie, în timp ce Universitatea de Medicină și Far­ma­cie „Grigore T. Popa” (UMF) a stabilit da­ta de 20 iunie. În cazul acestora din urmă este o dublă alegere, încercînd să ocupe și cele 13 locuri ră­ma­se libere în Senat. „Așa a fost și data trecută, se face referendum pen­tru a se stabili modul în care universitatea să fie condusă. Noi am amînat alegerile pentru Senat ca să nu facem de două ori scrutin, pentru el și pentru referendum, pen­tru că e complicat. Pe 20 iunie va avea loc atît referendumul, cît și alegerile pentru Senat”, a declarat prof. univ. dr. Gabriel Dimofte, pre­ședintele Senatului UMF Iași.

Pentru a stabili regulile genera­le pe baza cărora se vor organiza ale­gerile, Ministerul Educației și Cer­cetării Științifice (MECS) a elaborat o metodologie, ale cărei îndru­mări trebuie să fie respectate de că­tre toate universitățile. În aceasta se precizează că membrii Con­si­liu­lui Departamentului sînt aleși de către toate cadrele didactice și de cercetare titulare din structura respectivă, prin vot universal, di­rect și secret. Același este și cazul Consiliului Facultății, care este alcătuit din 75% cadre didactice și de cercetare și 25% studenți.

Referendumul este organizat de fiecare universitate de stat în par­te, cu cel puțin șase luni înainte de alegeri. Acesta nu va fi valid dacă nu vor participa la vot jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise. În caz contrar, la o dis­tan­ță de maximum două săptămîni se va organiza altul.

„Pînă cînd nu se află rezultatul referendumului, nu poate fi alcă­tui­tă nicio metodologie de alegere. După ce sînt validate rezultatele referendumului, o comisie de specialitate alcătuiește metodologia, iar Senatul o aprobă”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC.

Pentru a stabili regulile genera­le pe baza cărora se vor organiza ale­gerile, Ministerul Educației și Cer­cetării Științifice (MECS) a elaborat o metodologie, ale cărei îndru­mări trebuie să fie respectate de că­tre toate universitățile. În aceasta se precizează că membrii Con­si­liu­lui Departamentului sînt aleși de către toate cadrele didactice și de cercetare titulare din structura respectivă, prin vot universal, di­rect și secret. Același este și cazul Consiliului Facultății, care este alcătuit din 75% cadre didactice și de cercetare și 25% studenți. Toți studenții facultății își votează re­prezentanții în structura de conducere, la fel cum fac și membrii comunității academice.

„Metodologia pe care a emis-o mi­nisterul este una cadru, sta­bi­leș­te niște linii generale pe care uni­ver­sitățile trebuie să le respecte din moment ce primesc finanțare publică. Acestea pot detalia meto­do­logia respectivă sau o pot prelua ca atare. Ea stabilește principii­le de organizare atît a referendumu­lui, cît și a alegerilor de după re­fe­rendum. De aceea sînt stipulate li­nii directoare pentru ambele mo­da­lități de alegere a rectorului”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Senatorii, aleși prin vot universal

Următorul pas după alegerea consiliilor este desemnarea membrilor Senatului. În metodologia emi­să de către MECS se precizează că toți membrii Senatului universitar vor fi desemnați prin votul universal, direct și secret al tuturor ca­dre­lor didactice și cercetătorilor ti­tulari, respectiv al tuturor stu­den­ți­lor. Acest lucru a stîrnit confuzie și la ultimele alegeri, fiindcă un profesor de la Facultatea de Litere, spre exemplu, nu va vota doar can­didații de la facultatea sa, pe care îi cunoaște și cu care a interac­țio­nat în trecut, ci îi va alege și pe cei de la Chimie, Economie sau Drept. Senatul este alcătuit din 75% personal didactic și de cercetare titular și din 25% reprezentanți ai studen­ți­lor. „În ședința de Senat de pe 28 mai s-a aprobat scadențarul pentru stabilirea alegerii rectorului. Pe 29 iunie avem prima dată cînd se va vota la referendum una dintre cele două variante de alegere a rec­torului. Dacă nu participă jumă­ta­te plus unu dintre votanți, pe 6 iulie urmează al doilea tur de scrutin. După referendum, într-o altă șe­din­ță de Senat se vor stabili datele efective de alegere”, a declarat prof. univ. dr. Anghel Stanciu, preșe­din­tele Senatului Universității Tehni­ce „Gheorghe Asachi” din Iași.

UMF organizează alegerile pe 20 iunie

UMF organizează alegerile pentru locurile libere din Senat împreună cu referendumul, pe 20 iunie


Odată desemnat , senatorii vor vota la rîndul lor pentru alegerea unui președinte al Senatului, care va fi a doua cea mai importantă funcție din universitate. După ce Se­natul este desemnat, se dema­rea­ză și procedurile pentru alegerea rectorului. Acesta poate fi ales prin vot universal, direct și secret sau prin concurs de dosare. Rolul Senatului este important în cazul concursului public fiindcă forul are dreptul de a valida sau nu o candidatură, fiind nevoit să avizeze minimum doi candidați. În cazul în care co­mu­nitatea academică va opta pentru vot universal, candidaturile rec­torilor se depun direct la Biroul Elec­toral și Senatul nu mai dă aviz. „Aici vorbim ipotetic despre selec­ția Senatului pentru că acum patru ani nicio universitate din țară nu a ales concursul. Au ales votul pentru că este o modalitate mai demo­cra­ti­că decît cea a concursului”, a de­clarat prof. univ. dr. Doru Albu, pro­rector al Universității de Arte George Enescu din Iași.

Pentru privați, legea e la liber

După ce se va alege rectorul universității, fie prin concurs, fie prin vot universal, acesta va numi prorectorii și se va organiza și un concurs public la nivelul fiecărei facultăți pentru alegerea decani­lor, numiți la rîndul lor de către rector. Există însă o situație spe­cia­lă în cazul universităților private. În cazul acestora, metodologia pre­vede că ele își stabilesc singure structurile de conducere, atribu­ții­le acestora structuri, dar și durata mandatelor membrilor. Acestea „sînt stabilite de Carta universi­ta­ră, avizată de fondatori și apro­ba­tă de senatul universitar”. „Univer­sitățile private fac parte din siste­mul național de învățămînt superior și trebuie să aplice aceleași prevederi legale. Pe de altă parte, ele au fost constituite de asociații sau fondatori care și-au asumat o responsabilitate mai mare, își asu­mă un risc financiar mai mare de­cît universitățile de stat. Atît timp cît respectă metodologiile de acre­di­tare a programelor de stu­diu și acreditare instituțională, nu văd o mare problemă în faptul că structurile de conducere stabilesc durata mandatelor și modul în ca­re sînt desfășurate acestea”, a de­clarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC.

Indiferent însă de felul în care vor fi organizate alegerile, lupta pentru cel mai important loc în universitate a început deja în sînul comunităților academice. Echipele încep să se formeze în jurul unor candidați, însă cea mai mare miză nu o au persoanele, ci Iașul. Noile echipe care se vor alege la cele cinci universități de stat ieșene au sanșa istorică de a se uni sub stindardul Universității de Iași, o instituție ca­re ar putea fi cu adevărat competi­ti­vă pe plan internațional.

Autor:

Ana-Maria BUCUR

Redactor-șef la Opinia studenţească, studentă în anul al treilea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top