Universitățile din Iași își calculează profitul la bursă

Din stadiul de pro­iect și pînă în momentul publicării în Monitorul Oficial, Legea Educa­ției Naționale (LEN) a stîrnit mai multe controverse în mediul universitar decît numărul de articole pe care îl cu­prin­de. Cu toate acestea, le-a deschis universităților o fereastră fi­nanciară: posibilita­tea de a înființa societăți comerciale. Și cum me­todologiile de aplicare ale legii nu tra­tează a­ceastă problemă, institu­țiile de în­vățămînt su­perior pot, pe hîrtie cel puțin, să demareze în­că de pe acum orice fel de activitate antreprenorială. Puse însă la colț de atîtea ori, universitățile din Iași sînt reticente să pri­mească această mî­nă întinsă dinspre minister, fără a ști dacă vor mai putea să-i dea drumul.

Articolul 129 din actuala Lege a Educației Naționale, intrată în vi­goa­re la începutul lunii, precizează fap­tul că „instituțiile de învățămînt superior pot înființa, singure sau prin aso­ci­e­re, societăți comerciale, fundații sau a­so­ciații, cu aprobarea senatului univer­sitar. Condiția ca acestea să se în­fi­ințeze este aceea ca ele să contri­bu­ie la creșterea performanțelor institu­ți­ei și să nu influențeze negativ în nici un fel activitățile de învățămînt, cerce­tare și consultanță”. În mod concret, articolul le oferă universităților liberta­tea de a se aventura în orice activitate eco­nomică, sau afacere, pe care o con­sideră benefică din punct de vedere financiar. Iar fondurile vor rămîne, cel puțin teoretic, în visteria acestora.

Grădinița, prima afacere

Deși articolul de lege se aplică în­ce­pînd cu 9 februarie 2011, există in­sti­tuții de învățămînt superior în Iași care aveau puse dinainte bazele unor astfel de activități economice. Spre e­xem­plu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) „s-a deschis din acest punct de vedere încă de cîțiva ani, de cînd a înființat o grădiniță, apoi o școală pe care ați văzut că e bataie, deși taxele nu sînt mici. E bătaie pentru că asta știm să facem. Acum nu știu dacă o să știm să facem covrigi, să fa­cem comerț, dar e vorba și de alte ve­ni­turi care pot veni din valorificarea unui patrimoniu destul de consistent pe care universitatea îl are”, a de­cla­rat prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean, pro­fesor la UAIC la Facultatea de Eco­no­mie și Administrarea Afacerilor și economist.

Această idee de a oferi posibilitatea universităților pentru a se organiza ca o afacere, fără însă a influența demersurile academice, nu a fost in­ven­tată însă de legiuitorii noștrii. Mo­delul este preluat din spațiul anglo-sa­xon, unde pînă acum a dat rezultate în cazul unor universități precum Ox­ford sau Cambridge din Marea Bri­tanie, sau University of Massa­chu­setts din SUA, cu mențiunea că acestea sînt instituții de învățămînt private, aportul și implicarea statului ne­existînd. „Este modelul universității antreprenoriale. Activitatea trebuie să fie condusă după principii de ren­ta­bi­li­tate, după principiii de eficiență, nu chiar ca o întreprindere, dar totuși, pe lîngă activitatea didactică sau de cer­ce­tare, aceste entități ar urma să-și dez­volte activități economice proprii, adu­cătoare de venituri care să le comple­te­ze bugetul. Să nu stea cu mîna în­tin­­să la Guvern, ci să devină au­to­no­me pe cît posibil, inclusiv din punct de vedere financiar”, a precizat prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean.

Totodată, economistul consideră că, în urmă cu doi ani, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” putea să se fi întreținut singură din punct de ve­de­re financiar. Asta a fost înainte ca efectele crizei să fie resimțite la ni­velul instituțiilor de învățămînt su­pe­rior și în condițiile în care aceasta ar fi fost scutită de taxe și de impozite precum universitățile private din stră­i­nătate.

Relații „îndrăcite”

Un avantaj pe care îl au universitățile care vor să iasă pe piață cu ori­ce gamă de produse sau servicii se remarcă la nivel de marketing. Aces­tea sînt deja, în sine, un brand, au un renume și pot profita, financiar, de fap­tul că oamenii au deja un grad de în­credere ridicat în instituția universiății. În Iași, potrivit prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean, universitatea „este unul dintre puținele branduri autentice pe care le mai avem. Avem universitatea, ceva servicii, spitalul de nebuni și fabrica de antibiotice”.

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, legea este privită totuși cu oarecare scepticism cînd se a­du­ce în discuție autonomia instituțiilor de învățămînt superior. Conform recto­ru­lui, prof. univ. dr. Vasile Ișan, si­tu­a­ția trebuie privită cu o anumită do­ză de calm și de răbdare, cît și prin com­parație. Dacă acest model de universitate antreprenorială funcți­o­nea­ză și a putut fi aplicat în țările anglo-saxo­ne, nicăieri în Europa continentală, indiferent de rangul sau profilul instituției de învățămînt superior, nu a fun­cționat cu succes, deoarece im­pli­carea statului în mediul academic este foarte mare. „Să nu ne înșelăm. Există un principiu în economie care spune cam așa: plătitorul are întotdea­una dreptul să controleze pentru ce plătește. Deci statul dă cu o mînă și cu celălaltă ia. Relația universităților cu statul este precum un pact faustic. Cum am spu­ne, în popor, te faci frate cu dracul pî­nă treci puntea. Dar re­la­ți­a universi­tă­ții cu statul nu este trecerea punții, ci este o relație cu dra­cul. Devine o de­pendență ombilicală. De asta, ideea de universitate antreprenorială, în general, trebuie luată cu anumită circumspecție. S-ar putea să funcționeze, dar s-ar putea să nu”.

Problema implicării statului în or­ganizarea activităților universitare poa­te fi unul dintre cele mai mari im­pe­dimente în cazul organizării de so­ci­etăți comerciale sau a unei simple afaceri. Ținînd cont de faptul că universitatea este o instituție publică, ea are nevoie de aprobări de la minister pentru a face schimbări care țin de  spa­țiul fizic în care își desfășoară activitatea, iar „dacă la o societate comerci­a­lă aștept, așa cum se întîmplă într-o universitate, ca să casez niște obiecte de inventar sau mijloace fixe uzate un an de zile, iar în anul ăsta blochez nu știu ce spațiu de depozitare, în­seam­nă că mă îndrept ușor, ușor, spre faliment. Iar dacă la o societate comercială aștept nu știu cîte luni de zile ca să conteste oricine un sistem de achi­zi­ții publice, atunci clar că mă îndrept spre faliment”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Ișan.

Cercetarea, sponsorul principal la buget

Însă posibilitățile cele mai mari de a aduce venituri suplimentare pentru instituțiile de învățămînt superior spe­cializate nu sînt afacerile cu linii de haine sau lanțuri de restaurante. Uni­ver­sitățile de succes de peste graniță care au implementat acest proces, s-au bazat pe specificul și pe expertiza pe care o aveau în special în domeniul cercetării și inovației. Spre exemplu, Oxford University, prin intermediul Centrului de Transfer Tehnologic și a institutului complementar, ISIS Inno­vation, au adus bu­ge­tului universi­tă­ții peste 450 de milioane de euro. În timp ce în cadrul Centrului de Tran­sfer Tehnologic se realizează cerce­ta­re la diferite niveluri între firme mul­tinaționale și universitate, institutul ISIS se ocupă de brevetare, patentare și păstrarea și închirierea licențelor de tip „know-how”, ideile care, deși nu au forma finală de concept, sînt ino­va­ții pe cale să fie brevetate.

Toate acestea fără ca activitățile de cercetare din cadrul Centrului de Transfer Tehnologic să fie întrerup­te. „Asta este interesant deorece Univer­si­tatea Oxford este practic ca o mare firmă licențiatoare, care oferă dreptul de a folosi un patent. Deci se ocupă de vînzarea parțială a acestor invenții și inovații sau de vînzarea lor completă cît și de parteneriate între laboratoa­re­le de cercetare aplicată ale universității și firmele multinaționale in­te­re­sate”, a precizat prof. univ. dr. Va­si­le Ișan. Un alt exemplu este universitatea Cambridge, unde, în toată re­gi­unea, nu există altă firmă care să o­fe­re locuri de muncă decît laboratoa­re­le instituției de învățămînt superior. Și, în jurul ei, există cîteva sute de fir­me mici și mijlocii care se află în proprietatea universității și care aduc, a­nu­al, cîteva zeci de milioane de euro la buget.

În aceeași direcție vede și rectorul Universității de Medicină și Far­macie „Gr. T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, dezvol­ta­rea instituției. „Este și normal ca o universitate să aibă libertatea de a re­a­liza tot felul de activități care să fie complementare și uneori chiar ac­ti­vități comerciale care să aducă fonduri. Noi o să dezvoltăm mai mult în­să pe profilul pe care îl are universitatea: pe studii clinice, pe asistență me­dicală, dar bineînțeles și altfel de ac­ti­vități cum ar fi grădinițe sau socie­tăți de turism. Vom încuraja inclusiv societățile studențești să facă astfel în­­cît sa poată crește”. Totodată, universi­tatea pe care o conduce este și una dintre cele care au fost de acord cu a­ceas­tă inițiativă, fiind printre cei care au propus amendamentul. „Am fost și unul dintre cei care au susținut, am avut propuneri și spre surpriza noastră ministerul a înțeles acest deziderat. De altfel au văzut că există și în alte părți, nu e inovație românească, și au acceptat și pînă la urmă este un as­pect bun al legii. Nu înseamnă că este obl­i­gatoriu, nu toată lumea trebuie să își fa­că societăți comerciale pentru că tre­buie să faci și un studiu de fezabilita­te pe un anumit domeniu, altfel, să scoți numai societăți comerciale falimen­ta­re nu are rost”, a conchis rectorul.

În cazul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, problemele de ordin organizatoric au distras atenția administrației de la oportunitățile su­pli­mentare de finanțare pe care le-a pus în discuție articolul 129 din LEN. „Nu ne-am gîndit la posibilitatea în­ființării unei societăți comerciale. Deo­camdată să vedem legea asta pentru că nu ne-am gîndit la nimic. Și acum sînt prorectorii care se ocupă de treburile acestea, rectorul este doar pe partea curriculară. Noi sîntem în faza de a scrie Carta universitară, încă nu ne-am gîndit, e mult timp pînă atunci. În șase luni trebuie să scriem carta și după aceea, să vină noile alegeri, no­ile conduceri. Ele vor proceda pentru așa ceva”, a declarat rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Ion Giurmă.

Mai puține atribuții pentru rector

Înainte însă de a iniția orice ac­ti­vi­tate comercială, universitățile ie­șe­ne au de combătut problemele organizatorice fără de care un astfel de concept nu va putea funcționa eficient. Dacă în universitățile tradiționale rec­torul este putere decizională supremă, în interiorul instituției de învățămînt superior, într-o universitate antrepre­no­rială eficientă, acesta va trebui să împartă aceste reponsabilități cu un ma­nager, el ocupîndu-se de „chestiunile de viziune, reprezentare, protocol, iar activitatea de gestiune a patrimoniului, administrativă, economică sau financiară propriu-zisă, să fie prelua­tă de un manager calificat în acest sens. Există niște directori administrativi, dar nu sînt chiar ceea ce ar trebui să fie. Adică știu să măture spa­ți­ile verzi, să doteze cu bănci sălile, dar nu știu să se implice în acțiuni pe piață, în parteneriate complexe adu­că­toare de venituri”, a explicat prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean.

Pînă la modificare a structurii u­ni­ver­sitare, instituțiile de învățămînt su­perior vor trebui să își analizeze bi­ne po­ziția pe piață și bugetul pe care sînt dispuse să îl cheltuiască înainte de a lua orice fel de decizie. Dar, mai mult decît orice, vor trebui să învețe să ai­bă, din nou, încredere în minister, deși acest lucru pare imposibil.

Georgel COSTIȚĂ

Cătălin HOPULELE