Universitățile străine au rupt gura tîrgului

Visul multor elevi sau studenți români este să ajungă la o universitate din afară, din Occident sau chiar America, iar organizatorii Tîrgului Internațional de Universități (RIUF) și-au propus să pună pe tavă ofertele instituțiilor de învățămînt, ca tinerii să poată alege în voie, de la facultăți franțuzești cu taxe mici, pînă la specializări în Elveția care costă cam cît o mașină bună. Ca să prinzi un loc de cazare trebuie să ai ori noroc și note foarte mari, ori încă un buzunar plin cu bani de la părinți, dar cel mai important e să știi limba în care se predă și să ai documentul care dovedește asta. Limbă pe care o poți exersa și la „spot admissions”, unde afli dacă ai fost sau nu admis la universitate pe loc, după vreo trei luni.

La cea de-a șasea ediție a Tîr­gu­lui Internațional de Universități – Romanian International University Fair (RIUF) care a avut loc joi, 17 martie, în incinta hotelului Unirea au participat liceeni și studenți dornici de a pleca la studii în străinătate. Eve­ni­mentul a reunit 40 de expozanți din 14 țări, cu oferte și informații detaliate legate de procesul de admitere sau taxele de școlarizare. Astfel, participanții au putut compara diverse sisteme de învățămînt din statele eu­ro­pe­ne și nu numai.

Nordul e mai ieftin

Un criteriu important pe care îl iau în considerare actualii sau viitorii studenți îl reprezintă taxa de șco­la­ri­za­re, care variază de la o țară la alta, precum și cheltuielile de trai. În sta­te­le nordice, precum Danemarca, atît stu­diile de licență, cît și cele de master au costuri de școlarizare care echi­va­lează cu zero pentru tinerii ce pro­vin din statele membre ale Uniunii Eu­ropene. Acesta însă este și motivul pentru care ei nu pot beneficia de alte burse sau mobilități de studiu. La Uni­versitatea de Design și Teh­no­lo­gi­e din Copenhaga, acolo unde studiază Adelina Reștea din Arad, costurile de trai se ridică pînă la 650 de euro pe lună, incluzînd cazarea, și pot fi acoperite „lejer cu un job part-time de două – trei ore pe zi. Pentru că mi­ni­mul pe economie în Copenhaga e de 13 euro pe oră, cu banii ăștia îți aco­peri toate cheltuielile și îți asiguri un trai independent. De asta am și ales Da­nemarca drept destinație de studiu”. În principiu, în capitala daneză, un student are nevoie de 1500 de euro pentru început, bani cu care își va achita chi­ri­a pentru primele trei luni de zile, pre­cum și celelalte cheltuieli.

Pe locul doi în topul țărilor cu un sistem de învățămînt care le-ar permite studenților români să achite taxa de studii se situează Germania. Re­be­cca Hahn, language assistant la Ser­viciul German de Schimburi Aca­de­mice (DAAD), susține că progra­me­le de licență, dar și cele de master, nu îl costă pe student mai mult de 500 – 600 de euro pe semestru. „Dar dacă ai doi frați sau mai mulți, nu plătești taxă de studii deloc, deci e foarte fle­xi­bil. Ai dreptul la șase semestre gratuite. Practic, toată facultatea”. În plus, masterele mai pot fi finanțate integral și prin intermediul DAAD, ceea ce nu presupune neapărat cunoașterea limbii germane. „Totul însă depinde de specifi­cul programului”, nuanțează Rebecca.

Cheltuielile de trai se vor ridica, în land-urile germane, pînă la 1000 de euro pe lună. Dintre aceștia, între 200 și 250 de euro vor fi achitați pentru cazare, asigurată de universi­tă­ți­le germane în proporție de 100%. „În prezent, în Ger­ma­ni­a studiază cam 3500 de studenți români, ci­fră ce denotă clar interesul acestora pentru stu­diile oferite de universitățile noastre”, adaugă asistentul de la DAAD.

Franța re­pre­zin­tă o altă opțiune avan­tajoasă în ceea ce pri­vește taxele de stu­diu. „Un an de licență, la universitățile publi­ce, costă 174 de eu­ro. Un an de masterat, tot la universitățile pu­blice, este de 237 de euro, iar unul de doctorat – 359 de euro, pentru că universitățile publice sînt subvenționate de stat”, conform re­pre­zentantului agenției gu­vernamentale Cam­pus France, Ra­luca Smadu. În schimb, cazarea ar pu­tea constitui un im­pediment. În general, studenții preferă să stea în reședințe pu­blice, cu chirii cu­prin­se între 100 – 400 de euro pe lună, care sînt însă, tocmai din cauza pre­țu­ri­lor mici, foarte cău­tate, dar insufici­en­te.

În schimb, „în a­nul I, statul francez oferă un ajutor la plata chiriei. Stu­den­tul plătește chiria și, în baza unui dosar pe care îl completează pe In­ter­net, primește înapoi o parte din bani. De exemplu, dacă plă­tești chiria 400 de euro, statul poate să îți returneze 100 de euro”, a explicat Raluca Smadu. Cheltuielile pentru mîncare și alte necesități se ridică, în capitala fran­ce­ză, la o medie de 800 de euro pe lună, iar în provincie – la 600 de euro.

Pentru cei cu bani

De cealaltă parte, se situează sta­tele cu cele mai mari taxe de șco­la­ri­za­re din Uniunea Europeană, cum ar fi Marea Britanie, Elveția, sau din a­fara ei, Statele Unite ale Americii sau chiar Australia. Uni­ver­sitățile din aceste state percep taxe de școlarizare care sînt, adesea, im­po­si­bil de achitat de către studenții ro­mâni. Dacă în Ma­rea Britanie a­ceș­tia pot apela la agen­ția guvernamenta­lă Student Loan Company pentru un împrumut din partea statului brita­nic cu care să își achite taxele de șco­la­rizare, în El­ve­ția, la IMI, aceștia be­neficiază de o reducere de 5000 de franci elvețieni din cei 25.000 pe care trebuie să îi achite pentru un an de studii.

Universitatea din Canberra, re­pre­zentată de directorul internațional Beverley Reilly, se situează, pe lîngă universitatea americană Webster, cu sediul în Viena, în topul celor mai scum­pe instituții de învățămînt pre­zen­te la RIUF. Costurile pentru stu­dii se ridică, pentru diploma de licen­ță, la 15.000 de euro pentru universitatea Webster și 23.000 de dolari australieni pentru Canberra Uni­ver­si­ty. Pentru cel de-al doilea ciclu de studii, un masterand trebuie să achite de la 20.000 de euro pînă la 70.000 de dolari australieni. Mai mult decît atît, numărul de burse la ambele instituții este destul de limitat. Tinerii pot face îm­prumuturi bancare, dar, în principiu, au nevoie de surse de finanțare pro­prii.

Din punctul de vedere al banilor necesari pentru studiile în stră­i­nă­ta­te, singurele oferte viabile rămîn ță­ri­le nordice, unde învățămîntul este gra­tuit sau, cel puțin, accesibil.

Cu dicționarul sub bancă

Un alt criteriu de admitere este bu­na cunoaștere a limbii de predare la res­pectiva universitate, lucru dovedit printr-unul din testele recunoscute in­ter­național. De exemplu, la institu­ți­ile de învățămînt unde se țin cursuri în limba engleză sînt admise Cam­bridge, TOEFL sau IELTS – B Cambridge Advanced, 76 TOEFL iBT sau 6.0 IELTS la University of Essex din An­glia pentru cursurile de licență și 6.5 IELTS sau 88 TOEFL iBT pentru master, însă punctajele minime diferă de la universitate la universitate și chiar de la specializare la specializare, deci trebuie verificate pe siteul instituției de învățămînt. În Franța, studenții tre­buie să se prezinte cu o diplomă DELF, TCF sau TEF de nivel 4 (echivalent DELF B2), iar în Germania n-ai ce căuta fără DSH (care poate fi dat nu­mai în Germania), minimum DSH-2 sau TestDaF, minimum TDN 4, în țară, o di­plomă de la o școală în care se predă în limba germană, Goethe-Institut Ger­man Language Cer­ti­ficate, Central Advanced Language Test sau Ger­man Language Di­plo­ma, nivelul al doilea.

Acum, dar mai încolo

Tinerii, mai ales liceenii, au fost entuziasmați în legătură cu tîrgul de universități. „Pe lîngă faptul că am gă­sit oferte de burse în Franța și o ta­bă­ră în Anglia, am cunoscut și persoa­ne noi foarte deschise și dornice să ofe­re ajutor. M-a ajutat să îmi găsesc în­tr-un final facultatea și țara dorită”, declară Ana Huțu, elevă din Botoșani.

Cît despre studenții care au venit la eveniment, cea mai mare n­e­mul­țu­mi­re a acestora e legată de faptul că multe dintre programele de master sînt scumpe iar bursele prea puține sau insuficiente la nivel de cuantum. „Din perspectiva unui student care caută ce­va pentru master, e destul de trist. Tîr­gul, în principal, s-a adresat liceeni­lor, cu burse de bachelor. Banii sînt o pro­ble­mă, multe universități sînt foarte scum­pe pentru noi, dacă nu prohi­bi­tiv, măcar descurajant. Burse sînt doar la universitățile care percep taxe de studii, la cele gratuite, nu sînt. Tre­bu­ie să te autofinanțezi. Sînt și chestii mai avansate cum e Fulbright, care e un întreg program, unul dintre cele mai avantajoase și mai serioase, dar presupune multă-multă pregătire. Îți trebuie cam un an de zile ca să te pre­gă­tești corespunzător, dar măcar asigură suport full, dar cu foarte puține lo­curi. Depinde mult de specializarea pe care o ai, în domeniul meu, nu prea sînt mastere. Mă orientez, în primul rînd, după țară, apoi contează bursa și dacă am cu ce trăi acolo și apoi, direcțiile ulterioare, dacă am posibilități ulterioare de practică. A fost util tîrgul”, spune Dragoș Ciofu.

Nici „spot admissions” (en.: ad­mi­teri pe loc) n-au decurs așa cum ar fi trebuit sau măcar cum erau anun­ța­te. Deși pe site scrie că „proiectul ofe­ră elevilor români șansa de a fi admiși pe loc la universități din străinătate”, Alexandru se plînge că urmează să afle rezultatul testării de la RIUF abia peste trei luni. „Nu știu dacă am fost ad­mis sau nu, în iunie cică ne trimit un răspuns. Am participat numai șase oa­meni din Iași la spot admissions. În plus, nici măcar nu era un profesor de la specializarea pentru care am optat eu să mă testeze, ci doar un prof de la fa­cul­tatea respectivă, de specia­li­za­re adia­centă, care știa mai mult che­s­tii gene­rale”.

Ioan STOLERU

Lina VDOVÎI