De jumătate de secol, în corpul altcuiva

Dincolo de discuțiile etice, bioetice sau religioase, transplantul de organe sau țesuturi înseamnă șanse reale la viață pentru bolnavi ale căror organe interne nu mai funcționează normal sau care au fost victimele unor traumatisme severe. În majoritatea cazurilor, bolnavii și posibilii donatori sînt introduși în registre naționale și chiar internaționale în care apar specificațiile fiecăruia și care sînt consultate ori de cîte ori este nevoie de cîte un organ sănătos. Cu un început timid spre mijlocul secolului trecut, transplantul înseamnă în prezent zeci de intervenții realizate zilnic, în diferite colțuri ale lumii, și sute de mii de bolnavi vindecați, după ce organismul lor a primit un organ sănătos. După unele informații, chiar primii pacienți transplantați trăiesc și astăzi după mai bine de 45 de ani de la intervenție.

Primul transplant de organ rea­lizat cu succes a fost făcut în 1954 de dr. Joseph Murray de la Uni­ver­si­tatea Harvard din Boston. Medi­cul a transplantat un rinichi între ge­me­ni, organul funcționînd normal timp de opt ani. După primul succes înregistrat s-au efectuat mai multe transplanturi renale între gemeni, dar de fiecare dată de la un donator viu. În deceniul următor, evoluțiile medicinei au permis efectuarea pri­mului transplant de rinichi de la un pa­cient decedat, organul prelevat fun­cționînd în alt corp aproape doi ani. Cu toate că primele încer­cări de transplantare propriu-zise au fost făcute spre sfîrșitul secolului al XIX-lea începutul secolului al XX-lea, ideea de a „muta” un organ de la un om la altul sau de la animal la om este atestată încă din Antichi­ta­te. Preocupări în acest sens au avut egiptenii și fenicienii care au încercat, fără reușită, să transfere orga­nele sănătoase de la animal la om. To­­­tuși, din punct de vedere știin­țific, rezultatele au început să apară odată cu perfecționarea tehnicii de su­turare a vaselor sangvine rea­li­za­tă de chirurgul francez Alexis Carrel, unul dintre „părinții” transplantului, cel care a experimentat transplantul de rinichi și de picior la pisici și cîini.

Doctorul inimilor vine din Africa

Cel de-al doilea organ „mutat” dintr-un corp în altul, soldat cu sup­raviețuirea pacientului care l-a primit, a fost ficatul, în 1967, după dezvoltarea tratamentului imunosupresiv (nr. cel care are rolul de a preveni respingerea organului trans­plantat) de către profesorul Tho­mas Starlz de la Universitatea Sta­tului Colorado din Denver. Azi în vîrstă de peste 80 de ani, savantul este considerat cel mai mare chi­­rurg al secolului al XX-lea și „un descoperitor a cărui viziune știin­ți­fică a fost întotdeauna înaintea tim­pului”. Pacienții transplanți de profesorul Starlz trăiesc și după 25 de ani de la intervenție, în cîteva ca­zuri aceștia împlinind și 35 de ani de la operație. În același an, chirurgul Christiaan Barnard din Africa de Sud, împreună cu fratele său Ma­rius, au reușit primul transplant de inimă din lume, prin care inima unui pacient în stare gravă a fost înlocuită cu inima unei tinere ucise într-un accident rutier. Cu toate că receptorul a supraviețuit numai 18 zile, murind apoi din cauza unei pneumonii, „doctorul inimilor”, cum este recunoscut dr. Christiaan Barnard, este cel care prin exemplul său a impulsionat mai multe echipe din lume de chirurgi cardiologi să înceapă să facă transplanturi de inimă.

De asemenea, cei doi frați au jucat un rol important în dezvolta­rea transplantului de inimă din Ro­mâ­nia, dr. Marius Barnard venind de mai multe ori la București pentru a participa alături de chirurgii români la sute de operații pe inimă. Mai mult, după ce vestea primului transplant de inimă a ajuns în țară, Cecilia Sămărghițan, ma­ma unui băiat cu o mal­for­ma­ție cardi­acă con­genitală, a îndrăz­nit să ceară au­to­rităților comuniste voie să meargă îm­preună cu fiul său Horia în Cape­­­town, pentru a-și salva fiul cu ajutorul celor doi frați. În 2002, du­pă 32 de ani de la inter­venția chi­rur­gicală, prof. Marius Barnard s-a reîntîlnit cu Horia, în timpul unei vizite la București. A­tunci eminentul chirurg a declarat că-și amintește „foarte bine” de pa­ci­entul operat și că-și dorește să va­dă în România centre de chirur­gie cardiacă pediatrică. „Ceea ce-mi do­resc este înființarea în Ro­mâ­nia a unor centre speciale pentru chi­rur­gia cardiacă a copiilor. În plus, pentru a salva mai multe vieți, ar trebui să faceți o campanie anti-fumat. Ce ar mai trebui să rezolve România, ar fi cu siguranța rutieră. Sînteți prea importanți ca să fiți uciși în accidente rutiere”, a dec­la­rat atunci profesorul Marius Bar­nard, cel care a murit anul trecut du­pă o luptă de cîțiva ani cu cancerul. După cum au arătat chirurgii ro­mâni care l-au cu­noscut pe renumitul medic, se pare că în timpul lu­nilor petrecute la Institutul Fun­deni din capitală, prof. Marius Bar­nard ar fi spus de mai multe ori că „dacă aș fi în situația să aleg textul epitafului meu, aș cere să fie o rela­tare a ceea ce am izbutit să fac în Ro­­mânia”.

În State, în primăvara aceasta a fost efectuat cu succes primul transplant cardiac la un bebeluș de șase zile. Pe viitor, peste doi ani după cum a precizat dr. Sergio Canaverro, medicina va marca un alt moment crucial în ceea ce privește trans­plan­­tul. Atunci medicul italian vrea să separe de trup capul unui bolnav incurabil și să-l grefeze apoi pe un alt corp.

Uter, de la mamă la fiică

Acum, transplantul înseamnă inclusiv „mutarea” dintr-un corp în altul a plămânilor, pancreasului, in­testinului, pielii, corneei, osului sau a celulelor stem pentru a acorda șan­se la viață oamenilor diag­nos­ticați cu diferite afecțiuni se­ve­re. Cel mai des întîlnit transplant rămîne totuși cel de rinichi, la polul opus aflîndu-se, de exemplu, transplantul de față sau de uter. În 2013, în Boston, s-a finalizat cu succes, după doi ani de la prima inter­ven­ție chirur­gi­ca­lă, primul transplant de față din lu­me. Pacientul, un băr­bat de 28 de ani a cărui față a ars complet după ce a atins un fir de înaltă tensiune în timp ce zugrăvea o biserică, a trăit doi ani de zile fără nicio trăsătură facială, cu doar o mi­că deschizătură în dreptul gurii. Un an mai dev­re­me, Suedia marca premiera în rea­li­­zarea transplantului de uter. Doc­torul Mats Brann­strom a realizat în 2012 primele do­uă astfel de inter­venții, prelevînd uterul a două ma­me și transplantîndu-l fiicelor lor bol­­nave.

În prezent, partea aceasta a me­dicinei presupune salvarea a peste 100.000 de vieți omenești, anual, potrivit estimărilor Societății Inter­naționale de Transplant. Numai în SUA, zilnic, 77 de oameni primesc un organ nou și alți 18 mor în aș­tep­tarea unui transplant care nu are loc pentru că nu sînt suficiente organe disponibile. În State, în primăvara aceasta a fost efectuat cu succes primul transplant cardiac la un bebeluș de șase zile.

Pe viitor, peste doi ani după cum a precizat dr. Sergio Canaverro, medicina va marca un alt moment crucial în ceea ce privește trans­plan­­tul. Atunci medicul italian vrea să separe de trup capul unui bolnav incurabil și să-l grefeze apoi pe un alt corp. Rusul Valeri Spiri­do­nov, diagnosticat cu distrofie mus­culară, a fost de acord să fie primul pacient cu capul transplantat pentru ca să primească un corp sănă­tos. Potrivit medicului, opera­ția va costa 10,2 milioane de euro și va presupune colaborarea unei e­chipe de 150 de medici, asistente teh­ni­cieni, care vor lucra în schimburi. Italianul a explicat că noul trup pe care îl va primi rusul va pro­veni de la un donator aflat în moarte ce­reb­rală. Cei doi pacienți vor fi de­ca­pi­tați în același timp și apoi capul rusului va fi atașat de corpul donatorului cu un „lipici” special, polietilene glicol, care va avea rolul de a uni fasciculele nervoase din creier și cele din măduva spinării. Ul­te­rior, pacientul va fi plasat în comă indusă pentru a împiedica miș­că­rile trupului, iar medicii îi vor aplica din cînd în cînd șocuri electrice pentru a-i întări conexiunile dintre cap și noul trup. Ideea medicului italian este privită, to­tuși, cu scepticism de specialiștii în domeniu care consideră că dacă o astfel de intervenție va fi posibilă vreodată, ea va fi efectuată mult mai tîrziu.