La două minute jumătate de apocalipsă

Ideea unei apocalipse a stîrnit mai de fiecare dată interesul oamenilor fie că aceștia activau în domeniul științei, literaturii, jurnalismului sau religiei. Încă din 1947 a fost creat și „Ceasul Apocalipsei”, un instrument care măsoară cît de aproape este omenirea de sfîrșitul lumii. Dacă acum 20 de ani, acest ceas spunea că omenirea are cele mai mari șanse de supraviețuire, astăzi, acesta ne atenționează că sfîrșitul lumii este aproape, la doar „două minute și jumătate”. Un alt scenariu spunea, în urmă cu cinci ani, că pe data de 12.12.2012 Pîmîntul va crăpa și, astfel, vom muri cu toții – idee preluată și transpusă pe ecranele cinematografice prin intermediul unul film SF intitulat sugestiv„2012”. Pînă acum, nicio prezicere nu s-a adeverit, însă acestea au devenit surse de inspirație pentru diferiți oameni care ulterior au făcut bani din toate aceste povești.

Pe site-urile de umor sau pe fo­ru­­­muri cum ar fi Reddit sau 9GAG, mereu există postări despre po­si­bi­­­litatea unei apocalipse zombie. Unul dintre cele mai populare repere ac­­tu­ale asupra unui astfel de tip de a­­pocalipsă este serialul „The Walking Dead”, de unde preiau internauții i­magini pe care pun tot felul de glu­­me sau de la care pornesc discuții in­­terminabile despre cum se vor a­pă­ra în cazul unui atac al zombilor.

Morții pot fi vii?

Un profesor de la Harvard pe nu­­me Steven C. Schlozman explică într-un mod ficțional, în cadrul nuvelei sa­le, „The Zombie Autopsies: Se­cret Notebooks from the Apocalypse”, ce ar trebui să se întîmple pentru ca oamenii să se transforme în „morți vii”. Este vorba despre un sindrom pe care el îl numește „Ataxis Ne­u­ro­degenerative Satiety Deficiency Syn­drome” (n. red. Deficit de sa­ți­e­tate neurodegenerativă ataxică) sau mai popular, zombism. Acest sindrom, pe care l-a inventat Schlozman, are la bază un virus creat în laborator și care, aparent, este indestructibil și netratabil. După mai multe studii fă­cute de o serie de cercetători, ei au des­coperit patru stadii ale acestui sindrom. Stadiul I se manifestă prin fe­bră, probleme ale sistemului respirator și o senzație acută de foa­me și poate dura de la două minute pî­­nă la trei zile. În cel de-al doilea sta­­diu, febra se agravează, apare o tu­­se puternică și subiecții infestați de­­vin confuzi și delirează. Foamea este din ce în ce mai greu de suportat și începe să apară dorința de a mînca ceva viu, condiție care durează pî­nă la 24 de ore.

În următorul stadiu subiecții de­­vin agresivi și nu mai sînt în stare să comunice coerent. Apar anoma­lii la nivelul sistemului gastrointestinal, absorbția nutrienților ne­mai­pu­­tîn­du-se face și nici transferul ali­men­­­telor din intestin în sînge. Toate a­ces­­te lucruri se petrec în mai puțin de pa­­tru ore. În ultimul stadiu, se pi­er­de complet umanitatea. Subiecții nu mai sînt în stare să recunoască pe ni­meni din jurul lor și devin și mai a­gresivi. Scholzman consideră că pro­­babilitatea nu este zero și că într-o zi zombi ar putea să apară, fie du­pă re­țeta prezentată de el, fie prin alt sin­drom ce așteaptă să fie studiat.

Frica de asteroizi

Una dintre cele mai plauzibile te­­orii care ar putea duce la dispariția vieții pe Pămînt este cea conform că­­reia un asteroid de mari dimensiuni ar putea lovi planeta noastră. E­xis­tă mulți oameni de știință sau fani ai sce­nariilor apocaliptice care cred și aduc argumente bine întemeiate, atunci cînd vine vorba de un astfel de sfîrșit al lumii. Agenția Spa­țială Franceză anunță că, în 2029, as­teroidul Apophis va trece din nou pe lîngă planeta Terra. „Co­li­zi­u­nea rămîne posibilă pentru 2068. Este im­probabilă, dar nu im­po­si­bi­lă”, a declarat Jean-Yves Prado de la Centrul Național de Studii Spa­țiale din cadrul Agenției Spațiale Fran­ceză, membru al gru­pu­lui de lucru „Asteroizi geo-in­ter­sec­tori”, conform descopera.ro.

Cu toate acestea, cei de la NASA declară că nu avem motive de în­gri­jorare, pentru că, po­tri­vit cer­ce­tă­ri­lor, Pă­mîn­tul nu va fi lovit de ni­mic în următorii 100 de ani. Mai mult, astrofizicienii de la NASA lu­crea­ză la metode prin care orice corp care ar putea dis­tru­ge planeta să fie dis­trus înainte de coliziune. Dar, cu toate acestea, a­dep­ții teoriilor con­spi­rației consideră că ne sînt ascunse lu­cruri și că cei de la NASA încearcă, prin dez­min­ți­rea acestor zvonuri, să ascundă un pe­ri­col real.

Încălzirea globală, o problemă

Dacă un final al Terrei cauzat de asteroizi nu ține de omenire, e­xis­tă fenomene care sînt generate de ac­ți­unile noastre, ca locuitori ai a­ces­tei planete.

Fenomenul de în­căl­zi­re glo­ba­lă, care a fost con­siderat mult timp doar un mit, devine un real pe­­ricol cu ca­re ne con­frun­tăm în pre­zent. Unul din­tre efectele acestui fe­no­men este reprezentat de schim­­bă­rile bruște de climă și de creș­te­ri­le constante de temperatură. Spre e­xemplu, anul 2016 a fost cla­si­fi­cat ca fiind cel mai cald an din toate tim­purile, în timp ce, cu un an înainte, se cre­dea că anul 2015 este cel mai cald an.

În comparație cu fi­na­lul seco­lu­lui al XIX-lea, di­ferența de tem­pe­ra­­tu­ră la nivel glo­bal nu este foarte mare, doar 1,1 gra­de. Problema este că a­ces­te lucruri sînt i­reversibile și că a­ceste creșteri nu mai pot fi oprite.

O viziune asupra acestui fe­no­men a fost expusă într-o pro­duc­ție hollywoodiană, „The Day After To­­morrow”. În 2004, cînd a apărut pe­­li­cu­la, oamenii nu se gîndeau la fel de serios la po­si­bilitatea topirii ghe­­ța­rilor sau la furtuni în­de­ajuns de puternice încît să distrugă orașe în­tregi. Oameni de știință au negat pe atunci teoriile fil­mului, acestea nefiind fondate. În ul­­ti­mii doi ani, în schimb, s-a re­venit a­supra acestui as­pect, efectele în­căl­zirii glo­bale devenind din ce în ce mai vizibile. Ni­ve­lul o­cea­nu­lui este în creș­­tere, iar ghe­țarii din Gro­­en­lan­­da și An­tartica se to­pesc într-un ritm des­tul de rapid.

Bucățile de metal au prins viață

În cadrul unei conferințe, Stephen Hawking a afirmat că oamenii vor fi controlați de computere prin in­ter­mediul inteligenței artificiale în următorii 100 de ani, dar că acest lu­cru nu ar trebui să ne îngrijoreze prea tare. Oamenii vor controla în con­tinuare procesul, iar atît timp cît lucrurile sînt ținute sub control, nu ar trebui să ne fie frică.

Există totuși alte studii care spun că premisa unui atac al roboților nu este deloc plauzibilă fiindcă sco­­pul mașinăriilor inteligente este de a contribui la dezvoltarea so­ci­e­tății, ni­ci­decum la distrugerea a­ces­teia. Un se­rial unde acest scenariu este con­tu­rat în detaliu este „West­world”, un­de se prezintă o lume în care creația o­mului ajunge să fie mai inteligență decît el, suficient de mult încît să preia controlul. Tot Hawking con­si­deră că, prin intermediul in­te­li­gen­ței artificiale, invocăm un de­mon pe care avem impresia că îl con­trolăm.

Text de Elena Tanasă