Muzeu pentru ciudații lumii

Lumea pe jar Niciun comentariu la Muzeu pentru ciudații lumii 116

La circ trebuie să vedem acrobați care zboară de la un trapez la celălalt, se învîrt în aer și apoi, cînd ajung pe pămînt, fac reverențe în fața publicului. Trebuie să vedem clovni glumeți și puțin cam nătîngi în costume haioase. Nici tigrii bengalezi care sar prin cercuri de foc sau leii blînzi ca niște pisici nu ar trebui să lipsească. Totuși, ceea ce ni se pare astăzi obișnuit atunci cînd mergem la circ nici nu era luat în seamă acum două secole. Cum ar fi ca ceea ce era popular în America secolului al XIX-lea să fie la modă și astăzi? Simplu. N-am mai plăti bilete pentru a ne minuna de rezultatele acrobaților, ci de cele ale geneticii.

Circul nu a însemnat din­tot­dea­una clovni cu nasul roșu, lei și ti­gri dresați sau acrobați în costume lucioase. Pe vremuri, romanii înțelegeau prin circ întreceri între soldați ori lupte între oameni sau animale. Era singurul loc în care femeile puteau sta alături de bărbați în tribune. Abia mai tîrziu, în Evul Mediu, jonglerii, acrobații și dresorii au început să se facă cunoscuți, punîndu-i în umbră pe menestrei.

Cu mic, cu mare

475 LJ 3Nu doar epocile au adus cîte o în­semnătate nouă circului, ci și cul­tura în care s-a răspândit. Dacă în Chi­na era sinonim cu arta e­chi­li­bristicii și a acrobației, în Europa și, mai cu seamă, în America, se­co­le­le al XIX-lea și al XX-lea au făcut po­pulare spectacolele cu așa nu­miții „ciudați”. Oamenii plăteau bi­lete pentru a vedea surori cu pă­rul pînă în pămînt, băr­bați cît un copil de gră­di­niță ori femei cît un uriaș. Phi­neas Taylor Barnum a fost unul din­tre cei mai cunoscuți proprie­tari de circ care a promovat această formă, construind chiar și un muzeu în New York, la jumătatea se­colului al XIX-lea. „Exponatele” erau vii și atrăgeau curioșii prin diformitățile lor.

Unul dintre acestea a fost și Generalul Tom Thumb, un băiat care la maturitate măsura doar ju­mătate de metru și care a fost descoperit de Barnum pe cînd avea doar patru ani. Tatăl copilului i l-a încredințat lui Barnum pentru o plată de trei dolari pe săptămînă, iar de la 11 ani a început să apară în spectacole. Timp de patru de­ce­nii a fost o stea a circului Ringling Brothers Barnum and Bailey Cir­cus, cîștigînd o avere care astăzi l-ar transforma într-un milionar. Bă­ia­tul a întîlnit-o și pe regina Vic­to­ria, la o reprezentație aranjată special pentru aceasta la Palatul Bu­ckingham, unde l-a imitat pe Na­poleon, a dansat și a făcut glume. O relatare de-a lui Barnum scoate la iveală cum cîinele reginei l-a a­ta­cat pe băiat. Copilul a încercat să se a­pere cu bastonul pe care îl avea mereu cu el, spre amuzamentul tu­tu­ror. Generalul Tom Thumb s-a și însurat cu o tînără care suferea de aceeași boală ca și el. Nunta acestu­ia cu Lavinia Warren a fost relatată pe larg în paginile ziarului The New York Times, datate în 1863.

Barnum nu era în căutare nu­mai de liliputani, ci și de giganți, iar una dintre cele mai cunoscute fi­guri este Anna Swan, o tînără ca­re la 16 ani măsura peste doi metri în înălțime. De multe ori, în spec­ta­cole Anna apărea alături de ge­ne­ralul Thumb, pentru ca diferența de statură dintre ei să fie mai ac­cen­tuată. Ca și Generalul Thumb, și Anna Swan s-a căsătorit cu un băr­bat pe măsura sa. Împreună cu că­pitanul Martin Van Buuren Ba­tes, sînt cunoscuți drept cel mai î­nalt cuplu din lume. Nici de data aceasta regina Victoria nu a stat de­o­parte și i-a făcut cadou fetei ro­chia de nuntă și un inel de dia­mant.

Vîrsta nu se pune

Însă primul „exemplar” pe ca­re Barnum l-a găsit a fost Joice He­th, o femeie africană despre care a­cesta spunea că ar fi avut 161 de ani, proclamînd-o drept „cea mai ma­re curiozitate naturală din lu­me”. Pe Heth nu a descoperit-o ca pe micul Tom Thumb, pe care l-a că­utat de unul singur după ce a auzit zvonuri despre el, ci a cum­pă­rat-o de la un alt proprietar de circ. Barnum le spunea vizi­ta­to­rilor că femeia a fost doica lui George Washington, iar aceasta le îm­părtășea presupuse povești des­pre Washington copil.

475 LJ 2

Înșelătoria nu a ținut mult, iar odată cu moartea lui Heth a pierit și interesul pentru afacerea lui Bar­num. De aceea, bărbatul s-a gîndit să profite de pe urma ei chiar și du­pă moartea sa. Șiretlicul nu a ținut în­să. Ca să atragă din nou mul­ți­mea de curioși gata să plătească pen­tru a vedea cu ochii lor ciu­dă­țe­niile naturii, Barnum a organizat o au­topsie publică a cadavrului lui Heth, pentru a demonstra că aceasta avea peste 160 de ani. Doar că, doc­torul care trebuia să des­lu­șeas­că misterul i-a făcut pe toți să plece dezamăgiți acasă cînd le-a explicat că, de fapt, femeia avea cel mult 80 de ani.

Circul lui Barnum nu a fost vă­zut ca o sursă de supraviețuire de toți cei care i-au trecut pragul. De exemplu, cele șapte surori Su­ther­land, împreună cu tatăl lor, au gă­sit în spectacolele acestora o tram­bu­lină către o afacere mai pro­fi­ta­bilă.  Spre deosebire de alții, ele nu su­fereau de nici o malformație. Erau speciale pentru că așa voiau, altfel nu și-ar fi lăsat părul să le crească pînă la tălpi. În total, peste 11 metri de podoabă capilară. Tatăl lor, văzînd că spectacolele de la circ nu erau pe cît de profitabile și-ar fi dorit, s-a gîndit să co­mer­cia­li­ze­ze un tonic pentru creșterea pă­ru­lui. Publicitatea gratuită făcută de fete la circ a dus la vînzări de aproape 90.000 de dolari, bani cu care au putut trăi fără să mai fie nevoie de reprezentații. Asta pînă cînd moda a luat o turnură com­ple­tă și tunsorile băiețești au în­ce­put să fie din ce în ce mai populare în rîndul femeilor.

Medicii și spectatorii

Surorile Sutherland se puteau considera mai puțin diferite față de mulți dintre „ciudați” care au stîr­nit de-a lungul vremii și interesul me­dicilor. În manualele de spe­cialitate, aceștia erau numiți „mons­truozități”, iar cercetările asupra bo­lilor care îi făceau să fie priviți astfel au dat rezultate la mult timp după moartea lor.

Este și cazul lui Myrtle Corbin, o tînără care s-a născut cu patru pi­cioare și care a fost supusă mai multor studii medicale. La unele spec­tacole, vizitatorii puteau cum­pă­ra o broșură cu imagini ale „ciu­da­ților” și cu scurte descrieri des­pre ei. Myrtle, o atracție pentru pu­blic, se considera a fi „liniștită ca un răsărit de vară și zîmbitoare cît e ziua de lungă”, iar pentru 400 de do­lari pe săptămînă, le putea su­rî­de și curioșilor care se minunau de cele două perechi de picioare. Nu știau însă că doar unul o ajuta pe fată să meargă cum ar fi trebuit.

Paradoxal, „ciudații” erau res­pinși de cei din jurul lor și apoi ac­cep­­tați ca niște rarități cînd apă­reau în spectacole. De parcă bi­za­rul ar putea fi transformat în firesc cu un bilet la circ.

Autor:

Cătălina Dobroviceanu

Redactor la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top