Muzeu pentru ciudații lumii
Lumea pe jar 23 februarie 2014 Niciun comentariu la Muzeu pentru ciudații lumii 116La circ trebuie să vedem acrobați care zboară de la un trapez la celălalt, se învîrt în aer și apoi, cînd ajung pe pămînt, fac reverențe în fața publicului. Trebuie să vedem clovni glumeți și puțin cam nătîngi în costume haioase. Nici tigrii bengalezi care sar prin cercuri de foc sau leii blînzi ca niște pisici nu ar trebui să lipsească. Totuși, ceea ce ni se pare astăzi obișnuit atunci cînd mergem la circ nici nu era luat în seamă acum două secole. Cum ar fi ca ceea ce era popular în America secolului al XIX-lea să fie la modă și astăzi? Simplu. N-am mai plăti bilete pentru a ne minuna de rezultatele acrobaților, ci de cele ale geneticii.
Circul nu a însemnat dintotdeauna clovni cu nasul roșu, lei și tigri dresați sau acrobați în costume lucioase. Pe vremuri, romanii înțelegeau prin circ întreceri între soldați ori lupte între oameni sau animale. Era singurul loc în care femeile puteau sta alături de bărbați în tribune. Abia mai tîrziu, în Evul Mediu, jonglerii, acrobații și dresorii au început să se facă cunoscuți, punîndu-i în umbră pe menestrei.
Cu mic, cu mare
Nu doar epocile au adus cîte o însemnătate nouă circului, ci și cultura în care s-a răspândit. Dacă în China era sinonim cu arta echilibristicii și a acrobației, în Europa și, mai cu seamă, în America, secolele al XIX-lea și al XX-lea au făcut populare spectacolele cu așa numiții „ciudați”. Oamenii plăteau bilete pentru a vedea surori cu părul pînă în pămînt, bărbați cît un copil de grădiniță ori femei cît un uriaș. Phineas Taylor Barnum a fost unul dintre cei mai cunoscuți proprietari de circ care a promovat această formă, construind chiar și un muzeu în New York, la jumătatea secolului al XIX-lea. „Exponatele” erau vii și atrăgeau curioșii prin diformitățile lor.
Unul dintre acestea a fost și Generalul Tom Thumb, un băiat care la maturitate măsura doar jumătate de metru și care a fost descoperit de Barnum pe cînd avea doar patru ani. Tatăl copilului i l-a încredințat lui Barnum pentru o plată de trei dolari pe săptămînă, iar de la 11 ani a început să apară în spectacole. Timp de patru decenii a fost o stea a circului Ringling Brothers Barnum and Bailey Circus, cîștigînd o avere care astăzi l-ar transforma într-un milionar. Băiatul a întîlnit-o și pe regina Victoria, la o reprezentație aranjată special pentru aceasta la Palatul Buckingham, unde l-a imitat pe Napoleon, a dansat și a făcut glume. O relatare de-a lui Barnum scoate la iveală cum cîinele reginei l-a atacat pe băiat. Copilul a încercat să se apere cu bastonul pe care îl avea mereu cu el, spre amuzamentul tuturor. Generalul Tom Thumb s-a și însurat cu o tînără care suferea de aceeași boală ca și el. Nunta acestuia cu Lavinia Warren a fost relatată pe larg în paginile ziarului The New York Times, datate în 1863.
Barnum nu era în căutare numai de liliputani, ci și de giganți, iar una dintre cele mai cunoscute figuri este Anna Swan, o tînără care la 16 ani măsura peste doi metri în înălțime. De multe ori, în spectacole Anna apărea alături de generalul Thumb, pentru ca diferența de statură dintre ei să fie mai accentuată. Ca și Generalul Thumb, și Anna Swan s-a căsătorit cu un bărbat pe măsura sa. Împreună cu căpitanul Martin Van Buuren Bates, sînt cunoscuți drept cel mai înalt cuplu din lume. Nici de data aceasta regina Victoria nu a stat deoparte și i-a făcut cadou fetei rochia de nuntă și un inel de diamant.
Vîrsta nu se pune
Însă primul „exemplar” pe care Barnum l-a găsit a fost Joice Heth, o femeie africană despre care acesta spunea că ar fi avut 161 de ani, proclamînd-o drept „cea mai mare curiozitate naturală din lume”. Pe Heth nu a descoperit-o ca pe micul Tom Thumb, pe care l-a căutat de unul singur după ce a auzit zvonuri despre el, ci a cumpărat-o de la un alt proprietar de circ. Barnum le spunea vizitatorilor că femeia a fost doica lui George Washington, iar aceasta le împărtășea presupuse povești despre Washington copil.
Înșelătoria nu a ținut mult, iar odată cu moartea lui Heth a pierit și interesul pentru afacerea lui Barnum. De aceea, bărbatul s-a gîndit să profite de pe urma ei chiar și după moartea sa. Șiretlicul nu a ținut însă. Ca să atragă din nou mulțimea de curioși gata să plătească pentru a vedea cu ochii lor ciudățeniile naturii, Barnum a organizat o autopsie publică a cadavrului lui Heth, pentru a demonstra că aceasta avea peste 160 de ani. Doar că, doctorul care trebuia să deslușească misterul i-a făcut pe toți să plece dezamăgiți acasă cînd le-a explicat că, de fapt, femeia avea cel mult 80 de ani.
Circul lui Barnum nu a fost văzut ca o sursă de supraviețuire de toți cei care i-au trecut pragul. De exemplu, cele șapte surori Sutherland, împreună cu tatăl lor, au găsit în spectacolele acestora o trambulină către o afacere mai profitabilă. Spre deosebire de alții, ele nu sufereau de nici o malformație. Erau speciale pentru că așa voiau, altfel nu și-ar fi lăsat părul să le crească pînă la tălpi. În total, peste 11 metri de podoabă capilară. Tatăl lor, văzînd că spectacolele de la circ nu erau pe cît de profitabile și-ar fi dorit, s-a gîndit să comercializeze un tonic pentru creșterea părului. Publicitatea gratuită făcută de fete la circ a dus la vînzări de aproape 90.000 de dolari, bani cu care au putut trăi fără să mai fie nevoie de reprezentații. Asta pînă cînd moda a luat o turnură completă și tunsorile băiețești au început să fie din ce în ce mai populare în rîndul femeilor.
Medicii și spectatorii
Surorile Sutherland se puteau considera mai puțin diferite față de mulți dintre „ciudați” care au stîrnit de-a lungul vremii și interesul medicilor. În manualele de specialitate, aceștia erau numiți „monstruozități”, iar cercetările asupra bolilor care îi făceau să fie priviți astfel au dat rezultate la mult timp după moartea lor.
Este și cazul lui Myrtle Corbin, o tînără care s-a născut cu patru picioare și care a fost supusă mai multor studii medicale. La unele spectacole, vizitatorii puteau cumpăra o broșură cu imagini ale „ciudaților” și cu scurte descrieri despre ei. Myrtle, o atracție pentru public, se considera a fi „liniștită ca un răsărit de vară și zîmbitoare cît e ziua de lungă”, iar pentru 400 de dolari pe săptămînă, le putea surîde și curioșilor care se minunau de cele două perechi de picioare. Nu știau însă că doar unul o ajuta pe fată să meargă cum ar fi trebuit.
Paradoxal, „ciudații” erau respinși de cei din jurul lor și apoi acceptați ca niște rarități cînd apăreau în spectacole. De parcă bizarul ar putea fi transformat în firesc cu un bilet la circ.
Adaugă un comentariu