Ocolul Pămîntului, în căutarea educației

Unul dintre cele mai eficente sisteme educaționale din lume este cel japonez. Începînd de la cultura acestei țări, centrată pe respectul față de muncă și față de cei în vîrstă, învățătorii și profesorii ocupă, de asemenea, un rol și un statut foarte important în mentalitatea colectivă. Drept dovadă meseria de profesor se află în topul celor mai bine plătite cinci ocupații din Japonia, iar aceștia preiau rolul părinților pe toată durata studiilor, profesorii fiind adesea sunați atunci cînd copii au probleme în afara școlii.

În România am trecut prin ne­nu­mărate reforme în educație în în­cercarea de a găsi cea mai bună so­luție pentru educarea copiilor. De la introducerea de noi obiecte în programa școlară pînă la încerca­rea de a scoate unele, de la a introdu­ce o nouă clasă, clasa zero, pînă la a scoate ani de studii din programul de licență. Cu toate acestea vedem că sistemul de educație se perimează tot mai mult, din vina pă­rinților, a programei ineficiente sau a profesorilor slab pregătiți, fă­ră vocație sau prost plătiți.

Bibliotecile non-stop

Coreea de Sud este considerată de doi ani ca fiind țara cu cel mai per­formant sistem de educație din lume. Rata de promovare a liceului este de peste 97%, iar cea a analfabe­tismului este aproape zero. Cu toate acestea regimul este unul aproape spartan și inclusiv din clasele primare, I-VI, obiectele de bază sînt îmbinate cu geometria, științele, stu­dii sociale, istoria Co­reei, arte plas­tice, engleză, edu­cație fizică, educație morală, arte practice și mu­zică.

Odată cu trecerea la liceu se aș­teap­tă ca școlarii să acorde și mai mul­tă importanță studiilor, iar dis­­­ciplina este extrem de impor­tan­tă. Uniformele, tunsorile și aspecte ale vieții sociale sînt foarte atent re­glementate, iar programul și acti­vi­tățile sînt mult mai extinse. Astfel, cursurile încep de la ora șapte, iar copii pot sta și 14 ore împreună cu colegii lor, chiar dacă de cele mai multe ori au doar șapte materii într-o zi. Masa de prînz este luată la can­ti­nele din școală, iar apoi urmează studiul individual pînă seara. Profesorul de clasă, echivalen­tul dirigintelui, devine al doilea pă­rinte al copilului, fiind responsa­bil de progresul și comportamentul fiecărui elev, dar și de evoluția sa a­cademică.

Cu toate acestea trebuie să a­vem în vedere că atenția acordată e­ducației este una foarte ridicată în Coreea de Sud. Astfel, în timpul examenelor zborurile avioanelor sînt deviate din zona centrelor u­ni­versitare, iar bibliotecile sînt des­chise non-stop, fiind perfect normal ca sălile acestora să fie pli­ne la orice oră.

Examenul de final de liceu du­rează nouă ore și este considerat unul dintre cele mai dificile teste din lume. Acesta este considerat un eve­niment național, în ziua sus­ținerii se suplimentează mijloa­ce­le de transport în comun, iar fir­mele își decalează programul cu o oră pentru ca angajații să nu aglo­me­reze traficul. De asemenea, călă­to­riile sînt gratuite în acea zi pentru elevi, unii taximetriști se oferă să asigure transport pentru aceștia, iar în stradă se organizează grupuri de susținere pentru cei care dau examenul.

Sistemul ex­trem de competitiv, faptul că cei mai mulți tineri dorm doar patru ore pe noapte, iar societatea și pă­rin­ții se așteaptă la rezultate foarte bune de la copii, a dus ca rata de­pre­siilor și a sinuciderilor să fie ex­trem de ridicată.

Cel mai bine plătit profesor

Modelul japonez se aseamănă foarte mult cu cel din Co­reea de Sud. Poate de aceea se a­flă pe locul al doilea în ceea ce pri­vește eficiența sistemului educa­țional. Acesta însă se axează foarte mult și pe o cultivare a valorilor în rîn­dul elevilor și încearcă să îi în­ve­țe și cum să fie cetățeni res­pon­sabili, nu doar să poa­tă reproduce infor­mații.

De aceea în școlile din Japonia, de cele mai mul­te ori nu există o persoană angajată pen­tru a face curățenie. De acest lu­cru se ocupă e­le­vii. Este chiar sta­bi­lită o zi în fie­ca­re lună în care se face curățenie ge­nerală în toată școa­la, se spală gea­murile sau se cu­răță spațiile uti­lizate în comun. Tim­pul petrecut de elevi în școală este, de asemenea, îndelungat și de a­ce­ea masa se ia în sălile de curs sau la cantină, iar vesela este spă­la­tă prin rotație, de e­levii desem­nați.

În Japonia băieții și fetele în­va­ță separat, iar uniforma este ex­trem de importantă, avînd un adevărat istoric. Cursurile se țin de luni pî­nă sîmbătă, iar duminica este desti­na­tă activităților sportive care au loc tot în interiorul școlii.

În acest demers de a responsa­biliza copilul încă din primii ani, cei mici merg la grădiniță de la vîr­sta de trei ani, își duc singuri rucsacul și merg cu părinții doar în prima zi, în a doua sînt doar supra­vegheați și apoi trebuie să se descurce singuri. Astfel, e perfect normal să vezi copii de șase ani mer­gînd cu metroul sau mijloacele de tran­sport în comun. De asemenea, nu au telefoane mobile decît du­pă vîrsta de 14 sau 15 ani, așa că de cele mai multe ori citesc atunci cînd merg cu metroul.

Respectul japo­ne­zi­lor pentru educație poa­te fi observat și din faptul că meseria de profesor este pe locul al cincilea în to­pul celor mai bine plă­ti­te job-uri din Japonia, fiind de­pă­șiți doar de a­vo­cați, cosmonauți sau arhi­tecți.

Astfel, un profesor cîș­ti­gă, în medie, peste 60.000 de dolari a­nu­al. Ca și în Coreea de Sud însă, aceștia au o mare res­pon­sa­bi­li­ta­te în ceea ce privește e­du­cația și comportamentul ele­vi­lor. De aceea, dacă un co­pil încalcă legea, profesorul și școa­la sînt mai întîi informate și apoi părinții.
Astfel se ex­pli­că de ce, în anumite cazuri, i se permite dascălu­lui să țipe la elevi sau chiar să fo­lo­sească pe­dep­sele fizice, iar directorul dis­cută cu profe­sorul res­ponsa­bil de clasă des­pre fie­care elev în parte, se in­te­resează de evoluția sa aca­de­mică, dar și de mo­dul în care in­te­rac­țio­nea­ză cu cei din jur.

Școala viitorului, fără teme pentru acasă

Chiar dacă pentru Coreea de Sud și pentru Japonia sistemul edu­­cațional funcționează foarte bine, modelul cultural și mentalitatea a­ces­tora diferă de cea a europeni­lor. De aceea am putea să privim spre ță­rile nordice pentru un model ca­re să ni se potrivească.

Statul finlandez se poate lăuda cu poziția a cincea în ordinea celor mai eficiente sisteme de educație. De această dată abordarea este una cu totul diferită. Temele pentru a­ca­să aproape că nu există, iar elevii sînt încurajați să se adreseze profesorilor utilizîndu-le prenumele. Cu toate acestea dascălii sînt aleși prin examene extrem de stric­te, iar rata de promovabilitate a exa­me­nu­lui de bacalaureat este de peste 90%.

Cei mici, chiar dacă nu au te­me, sînt însă încurajați să întreprindă ei înșiși proiecte acasă, ori să citească sau să-și dezvolte pasiunile. Chiar dacă funcționează eficient, siste­mu­lui educațional finlandez i se a­duc permanent îmbunătățiri și se in­tenționează ca, pînă în 2020, să se renunțe complet la împărțirea cla­si­că a materiilor și să se orienteze spre o interdisciplinaritate, ceea ce ar oferi elevilor posibilitatea să se orienteze spre meseriile pe care le do­resc cu adevărat.

Sistemul finlandez de învă­ță­mînt este gîndit pentru a stimula cre­ativitatea și interesul pentru e­du­cație. Astfel, profesorii merg pe prin­cipiul că elevii trebuie să des­co­pere singuri răspunsuri și să fie mo­tivați să le caute. De aceea lectu­ra particulară este considerată ex­trem de importantă în evoluția u­nui elev.

România încă se află în că­u­ta­rea unui model al ei. Am putea în­cer­ca să găsim un model optim în țările aflate pe primele poziții în ceea ce privește eficența, însă o­da­tă cu progamele școlare ar însemna să ne schimbăm radical și modelul cultural și mentalitatea. Ar însemna să păstrăm profesorii buni ofe­rindu-le salarii care să-i moti­ve­ze. Ar însemna să re­nun­țăm la or­go­lii și să acceptăm că, poate, co­pilul nos­tru nu este chiar cel mai deștept și manierat din lume și că telefonul mobil nu-i este de folos înainte de 14 ani.