Puterea și timpul se măsoară în picturi cu tuș pe piele

La început, tatuajele aveau rolul de a marca funcția unui individ într-un trib sau erau folosite în timpul ritualurilor ori pentru a se proteja de forțele malefice. Cu timpul, acestea au fost preluate de europeni și de alte națiuni și au devenit o formă de artă atît în rîndul tinerilor, cît și a celor mai în vîrstă. Apărută cu mii de ani în urmă, tehnica de a imprima pe piele desene a trecut printr-o schimbare considerabilă. Realizată la început cu ajutorul unor ustensile din os, care aveau aspectul unor dălți zimțate, acum instrumentele sînt caracterizate prin introducerea de tuș într-un strat superficial al pielii și sînt executate în saloane specializate, care oferă condiții optime realizării unei astfel de lucrări, de la igienă, aparatură profesională pînă la personal specializat.

Tatuajele au fost privite la în­ce­put ca fiind de prost gust, fiind aso­ciate cu marinarii, cu prizonierii şi cu puşcăriaşii. În prezent se poate vorbi de o modă, un adevărat cu­rent. Un studiu efectuat pe ado­les­cenţii din liceele americane a de­monstrat că peste 60% dintre cei tatuați nu erau persoane aflate la periferia societății, ci erau elevi de nota 9 şi 10. Cei care se tatuează nu sînt numai adolescenţi, ci şi me­dici, avocaţi, vedete, staruri rock și atleţi. Mai mult de jumăte dintre persoa­ne­le care fac acest lucru sînt femei, de la profesoare, asistente medica­le, asistente sociale, ingineri şi pînă la femei de afaceri. Femeile preferă ta­­tuajele în zone mai discrete, iar desenul aplicat are anumite sem­ni­­ficaţii pentru ele.

Indiferent însă cum este privită această artă, ea de­vine pe zi ce trece mai înfloritoare, iar numărul celor care aleg să se tatueze creşte continuu. Dar care a fost totuşi motivul declanșării apariției acestei teh­nici? Ei bine, se pare că ea a apărut din motive mult mai pragmatice de­cît ne-am fi gândit. Să ne ima­gi­năm un vînător aflat în mijlocul unei păduri. El avea nevoie de camuflaj pentru a nu-i fi deconspirată po­zi­ţia în timpul pîndei, iar cea mai sim­plă modalitate ar fi fost mînjirea cu noroi sau praf. Se presu­pu­ne că vînătorul în cauză a suferit nişte leziuni ale pielii, însă din necesitate de hrană a continuat să se mînjească, iar făcînd acest lucru pînă i s-a cicatrizat rana, el a ob­ser­vat urmele ciudate care semă­nau cu forma rănii și faptul că acest semn nu mai dispărea. Treptat semnele au fost asociate cu anumite lucruri și au continuat să persiste în cultura tri­bu­rilor.
Mult timp, oamenii de ştiinţă au crezut că egiptenii şi nubienii au fost primii care au folosit arta ta­tu­a­jelor, însă descoperirea din 1992, în apropierea graniţei Austriei cu Ita­lia, pe înălţimile munţilor Alpi, a prezentat o altă realitate. În timpul unei expediții, cercetătorii au des­co­perit corpul unui bărbat cu hai­ne­le şi echipamentul bine conserva­te în gheaţă. Mumia avea o ve­chi­me estimată de arheologi la mai mult de 5.000 de ani. Descoperirea a pro­dus senzaţie și a fost denumită „Otzi, Omul Gheţurilor”. Această mumie avea mai multe seturi de tatuaje, au fost numărate 58 de desene al­că­tuite din puncte şi linii simple, iar istoricii au apreciat că tatuajele res­pective nu erau întîmplătoare, prac­tica fiind probabil una frecventă în acele vremuri.

Dacă în timpurile noastre exis­tă locuri specializate pentru a-ți fa­ce un tatuaj, atunci, în trecut, erau alte tehnici de tatuare. Eschimoșii introduceau cu ajutorul unui ac un fir colorat sub dermă şi efectiv co­seau pielea. Aşa numita scarifica­re (n.r.cicatrice), tehnică în urma căreia se obţinea o zonă cu modele destul de elaborate, folosea pietre, beţe ascuţite sau mai mulţi spini ataşaţi unui băţ ce formau un fel de pieptene. O altă tehnică mai com­plexă consta în împărţirea zonei ce urma a fi tatuată în mai multe segmente delimitate prin nişte tăie­turi care mai apoi urmau să fie decorate.

O bogăţie fantastică a detalii­lor au atins-o japonezii cu ajutorul tehnicii lor, denumită bokashi. Us­ten­silele nu erau cu mult diferite faţă de cele prezentate pînă acum, însă aveau mai mulţi spini sau ace, pînă la 27, pe mînerul sau băţul pe care îl foloseau pentru a tatua. Cu ajutorul lui, japonezii puteau ob­ţi­ne treceri fine de la zonele de um­bră la cele de lumină, prezentînd astfel imagini mai complexe, cum ar fi dragoni sau peisaje.

Tatuajul – simbol al puteri

Pentru a marca trecerea de la o vîrstă fragedă la maturitate, po­poa­rele primitive își tatuau tinerii. Dacă un băiat nu putea suporta astfel de dureri, se considera că nu va putea deveni un luptător bun. În mod similar, se credea că fetele nu puteau face față chinurilor naş­te­rii. Mulți dintre aceşti copii care dădeau dovadă de slăbiciune în fa­ța durerii erau însă oricum ta­tu­ați cu un marcaj care-i excludea din rîndurile tribului.

Se considera că purtătorii de ima­gini cu şerpi, broaşte, fluturi, lupi sau urşi preluau, prin magia aso­cie­rii, o parte dintre puterile acestor animale. Astfel totemurile erau un motiv comun printre popoa­re­le primitive. În alte culturi, tatuajele indica o legătură spiritua­lă cu acea vietate care era considerată drept un înger păzitor. Astfel, în China, tatuarea unui porc sau a unui cal însemna noroc, iar imaginea unui peşte era aducătoare de sănătate şi de prosperitate.

Pictați de valuri

Mult timp tatuajele erau asociate cu pușcăriașii și nu în zadar. Scriitorii romani precum Vergi­lius, Seneca şi Galenus notau că mulţi sclavi şi criminali erau ta­tua­ţi. O inscripţie din Efes spune că în timpul Imperiului Roman Timpuriu toţi sclavii exportaţi erau inscrip­ţio­naţi cu textul „taxe plătite”. Ulterior și în timpul împăratului roman Cons­tantin erau însemnaţi condamna­ţii, soldaţii şi gladiatorii.

După ce căpitanul Cook s-a în­tors din călătoria sa în Polinezia, moda tatuajului a devenit foarte po­pulară printre marinarii en­glezi. La fel şi în Franţa, unde, în secolul XVIII, mulţi dintre navigatorii care se întorceau din larg a­veau desenate pe piele flori, inimi, sirene, vapoare, şerpi sau diferite nume.

În 1861, medicul militar Mau­rice Berchon a publicat un studiu în urma căruia desenul pe piele a fost considerat periculos şi, pentru o vreme, a fost scos în afara legii. Cu toate acestea nu a împiedicat mersul ulterior al artei, iar între 1600 şi 1940 obiceiul tatuajului a devenit popular printre marinari. Ei îşi desenau pe piele pui sau porci pentru a se proteja de înec. Imaginea unei păsări desenate pe pieptul marinarilor era simbolul timpului petrecut de navigatori pe mare. Astfel, fiecare pasăre tatuată în­sem­na că respectivul marinar are la activ 5.000 de mile parcurse. Unii dintre marinarii care trecuseră la sud de Ecuator îşi tatuau pe picior imaginea lui Neptun. Dacă acesta își tatua o fată, căreia i se spunea „hula girl”, însemna că respectivul om a fost în Honolulu (n.r. capitala insulelor Hawaii), iar o femeie dezbrăcată era indiciul că respecti­vul marinar nu era la prima cursă.

La începuturi, creștinii au considerat tatuajele un obicei barbar. În 1915, cînd Cortez şi conchistadorii săi au atins coastele Mexi­cu­lui, aceștia au fost terifiaţi nu nu­mai de faptul că băştinașii îl idolatrizau pe diavol, dar îşi imprimau pe piele imaginea lui. Spaniolii, ca­­re pînă atunci nu auziseră de tatua­je, au considerat acest obicei o lu­cra­re a Satanei. În America de Nord, practica tatuajului era răspîndită prin­tre americanii nativi. La băr­baţi era un indiciu al statusului social, iar la femei un însemn al faptului că erau căsătorite şi aparțineau unui anumit grup.

Statutul cultural al tatuajului a evoluat rapid de la zonele antiso­cia­le ale anilor 1940 devenind, în a­nii 2000, o marcă a tendinţelor mo­dei. Mai întîi a fost adoptat de ve­de­te rock precum The Rolling Sto­nes, pentru ca mai apoi să fie accep­tat de curentul cultural majoritar. Astăzi, astfel de desene pot fi vă­zu­te la David şi Victoria Beckham, Robbie Williams, Pink, Johnny Depp, Anastacia, Bruce Willis, Christina Aguilera, Billy Bob Thornton, Cher și Angelina Jolie.

Ei şi-au transformat pielea în hîrtie şi cu cerneală permanentă şi-au tatuat pe braţ, coapse sau palme, citatele preferate sau imaginile ce îi reprezintă. Însă dacă în unele țări poți vedea pe stradă corpurile pictate, în altele, precum Coreea de Sud, obiceiul este ilegal