Siria și-a fugărit copiii în lume

Aproximativ 11 milioane de sirieni, adică aproape jumătate din populația Siriei, și-au părăsit casele din martie 2011, cînd țara le-a fost cuprinsă de un război civil. Aceștia s-au refugiat fie în alte colțuri ale propriei patrii, fie în statele vecine, iar mai nou sosesc într-un număr tot mai mare și în țările din Europa. Venirea lor a paralizat granițele multor state europene și le-a împărțit cetățenii în două tabere – cea dornică să-i ajute și să-i primească cu brațele deschise, dar și una cuprinsă de frica pentru propria siguranță.

Feliie unui război

Al treilea război mondial a în­ce­put pe data de 30 septembrie. Cel pu­țin așa a scris Washington Post a doua zi după ce Rusia a întreprins lo­vituri aeriene care au vizat un to­tal de 112 ținte. De asemenea în a­ce­eași zi 26 de rachete de croazieră au zburat spre anumite obiective mi­litare ale Statului Islamic care au fost distruse. De ce nu se încearcă o re­zolvare a conflictului? Adevărul este că tot acest război nu este atît de simplu. În conflict sînt implicați trei actori – regimul Bashar al-Assad, un grup care se opune acestui re­gim şi gruparea ISIS, fiecare cu pro­­priile viziuni asupra modului în care ar trebui să arate statul islamic.

De asemenea și ajutoarele din a­fara granițelor au scopuri total di­fe­rite. Deși Rusia și-a motivat in­ter­ven­ția militară din Siria ca fiind o în­cercare de a opri atentatele tero­ris­te, interesele statului slav sînt însă altele. Se încearcă de fapt sus­ți­ne­rea regimului Bashar al-Assad, re­gim apropiat de Vladimir Putin și de statul rusesc. Prin urmare for­țe­le militare vizează cu precădere gru­pările rebele. Pe cealaltă parte însă, America este îngrijorată atît în privința regimului lui Bashar al-Assad, dar și de amenințările tero­riste venite din partea ISIS. Cu toate acestea statul american vizează a­cum doar trupele organizației te­ro­ris­te de teama unui război cu Ru­si­a. Și pentru ca lucrurile să se com­pli­ce și mai mult, Siria a devenit și cîm­pul de bătaie în care statul a­me­ri­can și cel rusesc poartă un soi de conflict de intimidare și încearcă să-și arate cît mai ostentativ forțele. În toa­tă această poveste, cei care au cel mai mult de pierdut sînt ce­tă­țe­nii nevinovați.

Unde se fuge de conflict

Se estimează astfel că aproximativ 630.000 de persoane au fugit din calea războiului și au intrat ilegal în Europa de la începutul anului și se așteaptă ca numărul să a­tin­gă cifra de 800.000 pînă la finalul a­cestui an. Cele mai multe dintre a­ces­te persoane, 85%, au ales ca des­ti­nație Germania sau statele din ves­tul Europei. O migrație care a co­pleșit aproape în totalitate au­to­ri­tățile care nu erau pre­gă­ti­te pentru afluxul de persoane cu care s-au confruntat în cea de-a doua ju­mătate a acestui an.

De aceea Organizația Na­țiuni­lor Unite (ONU) cere ajutorul gu­ver­nelor ţărilor din întreaga lume și dorește ca acestea să acorde azil pen­tru cel puțin 130.000 de sirieni. Deși un actant important în acest conflict și un puternic apărător al de­mersului umanitar în Siria, SUA au acceptat doar 1.500 de sirieni de la începerea conflictului în 2011, dar speră să primească mai mulţi în perioada următoare.

De asemenea conducătorii sta­te­lor europene sînt îngrijorați și pen­tru siguranța propriilor ce­tă­țe­ni. De aceea se încearcă înființarea pînă la sfîrșitul acestui an a unor puncte de control în Grecia și Italia, unde a­utorităţile să ia amprentele i­mi­gran­ţilor şi să îi înregis­tre­ze, pentru a evita pă­trun­de­rea unor persoane peri­cu­loase. Totodată se în­cear­că și realizarea unei rute sigure pentru refu­giați pentru a evita încerca­rea de traversare a Mării Me­di­te­ra­ne în condiții care le-ar pu­tea a­me­nin­ța viața.

Statutul de refugiat

Deși o bună parte dintre ce­tă­țe­nii Uniunii Europene sînt de acord în acest moment cu ajutorarea re­fu­gia­ților și cu deciziile luate de Angela Merkel, cancelarul Ger­ma­ni­ei, și de ceilalți lideri europeni cu privire la șederea pe teritoriul sta­te­lor membre a celor care fug din ca­lea războiului, mulți au înțeles mai greu obligația care ne revine, atît moral, dar și legal.

Potrivit unui acord semnat la Ge­neva la 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor, statele semna­tare se obligă să le ofere celor care din cauza unor „temeri justificate de a fi persecutați datorită rasei, re­li­gi­ei, naționalității, apartenenței la un a­numit grup social sau opiniilor sa­le politice, se află în afara țării a că­rei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei tări; sau care, ne­a­vînd nici o cetățenie și găsindu-se în afara țării în care avea reședința o­bișnuită ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, da­to­ri­tă respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.”

Deși numărul de refugiați a­junși în Europa este de peste 600.000, pînă în prezent însă au fost înregis­tra­te doar 130.000 de cereri de azil. Iar acest lucru este pus pe seama u­nei slabe cunoașteri a legislației sau pe faptul că cei veniți nu sînt în­cu­ra­jați sau nu li se facilitează în­toc­m­irea unor astfel de acte.

Astfel, deși unii dintre noi nu sînt mișcați ca cauza morală și u­ma­nitară, nu le putem totuși refuza a­jutorul celor veniți din această zo­nă de război și sîntem obligați legal să le oferim și să le asigurăm un mi­nim necesar unei vieți decente și să nu-i lipsim de cele mai elemen­ta­re drepturi ale omului. Printre ac­es­tea dreptul la viață, la o identitate re­ligioasă sau etnică fiind printre prin­cipalele evidențiate, iar toate a­ceste specificații urmăresc asigura­rea unei vieți sigure și decente pentru cei care au fost nevoiți să-și pă­ră­sească țara natală.

Facem, dar nu suficient

În ultimile luni s-au căutat so­lu­ții pentru rezolvarea crizei din Si­ria, criză care începe să cuprindă și E­uropa din cauza afluxului mare de refugiați. Cu toate acestea, chiar dacă statele Uniunii Europene de­pun eforturi considerabile, lucru­ri­le nu funcționează așa cum ar trebui. Prin urmare doar jumătate din cele 8 bilioane și jumătate de dolari necesari asigurării de apă, mîncare și adăpost au putut fi strînși.

Deși numărul de refugiați a­junși în Europa este de peste 600.000, pînă în prezent însă au fost înregis­tra­te doar 130.000 de cereri de azil. Iar acest lucru este pus pe seama u­nei slabe cunoașteri a legislației sau pe faptul că cei veniți nu sînt în­cu­ra­jați sau nu li se facilitează în­toc­m­irea unor astfel de acte.

Cu toate acestea statele membre fac eforturi considerabile pentru a a­sigura celor ajunși pe teritoriul lor a­dăpost, hrană și apă, dar toate a­ces­tea nu par a fi de ajuns. Chiar da­că se tot fac acorduri, se ajunge la consensuri și se atribuie roluri lip­sește totuși o fluiditate a ac­țiu­ni­lor, o unire a eforturilor care să aibă un singur țel – ajutorarea celui care are cu adevărat nevoie de în­țe­le­ge­rea noastră.