Soldații care și-au vîndut identitatea pentru 1.000 de euro

În Legiunea Franceză ajung tineri din toată lumea după ce sînt prinși de mirajul cîștigării unor sume de bani care le-ar asigura un trai liniștit pentru o perioadă îndelungată. Majoritatea celor care ajung la porțile Legiunii sînt cei care nu reușesc să se integreze în societate, care nu își găsesc un loc de muncă sau care aud de la prietenii care au fost acolo numai partea frumoasă: cîștigi bani. Însă doar cei care au dezertat și știu că nu se vor mai întoarce vreodată acolo au curajul să povestească despre foame, lipsa drepturilor, a somnului și despre antrenamente pînă la epuizare.

După tot procesul de recrutare care durează aproximativ două săp­tămîni, toate bagajele de acasă de­vin o amintire. Recruții primesc in­clusiv altă lenjerie intimă și altă pe­riuță de dinți, iar timp de mi­nimum un an de zile, toate actele de identitate stau la șefii acestora. De­vin „soldați fără nume”, iar lu­cru­ri­le le sînt înapoiate doar în mo­men­tul în care vor să renunțe.

Singurele centre de recrutare, în număr de 11, sînt pe teritoriul Fran­ței și nimeni nu îți garantează că dacă ajungi acolo, vei și rămîne. Principalul centru de recrutare și de testare a candidaților este Aubag­ne, la 30 de minute distanță cu trenul față de Marseille, unde ajungi cu 4,60 euro. Din 1831 și pînă în mo­men­tul de față, Legiunea Franceză (Străină) a funcționat pentru vo­luntarii străini, dar și cei francezi, care nu mai aveau voie să se îns­crie în armata franceză. Din cei 7.700 de soldați, 24% sînt francezi, iar res­tul cetățeni din orice țară, românii fiind pe locul al treilea ca număr de recruți.

Fără identitate și fără drepturi

În Legiunea Străină nu se ac­cep­tă soldați dacă le lipsește un deget sau dacă au probleme locomotorii. Nu au însă nevoie de vreo di­plo­mă sau de studii superioare și nici nu e obligatoriu să știe limba fran­ce­ză, pentru că o vor învăța pe par­curs. Trebuie doar să fie sănă­toși, să aibă între 17 și 40 de ani și să nu le lipsească mai mult de pa­tru dinți, iar cei care sînt cariați trebuie plombați. Dacă au probleme de vedere sînt acceptați ochelarii sau lentilele, iar limită de înălțime nu există.

Odată ajuns acolo, candidatul este primit într-un „post de infor­ma­­re” a Legiunii Străine și îi este precizat tot ceea ce ar presu­pu­ne procesul de înrolare. Mai apoi, prese­lec­ția se desfășoară într-un post de recrutare și constă într-o confe­rin­ță despre securitate și mo­ti­vare în timpul căreia candidatul trebuie doar să asculte ceea ce i se spune, o vizită medicală, ca mai apoi să i se prezinte obligațiile contractua­le.
Pasul selecției propriu-zise are loc în centrul de selecție și de în­cor­porare din Aubagne. Și de a­ceastă dată recrutul va participa la colocvii despre motivare și secu­ri­ta­te, va efectua o vizită medicală a­profundată, va trece printr-o se­rie de probe sportive (40 de ab­do­mene, minimum patru tracțiuni și urcarea unei coarde de cinci metri) și prin mai multe teste psihico-atitudinale, care nu țin de cunoștin­țe­le dobîndite pe perioada studii­lor cît și teste de personalitate care sînt complementare celor psihico-atitudinale. Această etapă se der­u­lea­ză pe o perioadă de la o zi pînă la zece zile.

În faza finală a selecției, candidatul trebuie să semneze contractul pe cinci ani. Contractul inițial presupune că soldatul va servi în mod necondiționat Franța oriunde și oricînd i se va cere acest lucru, timp de cinci ani. Acesta este semnat sub un alt nume și cu statutul de celibatar indiferent de care este statutul marital adevărat. Iar în cazul în care soldatul se îndrăgos­teș­te, Legiunea nu îi dă voie să se căsătorească decît după șapte ani de serviciu militar. Partea bună es­te însă faptul că după minimum trei ani de stagiu poate fi solicitată și obținută cetățenia franceză.

După tot procesul de recrutare care durează aproximativ două săp­tămîni, toate bagajele de acasă de­vin o amintire. Recruții primesc in­clusiv altă lenjerie intimă și altă pe­riuță de dinți, iar timp de mi­nimum un an de zile, toate actele de identitate stau la șefii acestora. De­vin „soldați fără nume”, iar lu­cru­ri­le le sînt înapoiate doar în mo­men­tul în care vor să renunțe.

Pentru cei care nu își găsesc lo­cul în societate, nu au prieteni a­pro­piați sau familie, Legiunea Franceză pare și un refugiu. Dacă se mai gîndesc și la partea mate­ria­lă care în cazul în care rezistă condițiilor impuse este una deloc neglijabilă. Înainte de a se gîndi la bani, cei recrutați trebuie să treacă un alt test: o alergare de opt kilometri, încălțați cu bocanci, cu cas­că pe cap, sac și armă în spate. Dacă sînt declarați admiși, încep programul de antrenamente.

La început, salariul este de 1.043 de euro, iar după zece luni poate crește la 1.200 de euro, iar o ve­chi­me de 21 de ani poate duce la un salariu de peste 4.500 de euro lu­nar. Sume pe care le primesc în mî­nă, după scăderea taxelor, în afară de asigurări, iar masa, cazarea și echipamentul sînt la rîndul lor gra­tuite. Dacă participă și la misiunile care sînt de obicei cîte două pe an, timp de patru luni, pot primi și 20.000 de euro la final. În fiecare an, soldații beneficiază și de un concediu plătit de 45 de zile lucrătoare. Însă, cinci ani nu își mai văd familia nici mă­car de sărbători.

Instrucție cu o felie de pîine

Primul contact cu Legiu­nea pre­supune ca soldatul să spe­le, să fa­că curățenie și să măture. Mai apoi, primește uniformă, în­cepe învăța­rea limbii franceze și Codul de onoare al legionarului, pe care trebuie să îl știe asemenea unei ru­gă­ciuni. Unii recruți po­ves­teau atunci cînd reveneau acasă, că se întîmpla să învețe codul fără a ști ce în­seamnă și îl rosteau fără vreo noi­mă.

Tehnicile de antrenament sînt deprinse timp de patru luni la centrul de instrucție de la Castel­nau­da­ry. Prima lună o petrec la „Fer­mă”, cea mai dură perioadă de ins­trucție, unde atît în timpul zilei cît și noaptea, noii legionari fac mar­șuri între 12 și 65 de kilometri prin munți, cu echipamentul în spate, aleargă pînă la 30 de kilometri și învață tehnici de tragere. Somnul și mîncarea sînt limitate, trei ore pe noapte, și mic dejun format dintr-un ceai sau o cafea, zece grame de unt și o singură felie de pîine. Iar antrenamentul este singurul din belșug, 20 de kilometri de alergare după mic dejun. Această perioadă de epuizare este privită și ca o pre­gă­tire psihologică a legionarilor, moment în care majoritatea cedea­ză și aleg să dezerteze.

Cei care trec de probele de la „Fer­mă” primesc Chipiul Alb, cas­che­tă care face parte din uniforma legionarilor, și care reprezintă un semn că se pot întoarce la Castel­nau­dary pentru restul perioadei de instrucție. Acolo, programul este unul mai suportabil, somnul fiind de opt ore pe noapte, iar duminica este zi liberă. În cele patru luni, cor­pul tinerilor este suprasolicitat la maximum, fiind o constantă luptă psihică, devenind asemenea unor mașinării.

Dacă rezistă cinci ani în Le­giune, legionarii pot avansa. Mai întîi caporal, după doi ani de servi­ciu, caporal-șef după trei ani, sergent după cinci ani, iar sergent șef la trei ani după ce devine sergent. Iar diferența de salariu dintre un sergent și un legionar începător poate fi de 700 de euro.

În Legiunea Franceză, românii sînt printre cei mai numeroși, ală­turi de polonezi și de ruși. Nu i-a dus acolo nici lipsa de educație, nici lipsa unui loc de muncă sau forma fizică excelentă. Pentru că oricum, indiferent de forma fizică pe care o au, în legiune pot rămîne doar da­că devin asemenea unor roboți. Mi­rajul banilor pe care ar putea să îi cîștige a fost întotdeauna punctul de plecare, iar dacă au dezertat, cei mai mulți români au făcut-o ca să poată rupe cei cinci ani de­parte de familie.