Suporturile care susțin arta

Manifest, bijuterii, obiecte de cult. Cînd cuvintele nu mai au putere, se trece la exprimarea prin artă, care, de la un timp, începe să capete un loc mai mare în viețile noastre. Sub impulsul imaginației, cu o pensulă sau o pilă, oamenii reușesc să scoată frumosul din orice banalitate. Astfel, un scaun, o husă de telefon sau o oglindă pot fi obiecte de expoziție dacă sînt șlefuite cum trebuie. Pictura și sculptura din secolul al XXI-lea demonstrează că talentul poate ridica chiar și un gunoi la rang de artă.

Primele sculpturi au fost des­co­perite în jurul anului 30.000 î. Hr., iar acum 5.000 de ani egiptenii pic­tau deja pereții piramidelor. Am­be­le forme de artă implicau în prin­cipal religia și politica, sub tutela cărora s-au și dezvoltat. Popoarele antice precum sumerienii, mayașii și babilonienii foloseau ca materiale pentru sculptură bazaltul, gresia, alabastrul, lemnul dar și materiale valoaroase precum aur, argint sau pietre prețioase. Iar ca surse de cu­loa­re erau plantele precum henna sau cărbunele. Însă, în zilele noastre, oamenii s-au desprins de sfera religiosului și politicului, dar și de materialele tradiționale și au în­ce­put să facă artă în interes propriu cu tot ce le pică la mînă.

Gunoiul unuia, comoara altuia

Tudor Arghezi nu este singurul care a reușit să scoată frumosul din urît. Și duo-ul artistic contemporan din Marea Britanie, Tim Noble şi Sue Webster, crează imagini de­ta­liate din gunoaie și jocuri de lu­mini. Deși tehnica pare una sim­plă – adună deșeurile, le așază pe o su­prafață plană, pun deasupra un re­flector, iar pe un perete se re­flectă o umbră conturată, din felul în care acestea sînt aranjate pot ieși personaje celebre precum Michael Jackson sau imaginea unor capete trase în țeapă. În cei 18 ani de ca­rieră au mixat strategii de scul­p­tu­ră modernă și atitudine punkistă pentru a face artă „anti artă”. Chiar dacă ar părea niște adolescenți răz­vrătiți, ambii au titlul de doctori în artă la Universitatea din Nottin­gham și au avut numeroase lucrări ex­pu­se în muzeul Artei Contemporane din Copenhaga și din Danver, un­de au cîștigat și premii. Tot din zo­na florilor de mucegai face parte și o expoziție din Portugalia, formată în septembrie 2014 cu reprezentări din obiecte aduse la mal de valuri, acest tip fiind numit „artă reci­cla­tă”. Printre formele realizate de ar­tiști se regăsesc rechini, peşti şi si­re­ne din colaci de salvare, cioburi de vase sau cabluri electrice.

Nu doar gunoaiele au puterea de a transmite mesaje neobișnuite sau violente. Cu ajutorul a cîtorva pictori și culori, o organizație pentru protecția animalelor a folosit mo­dele pentru scopul lor. Asociația „People for the Ethical Treatment of Animals” (PETA) a lansat un site cu conținut pornografic, conce­put special pentru a contribui la campania împotriva maltratării anima­lelor. Sloganul organizației „Mai bi­ne goală decît îmbracată cu blă­nuri” a generat ideea că fotomodelele, acoperite doar de picturi pe piele ale blănurilor sau pieilor de animale, pot pleda mai bine pentru drepturile acestora.

Însă body-painting-ul nu este folosit doar pentru publicitate, ci o mulțime de artiști acoperă oa­me­nii în vopsele din pasiune. Unul dintre ei este italianul Guido Daniele, care și-a dezvoltat tehnica picturii pe piele din 1990, iar din 2000 s-a axat pe desenarea animalelor pe mî­nă, brandul fiind denumit „Hand­ni­mals”. Acesta a fost răspunsul unei provocări lansate de un tînăr care l-a întrebat dacă poate picta pe mînă fără a folosi photoshop sau retușarea digitală. Cele mai di­ficile picturi i-au luat 2 zile, iar cea mai complexă este Royal Python. Prin această formă de artă el do­rește să atragă atenția asupra respectului vieții, a în­ce­tă­rii războ­iu­lui, a vio­len­ței și poluării.

Pensula în vînt și apă

Chiar dacă pielea nu oferă lon­ge­vitate operei, cei cărora nu le e frică să se piardă în timp apelează la un suport și mai peren. Pe o su­prafață lichidă împrăștie acuare­le­le, cu o pensulă sau cu un bețisor fac modele, apoi le imprimă pe foaie sau pe pînză. Tehnica se numește Ebru (înnorat) și își are originile în China. Această artă a ajuns pe Drumul Mătăsii pînă în Iran și în Turcia. Astfel a devenit o formă tradițională decorativă specifică Turciei. Deși pare dificilă, pictura pe apă o poate face și un copil. Lu­crurile stau puțin diferit cînd vine vorba de desenul în nisip. Cine a spus despre el că este o joacă, nu a avut o viziune destul de largă să observe că în nisip se pot înti­pă­ri povești.

Chiar dacă se risipește la prima adiere de vînt, intensitatea este la fel ca și cum ai citi de pe hîr­tie, sau poate chiar mai mare, a­vînd în vedere că îți poți trece o­chii doar o dată peste o imagine în particule de praf. Ilana Yahav este o israe­lia­nă cunoscută pentru desenele sale fă­cute în nisip, iar toate po­veş­ti­le ei desenate sunt realizate cu mâinile goale. În spectacolele ei, lumina din spatele sticlei pe care lu­crează şi muzica care acom­pa­nia­ză sînt elemente ma­jo­re ale fie­cărei lucrări. Și Ana Mun­teanu și-a destăinuit lumii întregi acest talent în show-ul „Românii au talent”. În­să nisipul capătă alte valențe cînd este colorat. În budism, „mandala” es­te un simbol și un ritual ce re­pre­zin­tă Universul. De obicei este un cerc presărat din nisip în diferite nuanțe și este realizat la diferite ceremonialuri. S-a încetățenit și în Europa, dar nu ca ritual, ci ca simplă artă decorativă.

Tot element decorativ care în­cîntă nu doar familia Addams este și osul. Deși preistoric, este un ma­te­rial foarte căutat astăzi. De mul­te ori, mîinile goale nu sînt de ajuns pentru a crea imagini și forme din lucruri solide, de aceea sînt necesa­re cîteva instrumente la prelucra­re. Există aparate speciale pentru tă­ie­re, pilire, praf pentru şlefuire, ochelari de protecţie şi mască pentru nas şi gură, seturi de pile lungi și fierăstraie mici. Bijuteriile­ în os se lucrează de obicei în femur de va­că pentru că este dur. După şle­fu­ire, produsul se albeşte prin cu­ră­ţa­re cu bicarbonat de sodiu şi o periuţă de dinţi pentru a căpăta un aspect sticlos și fin. În tipologia pro­duselor din os se încadrează mî­ne­re de cuţite sau săbii, piepteni, pahare ornamentale din corn, chiar și piese de mobilier. Har­ghi­tea­nul Pap László realizează scul­pturi în os, din care și cîștigă. Aces­ta a făcut un ceas din corn de cerb în valoare de 3.000 de euro pentru Ion Țiriac, la care a lucrat aproape trei luni. De la ceasuri mari de perete şi tablouri, acesta mode­lea­ză veioze, lustre, suporturi pentru sol­niţe sau şerveţele, dar şi bijute­rii sau cravate. Și legionarii din în­chisorile comuniste căutau oase și făceau cruciulițe cu chipul Mîn­tui­to­rului sau al Maicii Domnului și icoane, pe care le lucrau noaptea.

Arta ne dovedește încă odată că este o punte a timpului și că lu­cru­rile vechi pot fi prelucrate pentru a intra în rîndul celor noi. Christine Claringbold reciclează discuri de vinil transformîndu-le în boluri, cea­suri sau oglinzi. Acestea sînt pictate cu vopsele acrilice, iar colec­ția de obiecte din vinil a pus-o la vînzare cu 16 dolari pe site-ul ei.

La fel ca și pictura, sculptura nu se realizează doar în obiecte dure, ci și în materiale mai puțin în­de­mî­natice sau rezistente. Gravura în gheață a apărut în secolul al XVIII-lea în Rusia, dar tradiția a fost reîn­via­tă în anul 1950 de studenții din Sa­pporo. De atunci, aici are loc anual Festivalul sculpturii în gheață, iar în februarie 2002, în Graz, a avut loc pentru prima oară un campio­nat mondial. Nu la fel de siguri putem fi de originile sculpturii în fruc­te, care se zvonește că ar fi în Thailanda, China sau Japonia. Pro­dusele rezultate în urma șlefuirii sînt, de obicei, flori sau păsări. Scul­ptura în legume este folosită ca gar­nitură, iar efectul este unul pozitiv de fiecare dată.

Oamenii se pot juca de-a Dum­nezeul obiectelor dacă au ima­gi­na­ție, culori și o pensulă. Obiecte precum pene pot deveni bijuterii, iar un model înflorat desenat pe o pereche de pantofi schimbă complet stilul. Acum așteptăm doar mo­mentul cînd o să avem sufletele în mîini și o să le putem modela și pe ele după bunul plac.