Alexandru Solomon: Întrucît nu s-a făcut un proces veritabil al comunismului, fiecare încearcă să desțelenească terenul cu mijloacele lui

Interviu cu regizorul Alexandru Solomon

Este un adevărat cocktail „kapitalismul” din România, și se scrie cu „k” fiindcă este și amară pentru noi și de el nu se bucură decît cîțiva oameni. Pentru regizorul Alexandru Solomon, țara a fost împărțită imediat după Revoluție de către „băieții deștepți”, iar ceilalți au trebuit să se mulțumească cu fărîmiturile. Ultima sa producție cinematografică – „Kapitalism – rețeta noastră secretă” – îi aduce pe marele ecran pe cîțiva din cei mai bogați oameni din țară, punîndu-i să vorbească despre cum au reușit ei să facă primul milion în societatea românească, imediat după revoluție.

OPINIA VECHE: Ați gustat din cockailul kapitalismului?

ALEXANDRU SOLOMON: Am gustat, ca tot românul în ultimii 20 de ani, din toate cele. Din ce se aude în presă și la televizor, din corupția asta cotidiană cu care ne-am obișnuit de fapt și de care te izbești la fiecare pas, de birocrația hrăpăreață și foarte stufoasă. Acestea sînt ingredientele.

O.V.: Ce gust are?

A.S.: Are un gust amar cocktailul acesta – capitalism românesc.

O.V.: Dar pentru personajele din filmul „Kapitalism” ce gust se pare să fi avut?

A.S.: Sînt mai multe reacții care sînt surprinse și în film. De exemplu, Dinu Patriciu spune că „m-am distrat foarte bine în toți acești ani” și cred că aici se citește și plăcerea aceasta a jocului, care, probabil, este mai importantă decît de a acumula un milion sau încă zece. De la un nivel încolo, nu mai are importanță cîte milioane sînt. Asta este o atitudine care spune destul de mult. Apoi sînt cei care se consideră chiar și așa, multimilionari cum sînt, victime ale sistemului și sînt mai amari sau mai puțin amari, în funcție de unde se situeaz în top 300. Dar cam între extremele acestea se situeaz ei.

O.V.: „K”-ul este atunci trăsătura distinctă pentru societatea noastr?

A.S.: Capitalismul din România, am ținut să semnalez și din titlu, este o formă specifică oarecum, nu-i nici original. Pentru că este făcută din rămășițele vechiului regim peste care s-au adăugat toate straturile de balcanism. Acest K vine de la KGB, de la kapitalul Marx și de la Kakania lui Robert Musil, un scriitor austriac de la începutul secolului XX, care descria Imperiul Austro -Ungar, aflat în faza lui cea mai decrepită și putredă, birocratică și așa mai departe.

O.V.: Dacă mergem cu acești oameni înainte, se va scrie într-un final și „capitalism”?

A.S.: Da, eu cred că există șanse de schimbare, problema este că trebuie să existe voința asta la nivelul omului de rînd și al societății, în general. Pe oamenii politici îi scoatem din cauză, întrucît clasa politică s-a refugiat într-un fel de luptă spre binele său și atît. Se reproduce prin interesele ei proprii, dar dacă ar exista o presiune socială în direcția asta, a limpezirii apelor și a purificrii într-un fel, cred că s-ar face schimbări.

Așa s-a ajuns într-o stare de apatie generală și de nemulțumire mocnită.

O.V.: Ați vrut să puneți în filmul „Kapitalism” și povestea unei doamne, proprietar al unui magazin de la colțul blocului. Nu a mai apărut în montajul final, dar cum s-a văzut imaginea ei asupra sistemului, comparativ cu bogătașii?

A.S.: Se plîngea de lucruri asemănătoare. Doar că pe ea o apasă mult mai rău toată această presiune birocratică și coruptă. Ea se descurcă mult mai greu. Ceea ce m-a surprins pe mine este că am căutat aproape două luni pe cineva – proprietar de magazin de bloc – dispus să vorbească. Oamenilor le era o frică absolut incredibilă să spună, pentru că asta ar trage după sine controale, administrația în căutare de șpăgi și așa mai departe. E limpede că e bolnavă toată alcătuirea asta dacă un om care deschide un magazin de bloc ajunge să se teamă de așa ceva.

O.V.: Filmul ați început să îl faceți la cinci ani după ce ați scris sinopsisul, nu a venit un soi de dezamăgire că nu s-a schimbat nimic de atunci?

A.S.: Da, este un sentiment de dezamăgire, acum ar fi 20 de ani, nu numai cinci pentru că, în fond, am crezut pe tot parcursul ăsta că avem privilegiul de a tări într-o societate care se va schimba foarte repede, sub ochii noștri. Șansele sînt mult mai mari în fond decît într-o societate așezată, unde lucrurile s-au închegat timp de sute de ani și, în fine, societatea e mobilă. Ori aici părea că o să parcurgem cu un tren de mare viteză peisajul acesta. Problema este că nu cred că am ajuns unde ne imaginam că o să ajungem.

O.V.: Și peste cinci ani ar putea apărea din nou filmul atunci?

A.S.: E greu de estimat, eu cred că s-a ajuns așa într-o stare de apatie generală și de nemulțumire mocnită, care la un moment dat trebuie să dea ceva.

O.V.: Am luat-o pe cărarea greșită pentru că am fost naivi imediat după anii 90?

A.S.: Nu știu, sigur că oamenii au fost naivi și nepregtiți pentru așa ceva și, în fond, față de celelalte țări din centrul Europei, din fostul lagăr sovietic, unde existau mici forme de economie paralelă de mici business, o societate civilă, aici lucrurile au fost mult mai drastice în perioada comunistă și nu am avut o bază de soiul acesta. S-a clădit de la zero.

În fond, influență politică majoră în economie există și acum

O.V.: Dacă ar reveni Ceaușescu ce ar găsi el la fel cu ce a lăsat în urmă?

A.S.: Eu m-am jucat puțin cu apariția asta a lui Ceaușescu, pentru a confrunta situația de azi cu vechiul regim. Sigur că am menționat și formula aceea celebră de pe vremuri, că PCR înseamnă „Pile Corupție Relații”, în fond, influență politică majoră în economie există și acum. Mult prea mult față de cît ar trebui să fie. Clientelism cît cuprinde, deci sînt lucruri pe care le-am moștenit, probabil.

O.V.: Există un Ceaușescu în fiecare din acești bogătași pe care i-ați prezentat?

A.S.: E un soi de prezență generală, în primul rînd pentru că, executîndu-l pe Ceaușescu în 1989, lucrurile au rămas cumva în coadă de pește. Nu s-a făcut nici un proces serios și lucrurile nu s-au încheiat cum trebuie.

O.V.: În filmul „Cold Waves” personajele erau prezentate într-un cadru static, doar pe scaun, pe cînd în „Kapitalism” i-ați surprins în timp ce se desfășurau în mediu lor. De ce a fost așa?

A.S.: Mi s-a părut că e necesar să facă un fel de portret al acestor oameni văzuți din cît mai multe unghiuri și să îi las să se desfșoare. Magnații respectivi arată mult mai bine cine sînt și cum sînt în scenele acelea unde interacționează cu angajații și cu personalul de pe iaht sau cu oamenii din parc, alegătorii.

O.V.: Ați văzut la ei o latură pe care credeați că nu o veți găsi?

A.S.: E greu de zis, în general sînt oameni puternici, nu pot fi bănuiți de slăbiciune, ci mai degrabă asta m-a uimit: amărciunea asta a lor față de felul în care s-a alcătuit România capitalistă și, în fond, faptul că eram de acord cu aceste lucruri. În film, îi citez lui Voiculescu un pasaj din cartea lui în care spune că nomenclatura a fost înlocuită de altă nomenclatură, o clasă de corupți de altă clasă de corupți și că mediocrii au dominat scena. Era ca și cum aș fi scris eu pasajul, doar că era scris de domnul Voiculescu.

Unii mi-au și cerut întrebrile respective înainte

O.V.: Și-au dat cu firma în cap?

A.S.: Nu, doar văd și ei ce se întîmpă aici.

O.V.: Au fost momente de vulnerabilitate?

A.S.: Nu aș zice, mai degrabă s-au deschis mai mult decît o fac ei în fața televiziunii.

O.V.: Le-ați dat o libertate totală în a se portretiza singuri? Unde ați intervenit?

A.S.: În principiu, în afară de scenele care sînt în mulțime sau în mediul lor, dialogul avea o structură. Mi-am făcut cîteva întrebri, unii mi-au și cerut întrebările respective înainte, încercam să dau o direcție discuției respective, nu îi lăsam să povestească așa, fără limite.

O.V.: V-ați așteptat la reacțiile lor, după ce au vizionat filmul?

A.S.: M-așteptam la tot felul de reacții, m-a uimit că nu se așteptau la acest tip de film, chiar dacă discutasem înainte cu ei.

O.V.: După ce au văzut filmul pe postul Arte, unii români au mărturisit că, după vizionare au fost motivați să mearg la vot. De ce o astfel de reacție?

A.S.: Cred că românii din străinătate sînt un pic mai departe și neuitîndu-se la televizor, la canalele românești în fiecare zi, au un soi de reactivitate mai mare. Filmul i-a motivat, dar eu am ținut să țin filmul departe de competiția electorală. Ideea li s-a părut naturală (n.r.: celor care i-au cerut filmul) că vroiau să se folosească de film, dar pentru film era rău să fie circumscris unei tabere și să devină armă electorală.

Dan Diaconescu are un soi de judecată rece, cinică asupra societății românești

O.V.: „Marele Jaf comunist”, „Cold Waves” și ”Kapitalism” par să încheie un fel de ciclu asupra României ultimilor 60 de ani, să zicem?

A.S.: Nu am gîndit de la început așa o trilogie, dar pe parcurs, terminînd unul, m-am gîndit la următorul și așa mai departe. Este un fel de continuitate cronologică, „Jaful” se petrece în anii ’60, „Cold Waves” în anii ’70- ’80 și „Kapitalism” în ultimii 20 de ani și există tot timpul paralele asta cu mass media. În „Marele Jaf” este vorba de film documentar și în felul în care el poate fi folosit ca manipulare, în „Cold Waves” este radio, ca instrument de influențare și manipulare și în „Kapitalism” e vorba de televiziune ca prezență foarte apăsată în viața noastră și ca  element care i-a format pe magnații ăștia. Televiziunea în România este instrumentul lor predilect.

O.V.: Care ar fi diferența întîlnirilor între Diaconescu și Dan Voiculescu?  

A.S.: Dan Diaconescu a făcut bani din televiziune înainte să înceapă alte afaceri iar ceilalți au făcut alte afaceri și au investit în televiziune. A fost foarte pragmatică și ușoară (n.r.: întîlnirea cu Diaconescu) doar că omul este foarte ocupat, muncește numai noaptea și a trebuit să ne pliem după asta.

O.V.: Cum e România lui?

A.S.: Era o lume interesantă, plus că este o lume nocturnă și asta schimbă latura problemei un pic, dar mai era ceva. Era în sediul cel vechi atunci cînd am mers (n.r.: cel din strada Roman). E clar că e o lume de la baza societății cea care se prezintă în anticamera OTV-ului și pentru lumea asta este făcut postul acesta. Dar e făcut de un om pe care nu îl bănuiești în spatele ecranului, că Dan Diaconescu are un soi de judecată rece, cinică asupra societății românești și care, așa crud cum e, e destul de valabilă și pe baza căreia și-a făcut un plan de bussiness. I-a reușit.

Ca să fii capabil să discerni ce friptură e pe toate canalele astea, trebuie un pic de școală, de timp

O.V.: De ce mereu spunem că I.L.Caragiale este actual în viața noastr? Nu va deveni mai degrabă un fel de patalam pus pe noi?

A.S.: E actual dacă e în mintea oamenilor așa, oamenii se rapotează destul de des la Caragiale ca un fel de scuză, că păcatele noastre sînt așa, imanente și uite că nu s-a schimbat nimic. Lumea politică descrisă de el seamnă cu cea de azi. Este și un reflex periculos aici și o explicație comodă, pguboasă, pentru că lucrurile au evoluat și aș spune că nu e nimic de făcut pentru că așa sîntem și nu e tocmai o atitudine constructivă.

O.V.: De ce este o predilecție pentru fostul regim într-o bună parte din filmele regizorilor mai tineri?

A.S.: E foarte natural, în general, oamenii care fac filmări măcar au copilărit, dacă nu au crescut și s-au format în anii aceia. Vorbesc de ceva care i-a marcat. Pe de altă parte, întrucît nu s-a făcut un proces veritabil al comunismului, fiecare încearcă să desțelenească terenul cu mijloacele lui.

O.V.: „Sîntem iremediabil confuzi după manipulare”, mărturiseați la un moment dat într-un interviu, încă nu ne știm cărările pe care pășim?

A.S.: Și asta ține de un soi de copilărie socială pentru că televiziunea a explodat în România de la două ore de program pe zi, pe un sigur canal, pînă la 60 de posturi, program non stop. Ori, ca să fii capabil să discerni ce friptură e pe toate canalele astea, trebuie un pic de școală, de timp.

O.V.: Am fost nepregătiți pentru așa ceva?

A.S.: Sigur că da, eu îmi aduc aminte clar că în decembrie 89, deși vedeam că totul se prăbușește în jur, nu-mi imaginam că Ceaușescu va dispărea decît de moarte bună. A fost o perioadă de mare efervescență, de entuziasm absolut autentic. Dezamăgirile au apărut în primăvara lui 1990. Atunci pe loc mi s-au părut că sînt convulsii trecătoare, nu am citit cum trebuie ce s-a întîmplat. Rezistența asta de schimbare de la cel mai înalt nivel a frînat dezvoltarea României atîta vreme.

Ne-au rămas anii pe care îi mai avem de trăit

O.V.: Aveți o predilecție spre a face documentare?

A.S.: De acum înainte nu știu ce voi face, dar în principiu, nu mi-am propus să fac ficțiune. Nu-mi doresc să schimb genul, dar oricum tot timpul am amestecat un pic de ficțiune în ce fac.

O.V.: Cîtă libertate este între documentar și film artistic?

A.S.: Cred că ești mult mai dependent moral de ce faci în documentar. Ai de a face cu fapte și oameni adevărați față de care ai o responsabilitate, atît față de oameni, cît și față de fapte. Chiar și cu oamenii cu care nu ești de acord, dar îți sînt în filmele pe care le-ai făcut, tot ai o răspundere. Orice gest pe care îl faci în film și după te angajează moral și acest lucru este greu de dus, cumva. E și complicat, pentru că te asociezi cu oameni cu care nu te-ai asocia altfel în viața normală sau nici măcar nu ai vrea și totuși trebuie să empatizezi cu ei ca să poți face.

O.V.: Ce vreți să le provocați oamenilor prin documentar?

A.S.: Cred că oamenii trebuie să își recîștige un pic din puterea de a reacționa pentru că ne-am blazat și o zice și Dan Diaconescu: „noi sîntem apatici și adormiți”. Filmul încearcă să răscolească un pic aceste sentimente și starea de nemulțumire și cred că filmul își dorește să îi pună pe oameni pe gînduri și să ne întrebăm dacă asta este singura variantă.

O.V.: Spuneați că toți acești capitaliști au luat cîte o felie din România, nouă ce ne-a mai rămas?

A.S.: Am venit cu trenul spre Iași și, uitîndu-mă pe fereastră, trebuie să vă spun că este înfiorător. Peisajul natural e bun, dar peisajul uman este sinistru. Fiind în București și necirculînd te mai furi cu iluzia că mai apare un mall, dar țara este, de fapt, într-o stare deplorabilă de abandon total, de ruină. Ne-au rămas anii pe care îi mai avem de trăit și în care trebuie să facem ceva.

O.V.: O altă revoltă?

A.S.: Cred că revolta aceasta se poate manifesta non violent la nivel cotidian împotriva compromisurilor pe care sîntem siliți să le facem în fiecare zi.

George GURESCU